Un preot din Cluj nu are voie să se apropie de soţie. Instanţa a dat un ordin de interdicţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preotul Remus Tegzeşiu, în biserica sa din Făget FOTO. Florina Pop
Preotul Remus Tegzeşiu, în biserica sa din Făget FOTO. Florina Pop

Un preot greco-catolic din Cluj nu are voie să se apropie de soţia sa. Judecătoria Cluj-Napoca a dispus un ordin de interdicţie prin care omul bisericii nu are voie să se apropie la o distanţă de 3 metri de ea.

Instanţa îl obligă pe preotul greco-catolic Remus Tegzeşiu, prin ordinul de interdicţie eliberat, să nu se apropie de soţia sa. Aceasta îl acuză de violenţă. Potrivit evz.ro, femeia, de profesie medic, a declarat că a fost lovită: ”Mă bate pe unde mă prinde. Pe toată perioada căsătoriei am fost supuşi unor permanente violenţe fizice şi verbale din partea pârâtului. Teama faţă de pârât m-a determinat să montez pe încăperea pe care dorm o ială, iar cheia o ţin în permanenţă la gât pentru a nu fi sustrasă de pârât”. Aceeaşi publicaţie mai spune că preotul şi-a surprins soţia în anumite „situaţii cu un cetăţean din Luxemburg”, pe care trebuia să îl găzduiască ocazional, din obligaţii religioase.

Conform portalului instanţelor de judecată, în şedinţa publică din 10 august, Anca Tegzeşiu a cerut un ordin de protecţie împotriva soţului său care a fost aprobat parţial de instanţă. A cerut ca Remus Marius Tegzeşiu să păstreze o distanţă minimă de 3 metri faţă de ea şi de locul de muncă al acesteia, să nu ia intre în contact cu aceasta inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu excepţia celor impuse de exercitarea drepturilor părinteşti asupra minorilor.

Preoteasa a mai cerut ca Remus Tegzeşiu să meargă la şedinţe de consiliere psihologică. ”Măsurile menţionate sunt dispuse pentru o durată de 6 luni de la data emiterii ordinului de protecţie”, se mai arată pe portalul instanţelor de judecată.

Judecătoria Cluj-Napoca a respins instituirea ordinului de protecţie prin evacuarea preotului din imobilul situat în Cluj-Napoca, prin păstrarea unei distanţe minine de 500 de metri faţă de preoteasă, locul ei de muncă şi domiciliul comun. Instanţa a respins şi încredinţarea copiilor către mamă. 

Medicul Anca Tegzeşiu a făcut recurs pe 18 august care urmează să se judece.

Preotul Remus Tegzeşiu este din Şimleul Silvaniei, a fost hirotonit preot la 6 august 1995, în localitatea Cluj-Napoca (CJ), de către IPS George Guţiu. este căsătorit din 2 iulie 1995, are 3 copii, are parohie în Făget şi este capelan la Spitalul Chirurgie III, în Cluj.

Preotul Tegzeşiu, pe care cunoştinţele l-au văzut destul de abătut la pelerinajul de la Nicula, nu a putut fi contactat.

Mai puteţi citi:

EXCLUSIV VIDEO Scandalul copiilor bătuţi în grădiniţă continuă la Constanţa. Una dintre educatoarele violente este şi preoteasă

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite