Situaţia medicală a olimpicilor din Bacău aflaţi în microbuzul care s-a răsturnat în Cluj. „Cel mai complicat stau lucrurile în privinţa profesoarei care-i însoţea“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nouă copii şi doi adulţi se aflau în microbuzul care s-a răsturnat la Căpuşu Mare
Nouă copii şi doi adulţi se aflau în microbuzul care s-a răsturnat la Căpuşu Mare

Pacienţii internaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj, în urma accidentului de microbuz de sâmbătă, 20 aprilie, sunt în stare stabilă, au anunţat reprezentanţii instituţiei spitaliceşti.

Microbuzul se deplasa spre Oradea şi transporta nouă dintre cei 11 elevi care formează lotul de olimpici al judeţului Bacău. Copiii urmau să participe la Olimpiada de Biologie, faza naţională, care va avea loc la Oradea, luni, 22 aprilie. Alţi doi elevi au ajuns deja în oraşul reşedinţă din judeţul Bihor, aceştia alegând să facă deplasarea separat de grup, cu maşinile particulare ale părinţilor. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Cluj, accidentul ar fi fost cauzat de faptul că şoferul ar fi adormit la volan, moment în care vehiculul a ieşit de pe carosabil.

Doi elevi sunt în stare critică

Trei dintre cei nouă elevi care se aflau în microbuzul accidentat s-au ales cu răni superficiale, dar au fost internaţi pentru a li se face investigaţii suplimentare. Unul dintre ei a fost dus de urgenţă cu elicopterul la Târgu Mureş, iar ceilalţi au fost internaţi la Cluj, şase la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii, iar alţi doi la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU). Dintre cei şase elevi internaţi la spitalul de copii, doi se află în stare critică din cauza multiplelor traumatisme. 

„Doi dintre copii a fost internaţi la secţia ATI în stare critică. Unul dintre ei e cu evoluţie uşor spre bine, iar starea celuilalt e staţionară”, a declarat Daniela Dreghiciu, director medical la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii, pentru „Adevărul.

La UPU au ajuns şi profesoara şi şoferul microbuzului. Ambii au fost operaţi de medicii clujeni la scurt timp după ce au fost aduşi în spital. Mult mai norocos, unul dintre elevi poate fi deja externat, iar părinţii săi sunt aşteptaţi la Cluj. 

„Şoferul de 50 de ani şi profesoara de 45 de ani care însoţea grupul de copii au fost operaţi, iar acum starea lor este stabilă. Unul dintre copii va fi externat când vor ajunge părinţii săi, iar unul dintre ei mai rămâne. Nu ştim deocamdată când vor putea fi externaţi toţi pacienţii care ne-au fost aduşi după acel accident. Rămâne de evaluat, vestea bună e că niciunul dintre ei nu a avut leziuni craniene, care ar fi fost de departe cele mai grave. Cea mai complicată e situaţia profesoarei, dar şi ea este stabilă acum şi suntem optimişti”, a declarat, pentru „Adevărul”, Adela Golea, directorul medical al Spitalului Clinic de Urgenţă din Cluj.

În ce stare se află răniţii de la UPU

Aceasta a oferit şi detalii cu privire la starea în care se află cei patru pacienţi internaţi la spitalul pe care îl conduce.

„Bărbatul de 50 de ani a fost operat pentru leziunile ortopedice, stabil hemodinamic şi respirator, detubat. Acum se află pe Terapie Intensivă Chirurgie I. Diagnostic: Traumatism cranio-facial, plagă contuză regiunea mandibulară, contuzie toraco-abdominală, fracturi costale, contuzie pulmonara, fractură de stern, fracturi complexe gambe bilateral operate. Femeia de 45 de ani a fost operată pentru leziunile abdominale, este stabilă hemodinamic şi respirator, detubată. Se afla pe Terapie Intensivă Chirurgie I. Diagnosticul: contuzie cervicală, traumatism toracoabdominal, fracturi costale, hemoperitoneu prin leziune de mezenter, contuzie de splină şi hepatică. Plus, fractură la gamba dreaptă imobilizată, şoc hemoragic, anemie secundară”.

Unul dintre cei doi elevi a fost şi el operat pentru leziunile abdominale şi ortopedice. „Acum este stabil hemodinamic şi respirator, detuba şi se află pe Terapie Intensiva Chirurgie I. A fost diagnosticat cu contuzie cervicala cu TVM C7, traumatism toraco-abdominal. hemoperitoneu, ruptură de splină, splenectomie, contuzie RD, contuzie şi hematom RS, fractură de humerus operată, TVM L2 şi şoc hemoragic. Băiatul de 18 ani care va fi externat are contuzie cervicala şi toraco-abdominală, plagă contuză glezna dreaptă şi rămâne sub observaţie până când vor ajunge părinţii săi din Bacău. 

Citeşte şi

VIDEO Un microbuz cu nouă elevi olimpici s-a răsturnat după ce şoferul a adormit. Copiii mergeau la „naţionala“ de biologie de la Oradea

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite