Universitatea din România care şi-a premiat dascălii pentru excelenţa în cercetare şi activitatea didactică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenţi la UBB FOTO UBB
Studenţi la UBB FOTO UBB

O universitate din România şi-a premiat luni, 18 decembrie, 47 de dascăli pentru activitatea didactică şi de cercetare.

„Premiile pe care le acordăm astăzi sunt o recunoaştere a performanţei pe care cercetătorii noştri au reuşit să o atingă, iar ele ne obligă pentru viitor. Suntem prima universitate care a reuşit să gândească un mecanism de natură să le ofere cercetătorilor posibilitatea de a se concentra cu adevărat pe activitatea de cercetare, stabilindu-le acestora norma didactică minimă, evident, în limitele stabilite de legislaţia românească”, a declarat rectorul UBB, acadamicianul Ioan-Aurel Pop.

47 de cadre didactice de la Universitatea Babeş-Bolyai au fost distinşi luni, 18 decembrie, cu premii. Distincţiile s-au acordat pentru excelenţa în activitatea didactică, în cercetarea ştiinţifică, în domenii care fac şi mai vizibilă în străinătate instituţia de învăţământ superior.

La premiere, care a avut loc în Aula Magna a UBB, au luat parte rectorul UBB, Ioan-Aurel Pop, preşedintele Senatului UBB, preotul Ioan Chirilă, prorectorii, decanii facultăţilor şi cadre didactice.

„Cercetarea este o componentă esenţială a Universităţii noastre, aşa că ea trebuie să fie recunoscută şi apreciată. Suntem o universitate care oferă mult mai mult decât un simplu act educativ, fie el şi de excelenţă. UBB oferă nu doar educaţie, ci şi cunoaştere, oferă servicii către comunitate bazate pe cercetare, pe inovare, formează oameni inovativi şi activi social, iar toate acestea au la bază activitatea de cercetare la cele mai înalte standarde”, consideră Daniel David, prorectorul UBB, responsabil cu cercetarea.

Lista premianţilor poate fi găsită AICI.

Pe lângă aceste distincţii, rectoratul UBB, cu avizul Consiliului Ştiinţific, a mai acordat două premii speciale. Primul, pentru întreaga activitate, lui Ioan Pop, profesor emerit al Facultăţii de Matematică şi Informatică. Acesta a fost nominalizat de mai multe ori de către Thomson-Reuters ca Highly Cited Researcher. Al doilea, post-mortem, pentru întreaga activitate ştiinţifică la UBB, lui Răzvan Petruşel, care a activat la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor.

Tot rectoratul UBB, la propunerea Centrului de Cooperări Internaţionale, cu avizul Consiliul Ştiinţific al UBB, a dat şi două premii pentru internaţionalizare pe anul 2017 Deliei Balaban de la Facultatea de Studii Politice, Administrative şi ale Comunicării şi lui Ionuţ Alin Nistor de la Facultatea de Business.

Mai puteţi citi:

Universitatea „Babeş-Bolyai“, singura din România care apare în cel mai cunoscut top internaţional

Facultatea de Matematică şi Informatică a Universităţii „Babeş-Bolyai”, prima din România care a intrat în Topul Shanghai

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite