Vezi ce filme poţi vedea astăzi la TIFF, de Ziua Maghiară

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Calul din Torino", inspirat dintr-o întâmplare adevărată din viaţa lui Nietzche
"Calul din Torino", inspirat dintr-o întâmplare adevărată din viaţa lui Nietzche

De Ziua Maghiară, TIFF-ul aduce la Cluj-Napoca şase dintre cele mai de succes filme maghiare ale ultimului an, precum şi cea mai apreciată producţie maghiară de scurtmetraj a momentului.

Programat la Cinema Florin Piersic, mâine, de la ora 17.30, Calul din Torino (Ungaria-Franţa-Germania-Elveţia), mult-discutatul film al lui Béla Tarr răsplătit cu Marele Premiu al Juriului şi Premiul FIPRESCI în Competiţia Oficială a ediţiei 2011 a Festivalului de Film de la Berlin,  este „capul de afiş” al selecţiei din acest an. Scenariul peliculei este inspirat de o întâmplare adevărată din viaţa filozofului german Friedriech Nietzche, care a protejat la un moment dat un cal de biciul stăpânului său. Lungmetrajul explorează viaţa stăpânului, a fiicei sale şi chiar a calului. Sound designerul Gábor Erdélyi le dă întâlnire spectatorilor după proiecţie, pentru o sesiune de întrebări şi răspunsuri. 

Clujul şi producţia cinematografică locală ocupă un loc special în programul Zilei Maghiare: un adevărat fenomen pentru comunitatea cinefilă maghiară din Transilvania, Antigona –adică „hai să filmăm în Ardeal!” (r. Jakab-Benke Nándor, România-Ungaria, 2010), un film independent, produs în sistem de „gherilă” care spune povestea unui grup de tineri cineaşti din Cluj, condus de un regizor din Ungaria, care îşi propune să filmeze un lungmetraj adaptat după tragedia antică Antigona, în Cheile Turenilor. La Cinema Arta, de la ora 14:30, publicul festivalului va putea urmări îndrăzneţul lungmetraj în prezenţa întregii echipe.

Mănăştur Open Air găzduieşte, de la ora 22.00, în prezenţa actorului Attila Árpa, proiecţia comediei maghiare a anului trecut, Czukor Show (r. Tamás Dömötör, Ungaria-Suedia, 2010).

Două dintre cele mai bine cotate filme ale momentului Copiii dragonului verde / Children of the Green Dragon (r. Bence Miklauzic) şi scurtmetrajul arătat la Cluj direct după premiera mondială din cadrul Quinzaine des Realisateurs la Festivalul de la Cannes 2011, Fiara / Beast (r. Attila Till) rulează împreună la Cinema Arta, de la ora 12.00. Lungmetrajul lui Bence Miklauzic va fi, cu siguranţă, pe gustul celor care au apreciat filmul de debut al lui Marian Crişan, Morgen. Pelicula îl are în prim-plan pe Máté, un agent imobiliar divorţat şi singuratic, care primeşte de la şeful său sarcina să vândă un depozit din suburbii. Depozitul este închiriat de un grup de chinezi care-şi ţine acolo bunurile mai mult sau mai puţin legal importate. Miile de cutii sunt păzite de un chinez, Wu, care şi trăieşte în depozit. Apropierea forţată îi va face pe cei doi bărbaţi singuri pe lume să lege o surprinzătoare prietenie. Regizorul filmului Fiara, Attila Till, şi protagonistul Szabolcs Thuróczy vor fi prezenţi la finalul proiecţiei de la Cinema Arta pentru a discuta despre scurtmetrajul lor.

Câştigător al Marelui Premiu al Juriului la Săptămâna Filmului Maghiar în 2010, Vespa (r.  Diana Groó) a fost unul dintre filmele maghiare cele mai căutate de festivalurile de film din lumea întreagă, în cursul anului trecut. Filmul este programat la ora 10.00 la Cinema Arta.

Filmtett.ro, singurul portal de artă şi educaţie cinematografică în limba maghiară redactat în Transilvania, se relansează în cadrul Zilei Maghiare de la TIFF 2011! Filmtett (în româneşte: Filmact) a apărut lunar în print, din iunie 2000 până în ianuarie 2008, când a rămas exclusiv în formula online. Publicaţia oferă cinefililor un portal actualizat zilnic cu ştiri, cronici de filme, studii despre istoria cinematografiei și baze de date utile. Miercuri, de la ora 18.30, la TIFF Meeting Point, la împlinirea a 11 ani de la apariţia primului număr al revistei, redacţia Filmtett va prezenta noua versiune a portalului.


Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite