„U“-iştii ar fi vrut să susţină pe Dinamo, dar CFR nu-i lasă pe stadion

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
aspeţilor
aspeţilor

Suporterii Universităţii Cluj, care şi-ar fi dorit să încurajeze echipa Dinamo în meciul de la Cluj, cu CFR, cunoscută fiind relaţia bună dintre cele două galerii, nu vor putea intra, deoarece conducerea CFR-ului nu va lăsa nicio persoană cu buletin de Cluj să intre în sectorul bucureştenilor

Pe forumuri, o parte a fanilor celor de la „U“ Cluj şi-au dat întâlnire la meciul CFR-Dinamo, pentru a încuraja echipa lui Cornel Ţălnar. Surpriza mare a fost, însă, că cei din conducerea clujeană refuză să lase persoane cu buletin de Cluj în sectorul rezervat oaspeţilor:

„Biletele se vând exclusiv membrilor asociaţiei suporterilor dinamovişti, pe baza biletinului sau a cărţii de identitate din afara judeţului Cluj", se arată într-o informare a clubului, pe site-ul oficial. Interesant este, însă, faptul că suporterii dinamovişti pot intra în peluza oaspeţilor, indiferent din orice alt judeţ al ţării ar fi.

„E clar că e o măsură împotriva celor de la U, pentru că le e frică să nu venim prea mulţi. Ce să zicem, ne-am obişnuit cu astfel de practici ale celor din Gruia“, spune Cipri P., care ar fi vrut să meargă la meciul de mâine.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite