Video Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României

Județele României au nume cu origini surprinzătoare, potrivit istoricilor și lingviștilor. Unele au fost asociate cu păduri, animale sălbatice sau populații străvechi, iar în spatele altora se ascund nume de oameni, legende medievale și enigme încă nedescifrate.

Panoul de informare de la intrarea în județul Caraș-Severin, dinspre Hunedoara. Foto: Daniel Guță

Argeș, Buzău și Timiș se numără printre județele ale căror denumiri au fost atribuite moștenirii traco-dacice. Mureș și Olt păstrează, de asemenea, nume cunoscute din Antichitate, pentru care cercetătorii au propus interpretări diferite.

Nume dacice, latine, slave și turcice pe harta României

Originile latine au fost invocate în cazul unor denumiri, în timp ce Alba și Sibiu au fost explicate și prin formele consemnate în documentele latine medievale. Numeroase alte nume au fost puse în legătură cu limbile slave: Dâmbovița, Ialomița, Ilfov, Gorj, Dolj, Prahova, Neamț sau Bistrița, prima parte a denumirii județului Bistrița-Năsăud. Unele ar păstra amintirea vegetației și a particularităților apelor.

Influențe turcice, asociate turcilor, cumanilor sau pecenegilor, au fost identificate în numele Teleorman, Vaslui și Tulcea. Explicații maghiare au fost propuse pentru Hunedoara, Bacău și Sălaj. Galați a fost asociat cu celții, iar Iași cu alanii, populație de origine iraniană. Denumirile Arad, Bihor, Botoșani și Brăila au fost explicate prin nume de persoane.

Numele „județ”, care desemnează o împărțire teritorială și administrativă, datează din Evul Mediu, fiind legat de termenul „jude”, de origine latină. A fost folosit cel mai adesea în Țara Românească, în timp ce în Moldova termenul sinonim era „ținut”, iar în Transilvania se foloseau denumirile „comitat” sau „district”, respectiv „scaun” pentru unele teritorii locuite de sași și secui.

În Țara Românească, numeroase județe s-au format de-a lungul râurilor, care le-au dat și numele. În Transilvania și Moldova, multe dintre unitățile administrative și-au primit numele de la centre urbane sau cetăți.

O serie de cercetări publicate de lingvistul Marius Sala în revista „Familia”, în 1973 și 1974, urmărea originea denumirilor județelor, comparând formele vechi ale numelor, transformările lor și ipotezele formulate de specialiști. Explicațiile sale, alături de cele ale istoricilor Constantin C. Giurescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu și ale altor cercetători, arată cât de complicată poate fi istoria unui nume geografic.

Alba – vechiul Bălgrad

Județul Alba și-a primit numele de la Alba Iulia, oraș cunoscut și sub denumirea slavă Bălgrad, „Cetatea Albă”. În revista „Familia”, din 1973, lingvistul Marius Sala amintea formele latine medievale Alba și Alba Gyulae, dar și echivalentele maghiare Fehérvár și germane Weissenburg.

„Epitetul alb are în aceste cazuri sensul lui propriu impus de culoarea apei sau de constituția chimică a solului, de reflexele luminii solare etc., dar poate avea și un sens metaforic datorat faptului că «albul» desemnează, în popor, un lucru plăcut, agreabil, favorabil în opoziție cu «negrul», care indică ceva «nefavorabil»”, explica Marius Sala.

Componenta Iulia era legată de numele unui demnitar, Gyula, căruia Sala îi atribuia o probabilă origine pecenegă. Alba Gyulae ar fi însemnat „Cetatea albă a lui Gyula”, forma Iulia rezultând ulterior din apropierea grafică de numele latin.

Arad – un nume de persoană devenit numele cetății

Județul Arad poartă numele orașului său de reședință, atestat în secolul al XII-lea sub formele Orod și Orodinum. Marius Sala considera că denumirea provenea dintr-un nume de persoană și indica anul 1658 pentru apariția formei Arad.

„Nu este singurul caz din toponimia țării noastre când numele unei localități se trage de la o persoană care a putut fi la origine fie stăpânul așezării, fie întemeietorul ei. Dintre numeroasele nume personale întrebuințate, fără nicio modificare formală, ca nume topice amintim câteva: Aldea, Bălan, Corbu, Crăciunel, Lupșa, Negru”, explica lingvistul.

Argeș – apa „strălucitoare, albicioasă”

Județul Argeș și-a primit numele de la râu. Marius Sala considera cea mai plauzibilă explicația lui Vasile Pârvan, care îi atribuia o origine tracică și interpreta forma Ordessos, consemnată de Herodot, drept o redare imperfectă a numelui Argesos.

„Se poate presupune, așa cum a făcut Pârvan, că la originea lui Argeș avem o rădăcină indo-europeană arg- cu sensul de «alb», numele râului fiind dat după o caracteristică a lui și însemnând «apă strălucitoare, albicioasă»”, arăta Marius Sala.

Lingvistul considera mai puțin probabil ca denumirea să fi aparținut întâi unei așezări, deoarece numele apelor sunt, de regulă, mai vechi și mai stabile decât alte denumiri geografice.

Bacău – numele legat de cuvântul „călău”

Județul Bacău poartă numele orașului său de reședință. Marius Sala îl lega de maghiarul „bakó”, „călău”, prin intermediul unui nume de persoană.

„La originea acestui toponimic avem un nume de persoană ce poate fi pus în legătură cu magh. bakó care înseamnă «călău». Un astfel de nume, ca nume de familie, a fost înregistrat în secolul al XVIII-lea în sudul Transilvaniei”, preciza Marius Sala.

Cercetătorul amintea și expresia „a-și găsi bacăul”, adică „a da de belea”. Hasdeu o asociase cu vama Bacăului, dar Sala admitea și formarea ei independent de numele orașului, prin păstrarea cuvântului cu sensul de „călău”.

Bihor – numele legat de vifor

Numele Bihor, purtat de județ, de munte și de vechea așezare numită astăzi Biharia, a primit mai multe explicații. Marius Sala considera cea mai plauzibilă interpretarea lui Nicolae Drăganu, care îl lega de un nume de persoană format de la „vifor”.

1/3

Oradea Foto Primăria Oradea jpg

„El consideră că Bihor este un nume de persoană pentru originea căruia se poate pleca de la cuvântul vifor cu varianta lui vihor. Înlocuirea lui v prin b (vihor, bihor) nu este un fapt izolat”, explica lingvistul.

Sala amintea un bocet cules de Ovid Densusianu în Țara Hațegului, în care apar formele „bihorel” și „bihorești”, variante ale cuvintelor „vifor” și „vifori”. O explicație diferită îi aparținea lui Vasile Bogrea, care considera „bihor” o formă arhaică pentru „bivol”.

Bistrița-Năsăud – apa repede și depunerile râurilor

Prima parte a numelui județului provine de la orașul Bistrița, care a preluat denumirea râului pe malul căruia s-a dezvoltat. Marius Sala îi atribuia o origine slavă și avansa posibilitatea traducerii unui nume românesc mai vechi.

„Bistrița este un nume format de la un radical slav care însemna «repede» și este foarte probabil că traduce vechiul cuvânt românesc cu același sens. Facem această afirmație gândindu-ne la faptul că Bistrița are ca afluent pe stânga Repedele sau Valea Repede, deci nume formate de la termenul românesc corespunzător lui Bistrița”, arăta cercetătorul.

Pentru Năsăud, Sala considera mai probabilă ipoteza lui Nicolae Drăganu, care lega denumirea de un termen slav cu sensul de „umplutură”, referitor la depunerile aduse de ape.

Botoșani – numele urmașilor lui Botaș

Județul Botoșani poartă numele orașului său de reședință, asociat cu un nume de persoană, Botaș sau Botoș. Marius Sala explica formarea denumirii prin adăugarea unui sufix care indica descendența întemeietorului ori a stăpânului așezării.

„Varianta regională Botoșăni, Botșăni are la bază un nume de persoană înregistrat în documente sub diferite forme (Botaș, Botăș, Botîș, Botoș, Botuș) la care s-a adăugat sufixul -eni, plural al lui -eanu, a cărui funcție constă în indicarea originii personale a localității, adică a descendenței celui ce a întemeiat sau a stăpânit localitatea”, preciza lingvistul.

Pentru originea numelui personal, Sala amintea explicațiile prin „botușe”, un soi de opinci, sau prin bulgarul „botușar”, „cizmar”, fără să excludă o legătură cu termenul „botă”.

Brăila – numele unui om și povestea unei brânze

Județul Brăila poartă numele orașului său de reședință. Marius Sala explica denumirea printr-un nume de persoană, atestat în documente din Oltenia, Muntenia și Moldova.

„Brăila este format de la antroponimicul Brai, atestat în secolul al XIV-lea în Moldova, la care s-a adăugat sufixul -ilă, folosit frecvent pentru derivate masculine nume proprii sau alte substantive asimilate cu acestea”, arăta lingvistul.

Sala amintea că prin vama Brăilei se exporta brânză românească în Turcia, de unde denumirea de „brânză de Brăila”, dată telemelei. El compara fenomenul cu numele parmezanului, provenit de la orașul italian Parma.

Brașov – un posibil nume de persoană

Județul Brașov și-a primit numele de la orașul său de reședință. În timp ce unele explicații îl leagă de o apă numită Brașovia, Marius Sala considera mai probabilă originea într-un nume de persoană.

„La fel ca în cazul lui Arad, Bacău, Bihor, trebuie să presupunem și pentru Brașov un nume de persoană care ar fi putut fi un hipocoristic de tipul Bras, Brașa de la Bratislav. De la acest antroponimic, cu ajutorul sufixului -ov s-a format fără nicio dificultate numele Brașov”, explica lingvistul.

Hipocoristicul este o formă prescurtată sau familiară a unui nume. Sala lega de importanța comercială a orașului și cuvântul „brașoave”, ajuns să însemne „palavre, minciunele”, deoarece negustorii brașoveni își lăudau exagerat marfa.

București – de la ciobanul Bucur

Numele Bucureștiului este legat de legenda ciobanului Bucur, care ar fi întemeiat o așezare pe malurile Dâmboviței. Tradiția spune că acesta și-ar fi construit o biserică și o gospodărie în locul unde avea să se dezvolte viitoarea capitală.

1/8

Casa Poporului Foto Jorge Franganillo Flickr jpg

O explicație lingvistică pornește de la numele personal Bucur, asociat cu verbul „a se bucura”, la care s-a adăugat sufixul „-ești”, folosit frecvent în formarea numelor de localități. Bucureștiul este atestat documentar în 1459, într-un act emis de Vlad Țepeș, iar în a doua jumătate a secolului al XVII-lea a devenit capitala stabilă a Țării Românești.

Buzău – un nume tracic, apropiat de numele unei plante

Județul și orașul Buzău și-au primit numele de la râu. Marius Sala prezenta explicația lui Vasile Pârvan, care lega denumirea de vechiul Mouseos, dar observa dificultățile fonetice ale acestei interpretări. El propunea o posibilă influență a cuvintelor înrudite cu „boz”, numele unei plante.

„Aceste dificultăți ne determină să presupunem că vechiul nume trac să fi fost apropiat de un cuvânt din familia celui care este la originea românescului boz și astfel fonetismul de azi Buzău să fie rezultatul unei influențe a cuvintelor din familia lui boz”, explica lingvistul.

În sprijinul ipotezei, Sala amintea numeroase denumiri geografice ca Boz, Boza, Bozia și Buzietul.

Călărași – locul călăreților

Numele județului Călărași a fost pus în legătură cu vechile unități de călăreți care îndeplineau misiuni militare și de pază în apropierea Dunării. Una dintre explicații arată că în regiune funcționa o căpitănie de călăreți care supraveghea trecerile dintre Imperiul Otoman și Țara Românească.

O altă interpretare pornește de la denumirea satului Călărașii Vechi, de unde erau recrutați oameni pentru serviciul militar. Numele orașului a fost transmis județului Călărași, înființat în anul 1981, prin reorganizarea administrativă a regiunii.

Caraș-Severin – peștele și vântul de nord

Numele județului reunește denumirile a două foste unități administrative. Marius Sala considera că numele Caraș provine de la râu și are, cel mai probabil, origine sârbească, fiind legat de un cuvânt care desemnează un pește.

„Toponimicele sârbești provin de la apelativul karas «caracudă», ușor explicabil și ca nume de apă și ca nume de persoană, după care s-au putut forma cele topice”, arăta cercetătorul.

Pentru Severin, Sala propunea derivarea din numele personal Sever, prin adăugarea sufixului „-in”: „Sever este un nume de persoană, având la origine un apelativ slav sever care însemna «vânt de nord», de felul numelor românești Furtună, Vântu, Crivăț”.

Cluj – ipoteza unui nume de persoană

Județul Cluj poartă numele orașului său de reședință, pentru care au fost propuse mai multe etimologii. Spre deosebire de explicația prin latinescul „clusa”, Marius Sala susținea ipoteza unui nume de persoană, prezentată de Nicolae Drăganu.

1/19

Cluj Napoca Foto Primăria Cluj Napoca Facebook 10 jpg

„La originea numelui românesc este, după toate probabilitățile, așa cum a arătat N. Drăganu, forma Cluș, hipocoristicul lui Miklus, acesta din urmă corespunzătorul sud-slav al lui Nikolaus”, explica lingvistul.

Cluș ar fi fost, așadar, o formă prescurtată sau familiară a unui nume personal. Potrivit lui Sala, aceeași formă ar putea explica și denumirile maghiară Kolozsvár și germană Klausenburg, adaptate după regulile celor două limbi.

Constanța – un nume cu origini împărătești

Județul Constanța poartă numele orașului ridicat pe locul anticului Tomis. Marius Sala amintea tradiția potrivit căreia Constantin cel Mare ar fi refăcut așezarea, numind-o după sora sa, și urmărea transformările denumirii în izvoarele medievale.

„La scriitorii bizantini, încă în secolul al X-lea, de exemplu Constantin Porfirogenetul, apare sub forma Konstantia. În hărțile nautice ale genovezilor din secolul al XIV-lea sau la alți cartografi medievali apar grafiile Constanza, Constansa, Costanza care ne arată că vechea formă bizantină s-a păstrat și în Evul Mediu. Turcii au adaptat-o la sistemul limbii lor, ajungându-se la Kustendje”, explica lingvistul.

Sala preciza că numele latin de femeie Constantia avea sensul de „statornicie” și îl compara cu denumirea orașului german Konstanz.

Covasna – numele apelor cu gust acru

Județul Covasna și-a primit numele de la localitatea cunoscută pentru apele minerale, nu de la reședința sa, Sfântu Gheorghe. Marius Sala lega denumirea de termenul slav „kvas”, folosit pentru o băutură acră, și considera probabilă transmiterea prin forma maghiară Kovászna.

„Numele de Covasna a fost dat deci localității din cauza cunoscutelor izvoare de apă minerală cu gust caracteristic”, arăta cercetătorul.

Lingvistul amintea și două cuvinte românești înrudite: verbul „a covăși”, cu sensul de „a se acri” sau „a se dospi”, și „covașă”, termen moldovenesc pentru făina înmuiată în apă caldă și lăsată să dospească.

Dâmbovița – valea cu stejari

Județul Dâmbovița și-a primit numele de la râul care îl străbate. Marius Sala explica denumirea prin vegetația locurilor pe unde curgea apa, nu printr-o caracteristică a râului.

„Astfel Dâmbovița a însemnat «valea cu stejari», fiind un derivat al vechiului slav dobu «stejar», după cum Târnava însemna «(valea) cu mărăcini»”, arăta lingvistul.

Sala amintea și alte denumiri din aceeași familie, ca Dâmbova, Dumbrava și Dumbrăvița. De la Dâmbovița s-a format diminutivul românesc Dâmbovicioara, asemenea numelui Bistricioara, derivat din Bistrița.

Dolj – Jiul de jos

Numele județului Dolj înseamnă „Jiul de jos”, fiind format de la numele râului și un termen slav care indica poziția geografică. Marius Sala analiza împreună denumirile Dolj și Gorj, construite prin același procedeu.

„Doljiul și Gorjiul aveau sensul de «Jiul de la vale» și «Jiul de la deal». Rezultă că în ambele cazuri s-a pornit de la numele Jiului, apa ce străbate cele două județe, la care s-a adăugat câte un determinativ pentru a se face distincție între aceste unități administrative”, explica cercetătorul.

Potrivit lui Sala, formele actuale Dolj și Gorj s-au fixat în secolul al XIX-lea, prin renunțarea la terminația grafică „-iu” din Doljiu și Gorjiu.

Galați – cetatea de la Dunăre

Județul Galați poartă numele orașului său de reședință. Deși unii autori i-au atribuit origini celtice, Marius Sala considera mai probabilă explicația lui Alexandru Philippide, care lega denumirea de un termen cuman.

„Așa cum arată A. Philippide, suntem în prezența unui termen cuman galat care înseamnă «cetate, fortăreață, oraș întărit», ceea ce ar proba că din cele mai vechi timpuri orașul de astăzi a fost unul dintre punctele întărite din sudul Moldovei. De la acest galat considerat ca singular s-a format un plural Galați”, explica lingvistul.

Sala preciza că există și localități numite Galați în Transilvania, pentru care admitea o altă explicație: proveniența dintr-un nume de persoană, legat de numele sud-slav Gal, cu sensul de „negru”.

Giurgiu – numele legat de Sfântul Gheorghe

Județul Giurgiu poartă numele orașului de la Dunăre, a cărui denumire a fost explicată prin mai multe ipoteze. Una dintre cele mai cunoscute îl leagă de negustorii genovezi, care ar fi întemeiat aici o așezare numită San Giorgio, după Sfântul Gheorghe, protectorul Genovei.

Istoricul N. A. Constantinescu a contestat această interpretare, propunând derivarea numelui de la „un întemeietor de sat cu numele de Jurj, Giurge sau Giurgiu”. Originea genoveză nu este susținută de dovezi istorice concludente, iar numele orașului rămâne legat de mai multe explicații și tradiții locale.

Gorj – Jiul de sus

Numele județului Gorj înseamnă „Jiul de sus”, componenta slavă „gor-” având sensul de „deal” sau „munte”. Denumirea indica poziția nordică a ținutului, în raport cu Doljul, aflat în partea de sud a bazinului Jiului.

Marius Sala explica numele celor două județe pornind de la distincția geografică dintre Jiul din deal și Jiul din vale. Lingvistul amintea că stolnicul Constantin Cantacuzino folosise, într-o scrisoare către contele Marsigli, denumirile „Ghiul de sus” și „Ghiul de jos”. Astfel, cele două județe au păstrat până astăzi nume care reflectă poziția lor față de cursul râului.

Harghita – numele munților vulcanici

Județul Harghita poartă numele masivului muntos care domină partea centrală a regiunii și care face parte din lanțul vulcanic al Carpaților Orientali. Originea denumirii este controversată.

Una dintre ipotezele formulate de cercetători o pune în legătură cu termenul „har”, care ar fi însemnat „deal” sau „munte” în unele limbi semitice și turcice. Alți autori au căutat originea numelui în forme mai vechi, între care Arghita sau Archita, considerate de unii cercetători de origine traco-dacică. Niciuna dintre explicații nu a fost însă unanim acceptată.

Hunedoara – originile controversate ale unui nume medieval

Județul Hunedoara și-a primit numele de la vechea așezare medievală și de la cetatea Hunyad. Una dintre primele mențiuni documentare datează din anul 1265, când apare numele Hungnod, asociat unui arhidiacon, dar identificarea acestuia cu localitatea actuală a fost contestată de unii istorici. Alte atestări datează din 1276 și 1278. Una dintre ipoteze atribuie numelui o origine maghiară, legată de Hunyad și de termenul „vár”, care înseamnă „cetate”.

Alți istorici au căutat originea numelui în forme românești vechi, ca Inedoara sau Hinedoara. O explicație latină, consemnată într-un document istoric păstrat la Arhivele Naționale – Județul Hunedoara, lega denumirea de tradiția prelucrării fierului în regiune.

„Hunedoara vine de la denumirea latină Ignis Ora, care ar însemna tărâmul sau ţinutul focului, fapt susţinut prin aceea că focul reprezintă elementul principal în producerea fierului”, se arată în documentul intitulat „Istoricul orașului”. 

Arheologul Tiberiu Mariș a propus și legătura dintre numele Hunedoarei și cel al cetății dacice Singidava. O altă interpretare, discutată de autorii „Dicționarului de toponimie hunedoreană”, pornește de la un radical „hun”, care ar fi putut reprezenta un nume de persoană.

Cert este că numele Hunedoarei este mai vechi decât familia lui Ioan de Hunedoara, care a primit cetatea în secolul al XV-lea.

Ialomița – ținutul pământurilor nelucrate

Numele județului Ialomița provine de la râul care îl traversează și are, potrivit istoricului Constantin C. Giurescu, origini slave. Denumirea ar fi descris caracteristicile ținuturilor străbătute de apă, în special întinderile de câmpie ale Bărăganului.

„Ialov în slavoneşte înseamnă neroditor, nelucrat, de aici s-a format numele Ialovniţa, adică apă ce străbate locuri neroditoare, nelucrate, Bărăganul!”, explica istoricul.

Forma Ialovnița s-ar fi transformat treptat în Ialomița, numele râului fiind preluat ulterior de unitatea administrativă.

Iași – ținutul alanilor

Județul Iași poartă numele orașului său de reședință, a cărui origine a fost asociată cu populațiile iraniene care au locuit în Antichitate în regiunile din nordul Mării Negre și în estul Europei.

„Iaşi poartă un nume străvechiu, acela al alanilor, cărora ruşii le-au zis Asi sau Iaşi. Alanii au fost un popor de origine iraniană, ca sciţii şi sarmaţii şi au locuit în nordul Mării Negre şi în Moldova”, scria istoricul Constantin C. Giurescu.

O altă ipoteză leagă numele de iazigi, populație sarmatică amintită în izvoarele antice. Originea exactă a denumirii rămâne controversată.

Ilfov – ținutul cu arini

Numele județului Ilfov are, potrivit istoricului Constantin C. Giurescu, origini slave și ar face referire la vegetația care acoperea regiunea din jurul Bucureștiului. În documentele mai vechi, denumirea este întâlnită și sub forma Elfov.

„Elha, în vechea slavă, însemna arin. Elhov este, deci, ţinut cu arini, ariniş”, explica istoricul.

Arinul este un arbore întâlnit frecvent în apropierea apelor, iar această interpretare a numelui amintește de vechiul peisaj al câmpiei, acoperit de păduri, lunci și terenuri umede.

Maramureș – Mureșul Marei

Originea numelui Maramureș a fost explicată prin mai multe ipoteze, unele legate de vechile denumiri ale râurilor. În documentele medievale din secolul al XIV-lea apare un curs de apă numit „Fluvium Maramorosii”.

Una dintre teoriile cunoscute pune denumirea în legătură cu râurile Mara și Mureș, acesta din urmă fiind cunoscut în Antichitate sub numele Maris. Numele ar fi avut, potrivit acestei interpretări, sensul de „Mureșul Marei”. Ipoteza a fost însă contestată de istorici, inclusiv din motive geografice, iar originea exactă a denumirii Maramureș nu a fost definitiv lămurită.

Mehedinți – oamenii de la Mehadia

Numele județului Mehedinți a fost pus în legătură cu vechea localitate Mehadia, aflată astăzi în județul Caraș-Severin. Una dintre explicații pornește de la o denumire care ar fi avut sensul de „cei de la Mehadia”, indicând apartenența locuitorilor la un anumit ținut.

Bogdan Petriceicu Hasdeu lega numele de forma slavă Mehedinski, asociată teritoriului din jurul Mehadiei. Au fost propuse și alte interpretări, printre care una care pornește de la termenul maghiar „méh”, cu sensul de „albină”. Această ipoteză a fost asociată cu tradiția stupăritului din regiune.

Mureș – vechiul Maris

Județul Mureș poartă numele râului care îl traversează, cunoscut încă din Antichitate sub formele Maris, Marisos sau Marisia. Vechimea denumirii a atras atenția istoricilor și lingviștilor, care au propus mai multe explicații privind originea sa.

Râul Mureș. Foto: Daniel Guță

Bogdan Petriceicu Hasdeu considera că numele ar fi avut sensul de „hotar” în limba scitică. Alți cercetători au căutat rădăcina sa în vechi termeni indo-europeni referitori la apă. Deși sensul originar rămâne discutat, Mureșul se numără printre râurile României ale căror nume au fost păstrate, cu transformări, din lumea antică.

Neamț – numele dat străinilor

Numele județului Neamț provine de la vechiul târg și de la Cetatea Neamțului, fiind pus în legătură cu termenul slav „nemec”. Acesta desemna inițial o persoană a cărei limbă nu era înțeleasă, având sensul de „mut”, și a ajuns să fie folosit de slavi pentru germani.

Denumirea s-ar fi transmis în spațiul românesc în Evul Mediu, fiind păstrată de cetate și de așezarea dezvoltată în apropierea sa. Au existat însă și alte interpretări ale numelui, iar legătura exactă dintre toponim și prezența unor populații germane în regiune nu a fost stabilită definitiv.

Olt – numele străvechi al aurului

Județul Olt poartă numele râului care îl traversează, cunoscut în Antichitate sub formele Alutus sau Aluta. Bogdan Petriceicu Hasdeu considera că denumirea ar putea avea origini mai vechi decât prezența romanilor în Dacia, legând-o de populațiile scitice și de un cuvânt care ar fi desemnat aurul.

Râul Olt la Călimănești. Foto: Daniel Guță

„La sciţi aurul chemîndu-se alt, acelaşi termen pentru acelaşi lucru cată să fi avut şi agatîrşii. Iacă de unde provine anticul nume anteroman şi antedacic al porţiunii superioare a Oltului: Alutus”, scria istoricul.

Această interpretare rămâne o ipoteză, originea exactă a numelui nefiind demonstrată.

Prahova – râul cu nisip fin

Numele județului Prahova provine de la râul cu același nume și are, potrivit istoricului Constantin C. Giurescu, origini slave. Denumirea ar fi fost inspirată de caracteristicile terenurilor traversate de apă, în special de nisipul fin de pe maluri.

„Prah a dat în româneşte praf. Prahova în bulgară înseamnă loc prăfos sau râul ale cărui maluri au praf, au nisip fin”, explica istoricul.

Numele râului a fost preluat de vechea unitate administrativă, într-un proces întâlnit și în cazul altor județe din Țara Românească.

Sălaj – Valea Ulmilor

Numele județului Sălaj are origini maghiare și a fost pus în legătură cu denumirea Szilágy, formată din termenii „szil”, care înseamnă „ulm”, și „ágy”, cu sensul de „albie”. Potrivit acestei interpretări, numele ar desemna „Valea Ulmilor”.

Denumirea a fost folosită pentru o regiune istorică a Transilvaniei, înainte de organizarea administrativă modernă. În anul 1876 a fost înființat comitatul Sălaj, prin reunirea unor teritorii care aparținuseră comitatelor Crasna și Solnocul de Mijloc, dar și altor unități administrative. Reședința sa a fost stabilită la Zalău.

Satu Mare – vechiul Sătmar

Județul Satu Mare poartă numele orașului său de reședință, cunoscut în Evul Mediu sub formele Zothmar, Zathmar și Sătmar. Originea denumirii este controversată, fiind propuse atât explicații prin nume de persoane, cât și interpretări legate de activitățile comerciale.

O tradiție îl asociază pe Zothmar cu o căpetenie a coloniștilor germani aduși în regiune în vremea reginei Gisella, soția regelui Ștefan I al Ungariei. O altă ipoteză pune numele în legătură cu termenul german Salzmarkt, „târgul sării”. Orașul s-a dezvoltat din două așezări istorice, Sătmar și Mintiu.

Sibiu – vechiul Cibinium

Județul Sibiu poartă numele orașului său de reședință, cunoscut în izvoarele medievale latine sub denumirea Cibinium. Aceasta a fost pusă în legătură cu râul Cibin, care traversează depresiunea în care s-a dezvoltat așezarea.

Una dintre ipotezele etimologice pornește de la termenul slav „sviba”, care desemna un arbust. Alte explicații au fost căutate în denumiri mai vechi, considerate de unii cercetători de origine dacică. În anul 1191 este menționată o structură ecleziastică a coloniștilor germani, iar în documentele medievale apare și denumirea germană Hermannstadt, legată de colonizarea săsească.

Suceava – apa cu multe cotituri

Județul Suceava poartă numele orașului care a fost, timp de aproape două secole, capitala Moldovei medievale. La rândul său, orașul a preluat numele râului pe malurile căruia s-a dezvoltat.

Potrivit istoricului Constantin C. Giurescu, denumirea Suceava ar avea origini slave și ar fi însemnat „sinuos”, „cu cotituri” sau „încovoiat”, făcând referire la cursul apei. Au fost formulate și alte ipoteze, printre care una care leagă numele de termenul maghiar „szűcs”, cu sensul de „cojocar”, pornind de la o tradiție consemnată în cronicile Moldovei.

Teleorman – pădurea nebună

Numele județului Teleorman este de origine turcică și a fost asociat cu populațiile care au locuit sau au traversat Câmpia Română în Evul Mediu, între acestea numărându-se pecenegii și cumanii.

Dunărea la Zimnicea, Teleorman. Foto: Primăria Zimnicea. Facebook

„Numele însuşi de Teleorman înseamnă în vechea turcă pădure mare sau pădure nebună, o dovadă de codri cei întinşi care acopereau odinioară ţinutul Teleormanului şi care astăzi au fost tăiaţi aproape în întregime”, scria istoricul Constantin C. Giurescu.

Timiș – numele vechiului Tibiscus

Județul Timiș poartă numele râului care traversează Banatul și care era cunoscut în perioada romană sub formele Tibisis sau Tibiscus. Originea sa ar putea fi însă mai veche, fiind pusă în legătură cu limbile populațiilor preromane.

Timișoara, râul Bega și Catedrala din Piața Operei. Foto: Primăria Timișoara.

Potrivit dicționarului etimologic al lingvistului Kiss Lajos, una dintre explicații pornește de la o posibilă rădăcină dacică, „thibh-isjo”, interpretată cu sensul de „mlăștinos”. Numele ar fi fost adaptat ulterior de slavi sub forma Tamiș, de maghiari ca Temes și de germani ca Temesch, ajungând în română la forma Timiș.

Tulcea – nume de origine turcică

Județul Tulcea poartă numele orașului său de reședință, aflat în apropierea Deltei Dunării. Originea denumirii a fost pusă în legătură cu influențele turcice din Dobrogea, regiune aflată timp de mai multe secole sub stăpânire otomană.

Istoricul Constantin C. Giurescu considera că numele are origine turcă și îl compara cu cel al orașului Tulcin, din regiunea istorică a Transnistriei. Totuși, această comparație nu stabilește cu certitudine etimologia numelui Tulcea. Așezarea a fost cunoscută în diferite perioade sub forme apropiate celei actuale, adaptate limbilor folosite în regiune.

Vaslui – râul dintre păduri

Județul Vaslui poartă numele orașului de reședință, a cărui denumire a fost explicată prin influențele populațiilor turcice care au traversat Moldova în Evul Mediu.

Lingvistul Alexandru Philippide considera că numele ar avea o origine cumană. Potrivit ipotezei sale, rădăcina „vas” ar fi desemnat o regiune împădurită, iar Vaslui ar fi avut sensul de „râul care curge între păduri”. Această interpretare a fost asociată cu peisajul vechiului ținut moldovenesc, în care văile apelor erau înconjurate de păduri întinse. Originea exactă a denumirii rămâne însă discutată.

Vâlcea – ținutul lupilor

Numele județului Vâlcea a fost pus în legătură cu vechiul termen slav „vâlk”, care însemna „lup”. Potrivit uneia dintre ipoteze, denumirea ar fi desemnat inițial un nume de persoană, Vâlcu sau Vâlcea, de la care s-a format ulterior numele ținutului.

Nicolae Iorga a asociat această explicație cu cnezatul lui Farcaș, amintit în Diploma cavalerilor ioaniți din anul 1247, deoarece numele maghiar Farkas înseamnă tot „lup”. Au fost propuse și alte interpretări, inclusiv derivarea de la cuvântul românesc „vâlcea”, diminutiv al lui „vale”, referitor la relieful regiunii.

Vrancea – țara corbilor

Numele județului Vrancea a fost explicat prin termenul slav „vrana”, asociat cu sensul de „corb”. Potrivit unei interpretări susținute de istoricul Constantin C. Giurescu, denumirea ar fi avut sensul de „țara corbilor” sau „ținutul întunecat”, în legătură cu pădurile dese care acopereau regiunea montană.

Alți cercetători au contestat această interpretare, propunând explicații legate de configurația depresionară a ținutului sau de un nume de persoană. Iorgu Iordan considera posibilă proveniența dintr-un antroponim, asemenea altor nume de regiuni istorice. Prin urmare, explicația „țara corbilor” rămâne doar una dintre ipotezele privind originea Vrancei.

Județele dispărute de pe harta României

De-a lungul secolelor și până la mijlocul secolului XX, organizarea administrativă a teritoriilor românești s-a schimbat de numeroase ori, iar unele județe și ținuturi au dispărut de pe hartă, fiind reunite cu altele sau înlocuite de unități administrative noi.

În Moldova au existat județele și ținuturile Putna, Adjud, Trotuș, Tecuci, Covurlui, Bârlad, Tutova, Fălciu, Roman, Cârligătura, Hârlău, Dorohoi și Hotin. Unele purtau numele unor râuri, altele pe cel al târgurilor în jurul cărora se organizaseră. Numele Putna a fost pus în legătură cu termenul slav pentru „drum”, în timp ce Tutova ar fi avut o origine slavă, legată de denumirea murelor.

În Transilvania au existat comitatele Odorhei, Trei Scaune, Târnava Mare, Târnava Mică, Dăbâca, Turda-Arieș, Făgăraș și Zarand. Numele Zarandului a fost pus de Constantin C. Giurescu în legătură cu un termen de origine iraniană sau scitică, asociat aurului. O altă denumire, Rodna, a fost explicată printr-un termen slav legat de metale și minereuri.

În Țara Românească au existat județele Romanați, Jaleș, Motru, Pădureț, Muscel, Săcuieni, Râmnic și Vlașca. Numele acestuia din urmă avea origine slavă și însemna „Țara Vlahilor”, amintind de populația românească întâlnită de slavi în regiune.