Taxele locale pot fi achitate la Cluj-Napoca utilizând telefonul mobil
0
Primăria Cluj-Napoca pune la dispoziţia cetăţenilor posibilitatea de a-şi achita impozitele şi taxele locale prin dispozitive mobile. Clujenii vor primi un cod QR, astfel încât, printr-o simplă scanare cu un smartphone sau cu o tabletă, cetăţenii să poată achita online taxele şi impozitele.
Fiecare clujean va primi în perioada următoare, potrivit legii, o înştiinţare de plată prin care i se comunică obligaţiile bugetare. În acest an, Primăria Cluj-Napoca a inclus pe fiecare înştiinţare şi un cod QR, astfel încât, printr-o simplă scanare cu un smatphone sau tabletă, cetăţenii să poată achita online taxele şi impozitele.
Codul QR este unic, personalizat pentru fiecare cetăţean şi prin scanare duce la portalul de plată online a obligaţiilor bugetare. Poate fi utilizat orice card bancar care permite plaţi prin internet, fără a mai fi necesar vreun drum la Primărie. Este o procedură sigură iar tranzacţiile sunt securizate.
“Menţionez că oferim şi opţiune de plată prin intermediul website-ului Primăriei, secţiunea "Taxe şi impozite", iar din luna februarie obligaţiile datorate bugetului local vor putea fi achitate şi în mall, la un ghişeu special amenajat. Creşterea calităţii serviciilor este un obiectiv major pentru Primăria Cluj-Napoca iar utilizarea noilor tehnologii, pentru a economisi timp în primul rând, este doar una dintre direcţiile pe care ne axăm”, a susţinut primarul.
Citeşte şi