VIDEO Desene uimitoare pe zăpadă şi nisip. Britanicul care face artă cu picioarele
0
Simon Beck este un britanic ce se apropie de vârsta de 60 de ani şi are un hobby mai aparte: face desene în zăpadă şi în nisip. Arta sa dispare după câteva zile.
„Când mi-am făcut primul desen, nu aveam nici o idee cât de bine ar putea să arate“, declara Simon Beck jurnaliştilor de la CNN în decembrie 2016.
Desenează pe zăpadă şi pe nisip.
E singurul din lume ce are o astfel de ocupaţie.
Zeci de desene pe zăpadă are azi, la 13 ani de când s-a apucat. Îl supărau picioarele şi s-a apucat să facă mişcare, arată dailymail.co.uk.
Potrivit The Guardian, Beck a studiat Ingineria la Universitatea din Oxford, în 1974 a câştigat Campionatele Britanice de Orienteering şi mare parte din viaţă şi-a petrecut-o lucrând ca un cartograf independent.

Desen făcut de Simon Beck FOTO Simon Beck s Snow Art Facebook
Britanicul le mărturisea acestora că abia de vreo 5 ani a încpeut să-şi ia desenele în serios. „Este atât de neobişnuit şi unic. Nimeni altcineva nu face aşa ceva“, le-a mai zis Beck ziariştilor.

Desen făcut de Simon Beck FOTO Simon Beck s Snow Art Facebook
Desenele lui pe omăt au început ca o simplă distracţie, dar în timp au ajuns principalele sale exerciţii de-a lungul lunilor de iarnă. Iar de la o activitatea solitară, azi are mii de admiratori pe reţelele de socializare. Acolo rămân vii desenele sale care dispar la prima zăpadă.

Desen făcut de Simon Beck FOTO Simon Beck s Snow Art Facebook
The Guardian scrie că desenele lui Simon Beck au decorat Alpii în ultimii ani. La fiecare imagine are nevoie de 10-11 ore ca să o realizeze, iar imaginile sale înfăţişează întotdeauna diverse figuri geometrice, matematice.
Un desen de-al său acoperă un spaţiu de 100 de metri pe alţi o sută de metri şi le realizează doar cu o busolă numărându-şi paşii.
Simon Beck le explică celor de la Great Big Story Youtube Channel cum face un desen:
Mai puteţi citi: