Video „I se spune Drumul Aurului, dar arată în ultimul hal”. Ținutul uitat unde au fost descoperite pepite gigantice de aur nativ

În Munții Metaliferi, în vecinătatea municipiului Brad, au fost descoperite unele dintre cele mai spectaculoase acumulări de aur nativ din România. La două decenii de la închiderea minelor, fostele comunități miniere continuă să resimtă declinul industriei care le-a adus prosperitatea.

Drumul Aurului. Foto: Daniel Guță ADEVĂRUL

În Munții Metaliferi, în vecinătatea municipiului Brad, au fost descoperite unele dintre cele mai impresionante filoane de aur din România. La două decenii de la închiderea minelor, întreaga zonă continuă să resimtă urmările declinului mineritului, în ciuda bogățiilor care au rămas ascunse în adâncuri.

Localități de la poalele Metaliferilor s-au dezvoltat în jurul marilor zăcăminte aurifere, dar mulți localnici se confruntă cu dificultăți în a-și asigura un trai decent. Infrastructura zonei a rămas și ea plină de probleme. Chiar și „Drumul Aurului”, de pe valea Musariului, care leagă localitățile Brad și Crișcior prin văile unde au funcționat marile mine de aur, ilustrează situația dificilă a zonei.

„I se spune Drumul Aurului, datorită vechilor mine de aur, dar arată în ultimul hal. După ploi este dezastru, iar iarna când e zăpadă nu mai poți trece pe aici cu mașina”, spune Mircea, un fost miner de la Ruda.

El a lucrat singur la desfundarea unei porțiuni inundate de ploi, pe drumul care străbate satele de pe văile Musariului și Barzei, locuri unde au fost descoperite cele mai mari pepite de aur din România. Altădată a contribuit la pietruirea unei porțiuni din zona vechii biserici de piatră Ruda 12 Apostoli, un monument clădit pentru familiile minerilor, chiar lângă câteva dintre intrările în galeriile istorice de pe valea Musariului.

Pepite de zeci de kilograme de aur

În jurul Bradului, micile localități montane din ținutul aurului păstrează amintirea mineritului. Pe valea Musariului, în vecinătatea municipiului, turiștii găsesc Treptele Romane, o galerie minieră folosită din Antichitate și rămasă în stare bună de conservare, chiar dacă se află într-o zonă izolată, la capătul satului Ruda Brad.

În apropiere, munții ascund alte galerii miniere abandonate sau cimentate, folosite în trecut de muncitorii care intrau în adâncuri. Vechiul câmp minier era faimos pentru aurul nativ (care prezintă o cantitate foarte redusă de impurități – alte minerale sau substanțe), descoperit în filoanele aurifere.

De-a lungul timpului, mai multe astfel de descoperiri valoroase au fost semnalate în minele de pe valea Musariului. Una dintre marile descoperiri a avut loc la sfârșitul secolului al XIX-lea.

„În Ardeal, în mina de la Musariu-Ruda, s-a găsit în greutate de 67 kilograme. Pepite sau bulgări mai mici (de 3 - 9 kilograme) s-au găsit și în minele de la Roșia Montană și Bucium, lângă Abrud, și Stănija (lângă Zlatna)”, relata, în 1937, istoricul Ion Rusu Abrudeanu, și el fost proprietar de mină în Munții Metaliferi.

La Stănija, localitate minieră aflată la circa 20 de kilometri de Brad, în Munții Metaliferi, în 1931, într-un „cuib” format într-un filon numit Antoniu, au fost găsiți bulgări de aur care însumau aproape 150 de kilograme, iar după exploatarea întregului filon au fost descoperite 372 de kilograme de aur nativ, arăta Ion Rusu Abrudeanu în cartea „Aurul românesc. Istoria lui din vechime și până azi” (1937).

Descoperirile de cuiburi de aur nativ au continuat în câmpul minier Barza, iar în 1947, la Musariu, a fost descoperit unul dintre marii bulgări de aur curat.

1/18

Drumul Aurului din Brad, Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (2) jpg Foto: Daniel Guță ADEVĂRUL

„Aici, în zona filoanelor 20, 30 şi Ţipiş, la orizonturile – 120 de metri, la 6 decembrie 1947, s-a găsit o pepită de 53 de kilograme de aur masiv, într-o lentilă de minereu de o bogăţie excepţională. După cum relatează cei care au avut ocazia să lucreze la extragerea aurului din asemenea puncte de concentrare, spectacolul oferit de natură era fantastic. Pare de necrezut că este posibilă prezenţa atâtor forme, în care imaginaţia găseşte asemănări izbitoare de flori, plante, insecte, animale sau obiecte create de mâna omului”, arăta geologul Grigorie Verdeş, coordonator al volumului „Extaz și agonie în mineritul zărăndean” (2015).

La două decenii de la închiderea minelor de aur din România, orașele dezvoltate în jurul acestora continuă să sufere de pe urma declinului industrial. Unele caută să atragă turiști într-un peisaj montan ofertant, dar marcat de „cicatricile” trecutului.

În Munții Metaliferi ai Apusenilor, aurul a fost exploatat de peste două milenii. Dacii și celelalte populații străvechi din aceste locuri l-au căutat în nisipul râurilor, iar mai târziu, romanii au dezvoltat aici exploatări miniere de mari dimensiuni, cu galerii dăltuite în piatra munților. În aceste mine munceau sclavi, localnici și coloniști iliro-dalmați, aduși din provincia romană Dalmația, unii dintre ei fiind specialiști în extragerea aurului. În împrejurimile Abrudului, la Roșia Montană (județul Alba), dar și în ținuturile Bradului (județul Hunedoara), s-au păstrat numeroase rămășițe ale galeriilor aurifere romane și vestigii care arată importanța acestora în Antichitate.

Vechile mine de aur au fost reanimate în perioada medievală și reorganizate în timpul Imperiului Habsburgic. În secolul XX, regimul comunist a naționalizat mineritul aurifer și a transformat micile așezări dezvoltate în jurul zăcămintelor de aur în centre industriale și orășele muncitorești, unde au venit să muncească mii de oameni.

Orașul Brad, la două decenii de la închiderea minelor

Orașul Brad, de pe valea Crișului Alb, a fost unul dintre cele mai importante centre aurifere din România. În vecinătatea sa, câmpul minier Barza ocupa 80 de kilometri pătrați și producea, la mijlocul secolului XX, între 1,5 și 2,5 tone de aur pe an. Rețeaua de galerii subterane ajunsese la o lungime totală de peste 500 de kilometri, iar peste 5.000 de oameni intrau zilnic prin cele 11 „porți” spre adâncurile întreprinderii miniere Barza.

Minele metalice au intrat în declin în anii ’80 și au fost închise treptat, până la mijlocul anilor 2000. În urma lor au rămas ruine industriale, galerii cimentate, halde de steril, tuneluri pentru transportul minereului, clădiri muncitorești abandonate, instalații și puțuri dezafectate, pâraie roșiatice care se varsă în Crișul Alb și comunități care resimt lipsa oportunităților economice.

Mulți dintre foștii mineri din Brad și Crișcior, cele două localități învecinate care s-au dezvoltat în jurul minelor de aur, au părăsit zona începând din anii ’90, odată cu primele restructurări din minerit. Disponibilizările de la sfârșitul anilor ’90 și noua lege a pensiilor din 2001, care prevedea că minerii se puteau pensiona la 45 de ani dacă aveau 20 de ani lucrați în subteran, au dus la reducerea masivă a numărului de salariați ai centrului minier Barza, iar până în 2006 toate minele fostului complex industrial Barza au fost închise.

La două decenii de la oprirea activității miniere, orașul Brad a rămas o localitate liniștită, cu o gară de epocă pustie, din care zilnic mai pleacă două trenuri spre Arad, și cu un mic centru cu clădiri din secolul al XIX-lea, înconjurat de cartierele de blocuri ridicate în deceniile comunismului, pe malurile Crișului Alb și Luncoiului, pentru familiile muncitorilor și minerilor de la Barza.

1/9

Orasul Brad Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (8) jpg Foto: Daniel Guță ADEVĂRUL

Muzeul Aurului din Brad păstrează „comorile” strânse de-a lungul a peste un secol de la înființarea lui: eșantioane rare de aur nativ, minerale valoroase, unelte și documente despre mineritul din Munții Apuseni. Este însă rar vizitat, chiar dacă municipiul care îl găzduiește se află la răscrucea drumurilor dintre Banat, Crișana, Ardeal și Munții Apuseni.

Închiderea minelor de aur nu a însemnat epuizarea filoanelor bogate în metal prețios. Unele au fost zidite în adâncuri, în timp ce în alte zone cercetările geologice au dus la conturarea altor zăcăminte valoroase de aur, argint și cupru.