Universitatea Tehnică din Cluj i-a suspendat contractul de muncă profesorului prins că lua şpagă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca i-a suspendat luni, 4 septembrie, contractul de muncă al profesorului Ioan Ardelean după ce sâmbătă a fost prins în flagrant delict că lua mită de la studenţi. Reprezentanţii universităţii mai afirmă că instituţia ”dezavuează astfel de practici”, că ”regretă cele petrecute” şi dă asigurări că va lua măsurile ce se impun.

Printr-un comunicat de presă, conducerea Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca declară că s-a autosesizat în cazul profesorului Ioan Ardelean prins că lua şpagă şi a decis să îi  suspende azi, 4 septembrie, contractul de muncă.

În plus, reprezentanţii UTCN mai spun că membrii Comisiei de Etică a universităţii au demarat o anchetă internă, că dezaprobă astfel de practici, că ”regretă cele întâmplate” şi promit că vor lua măsurile ce se impun. 

„Conducerea Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca s-a autosesizat cu privire la cazul domnului profesor Ioan Ardelean şi a decis  suspendarea contractului de muncă începând cu data de astăzi, luni, 4 septembrie 2017 şi până la soluţionarea cazului de către organele competente. În acelaşi timp, Comisia de Etică a universităţii a demarat o anchetă internă, va analiza cele întâmplate şi va întocmi un raport care va ţine cont şi de rezultatele Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.  Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca dezavuează astfel de practici, regretă cele întâmplate şi va lua cele mai drastice măsuri care se impun. Pe măsură ce analiza Comisiei de Etică va avansa, vom reveni cu detalii pentru a informa comunitatea şi opinia publică despre rezultatele anchetei şi măsurile adoptate“, este conţinutul integral al comunicatului reprezentanţilor UTCN.

Mai puteţi citi:

Profesorul din Cluj prins că lua şpagă de la studenţi, în arest la domiciliu

Cine este profesorul din Cluj reţinut că lua şpagă de la studenţi. Câştiga lunar circa 2.500 de euro

VIDEO Profesorul Ioan Ardelean din Cluj, prins în flagrant că lua mită de la studenţi, a fost reţinut pentru 24 de ore

Percheziţii la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, fiind vizat un profesor care ar fi primit mită de la studenţi pentru a promova restanţele

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite