Sorin Apostu rămâne în arest, Stoia nu poate părăsi ţara, a decis Curtea de Apel Târgu Mureş
0
Curtea de Apel Târgu Mureş a decis, joi, ca fostul primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu să rămână în arest preventiv, iar omul de afaceri Călin Mihai Stoia să nu poată părăsi ţara.
„Secţia penală, pentru cauze cu minori şi de familie a Curţii de Apel
Târgu-Mureş, în conformitate cu prevederile art. 300 indice 2 raportat
la art. 160/b alin.3 Cod procedură penală a menţinut starea de arest
preventiv a inculpatului Apostu Sorin (cu d.p.) şi, pe cale de
consecinţă, a respins cererea de revocare a acestei măsuri formulată de
inculpat, prin apărătorul său ales, ca nefondată. Dispoziţia de
menţinere a măsurii preventive a arestului este supusă căii de atac a
recursului în 24 de ore de la comunicare cu inculpatul arestat şi de la
pronunţare cu reprezentantul DNA“, se arată într-un comunicat al Curţii
de Apel Târgu-Mureş
Mateuţ: recursul se judecă în trei zile
„Facem
recurs,l-am şi declarat. Legea prevede că în trei zile recursul ar
trebui judecat, dar la noi se încalcă termenele. Asta-i justiţia în
România“, a susţinut avocatul Gherghiţă Mateuţ referitor la decizia
Curţii de Apel Mureş, de a-l menţine pe Sorin Apostu în arest. El a
susţinut că vacanţa magistraţilor n-ar treui să aibă niciun efect în
judecarea recursului în cazul Apostu, întrucât este vorba despre o
cauză urgentă.
Stoia rămâne în ţară, Aspazia află mâine seintinţa
De asemenea, Curtea de Apel Târgu Mureş a respins ca nefondată şi cererea formulată de Călin Mihai Stoia de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara.
„Conform art. 38 Cod procedură penală, Curtea a disjuns soluţionarea cauzei privind-o pe inculpata Droniuc Aspazia, amânând pronunţarea soluţiei cu privire la aceasta la data de 13 iulie 2012 orele 9,00“, se mai arată în comunicatul Curţii de Apel.
Singurul rămas în arest
Sorin Apostu este singurul dintre cei patru inculpaţi din dosar - Călin Mihai Stoia, Monica Undina Apostu, soţia fostului primar, şi Aspazia Droniuc, care are şi calitatea de denunţător - care este judecat în stare de arest preventiv. Dosarul nr. 1767/33/2011 a fost strămutat a Târgu Mureş de la Curtea de Apel Cluj, iar în acesta cei patru sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni de corupţie, printre care dare de mită, spălare de bani, fals intelectual.
La 9 noiembrie 2011, Sorin Apostu a fost reţinut de DNA şi apoi arestat printr-o decizie a Curţii de Apel Cluj sub acuzaţia că a luat mită în schimbul încheierii unor contracte legate de asigurarea parcului auto şi de salubrizare. De asemenea, Călin Stoia, administrator al companiei de salubrizare Brantner Vereş, a fost arestat pentru dare de mită. Apostu a fost trimis în judecată la 29 decembrie 2011, de procurorii DNA, alături de soţia sa, avocata Monica Apostu, de omul de afaceri Călin Stoia şi de Aspazia Droniuc, toţi fiind acuzaţi de fapte de corupţie. La 15 februarie 2012, Sorin Apostu a demisionat din funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca. În data de 7 martie 2012, dosarul a fost strămutat de la Curtea de Apel Cluj, la Curtea de Apel Târgu Mureş, iar la 22 martie 2012 fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, şi omul de afaceri Călin Stoia au fost transferaţi la Penitenciarul din Târgu Mureş.
Primul termen al procesului a avut loc la 2 aprilie 2012, când magistraţii Curţii de Apel Târgu Mureş au luat în discuţie prelungirea măsurii arestului preventiv în cazul lui Sorin Apostu şi Călin Mihai Stoia. Măsura de arest preventiv a fost prelungită de mai multe ori pentru Sorin Apostu, în timp ce omul de afaceri Călin Mihai Stoia a fost eliberat sub control judiciar, la 13 aprilie 2012.