VIDEO Clubul Janis Stuf a ars din temelii (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Flăcările au cuprins întreaga clădire -foto Radu Oltean
Flăcările au cuprins întreaga clădire -foto Radu Oltean

Un incendiu de proporţii a ars din temelii Clubul Janis Stuf din Cluj-Napoca. Acesta a ars aproape trei ore. Cinci autoutilitare ale pompierilor au reuşit să stingă focul, după ce aproximativ 85% din clădirea cu patru niveluri a fost făcută scrum. 

VEZI AICI IMAGINI DE LA INCENDIU

ULTIMA ORĂ: Clubul Janis Stuf, făcut scrum de incendiu, va fi reconstruit!

Janis Stuf funcţiona ilegal!

Bancuri cu Janis Stuf după incendiul care a făcut scrum localul

Localul s-a deschis anul trecut, în luna septembrie. Citeşte aici mai multe despre inaugurare

Mai citeşte şi Bătaie în Janis Stuf

Incendiul a fost sesizat în jurul orei 9.30, când fumul gros a fost observat de vecini. Focul s-a extins rapid, interiorul clubului fiind tapetat cu stuf, fapt care explică şi viteza extinderii flăcărilor. Trei din cele patru niveluri ale imobilului au fost distruse. „Ne-au anunţat locuitorii din casele aflate în vecinătate, nu angajaţii”, a declarat Andrei Biriş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj. Conform acestuia, incendiul a izbucnit după ora 7.00, însă ei au fost anunţaţi abia după ora nouă de faptul că localul arde.

Cinci autospeciale au intervenit să stingă focul. La faţa locului s-au deplasat şi echipaje SMURD, dar nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. În momentul izbucnirii incendiului, în local se aflau în jur de 20 de persoane, clienţi şi angajaţi, care au fost evacuaţi.

Cauzele incendiului sunt încă necunoscute. „Este prematur să ne exprimăm cu privire la cauza producerii incendiului“, a declarat Andrei Biriş, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj.

Localul a ars din temelii

image

„Cădeau bucăţi de tavan”

Un tânăr care se afla în local când a izbuncit incendiul spune că a simţit miros de fum, dar iniţial nu nu a dat mare importanţă acestui fapt. Apoi, însă, au început să cadă bucţi de tavan. „Eram la etajul doi şi cădeau bucăţi din tavan, moment în care au sosit deja pompierii şi am fost evacuaţi“, a declarat Zsolt Eredi.

Potrivit acestuia, focul a pornit de la ultimul etaj şi a cuprins apoi întrega clădire. Un client fidel al clubului, sosit şi el la faţa locului, acuză patronul clubului de neglijenţă. „De când vin în acest local nu am văzut decât un extinctor lângă bar, deşi e plin de stuf. Asta înseamnă neglijenţă crasă“, a spus Iulian.

image

Flăcările au afectat şi imobilul învecinat, Hotelul „Capitolina”, deţinut de Sabin Funar, fiul fostului primar de Cluj, Gheorghe Funar. Hotelul nu a suferit decât pagube minore. Viceprimarul Radu Moisin, sosit la faţa locului, a spus iniţial că incendiul a izbucnit în timp ce clubul era închis. Localul funcţionează, însă, non stop, motiv pentru care şi erau clienţi înăuntru. „Vom verifica ce autorizaţii au şi dacă acestea sunt la zi”, a spus Moisin.

Patronul localului, Adrian Munteanu, la inaugurare

image

Încendii în lanţ

Clubul Janis Stuf este deţinut de omul de afaceri Adrian Munteanu, care mai are în proprietate şi cluburile Janis şi My Way din centrul oraşului. Clubul My Way a ars, la rândul său, chiar în prima zi în care s-a deschis, în 6 decembrie 2008, iar un alt incendiu tot în acest club a mai avut loc în 5 mai 2009. Pagubele incendiului din 5 mai au fost estimate la 250.000 de lei. Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj a declarat că motivul producerii incidentului, cât şi pagubele create vor fi cunoscute în zilele care urmează.

UPDATE: Conducerea clubului a transmis, în urmă cu câteva momente, un comunicat de presă, pe care-l redăm integral. 

„Din datele pe care le deţinem până la această oră (ora 14.00), incendiul care a mistuit etajele 2-4 ale clubului a izbucnit în jurul orei 10.00, la etajul 4 al clădirii, la mai mult de 3 ore de când acolo nu se mai afla nimeni.

La acea oră, nivelurile 3 şi 4 erau închise, fapt ce a făcut posibilă extinderea focului, lucru ce cu siguranţă nu s-ar fi întâmplat dacă incendiul ar fi fost observat din stadiul de focar, întrucât fiecare etaj era dotat cu numărul corespunzător de extinctoare, materialele inflamabile erau ignifugate, iar personalul instruit, lucru ce poate fi confirmat de către firmele specializate care s-au ocupat de aceste aspecte. Având în vedere aceste considerente excludem categoric orice intenţie (mână) criminală.

Din fericire, incendiul nu a provocat vătămări fizice niciunei persoane, aspect pe care îl considerăm de departe cel mai important, chiar dacă, aşa cum am subliniat, orice prezenţă umană ar fi făcut practic imposibilă extinderea focului.”

Clubul Janis La Stuf este administrat de SC La Ceaune SRL, firmă deţinută de Adrian Munteanu şi Florin Opriş.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite