România „repatriază” un posibil laureat Nobel. Povestea lui Adrian Krainer, un renumit profesor cu origini române care a aplicat pentru cetăţenie
0Profesorul Adrian Krainer, câştigător al premiilor Breakthrough şi Wolf Prize, ar putea fi noul laureat al Premiului Nobel pentru România. Wolf Prize e, de altfel, al doilea cel mai prestigios premiu în ştiinţă şi un predictor semnificativ al Premiului Nobel. Celebrul profesor cu o poveste impresionantă intenţionează să obţină cetăţenia română.
Pentru contribuţiile sale la înţelegerea procesului de splicare a genei ARN şi pentru descoperirea unui tratament pentru tratarea atrofiei musculare spinale, Adrian Krainer (63 de ani) a fost răsplătit, printre altele, cu premiile Breakthrough şi Wolf Prize. Ultimul dintre acestea a fost declarat al doilea cel mai prestigios premiu în ştiinţă şi un predictor semnificativ al Premiului Nobel.
De numele său se leagă Spinraza, primul tratament pentru atrofia musculară spinală, o boală mortală până când Krainer a dezvoltat acest tratament şi care poate afecta copiii mici.
Dacă va câştiga premiul Nobel, Krainer ar putea să o facă şi din postura de cetăţean român. Asta pentru că celebrul profesor a aplicat pentru cetăţenia română, în memoria tatălui său, despre care spune că a fost profund legat de tot ceea ce înseamnă România. În prezent, el are dublă cetăţenie, americano-uruguayană. Într-un interviu pentru „Adevărul”, Adrian Krainer a vorbit despre originile şi despre familia sa, dar şi despre cariera şi eforturile de a obţine cetăţenia română.
Adevărul: Ce amintiri aveţi şi ce ştiţi despre originile familiei dumneavoastră?
Adrian Krainer: Din partea tatălui meu, bunicii erau evrei români, care locuiau în Bucureşti. Părinţii lui erau originari din Transilvania. Mama mea s-a născut în Uruguay, dar părinţii ei erau evrei maghiari din Satu Mare. Au devenit cetăţeni români după 1920, dar nu vorbeau româneşte. Mama a învăţat limba română de la tata, după ce s-au cunoscut. Eu înţeleg româna, nu şi maghiara.
Dar tatăl?
Tatăl meu s-a născut în 1924, iar el, părinţii şi fraţii săi au supravieţuit celui de-al Doilea Război Mondial în Bucureşti. Tatăl meu a lucrat forţat la Ferma Alba, începând de la vârsta de 18 ani în 1942.
La sfârşitul războiului, toţi au plecat, cu excepţia bunicului meu, care a rămas la Bucureşti până a murit în 1989. Tatăl meu şi mama sa, doi fraţi şi o soră au fost refugiaţi în Italia şi, în cele din urmă, au emigrat în Uruguay sau SUA, la Los Angeles. Tatăl meu a locuit la Roma până în 1950, când a plecat în Uruguay. Majoritatea celorlalte rude, care locuiau încă în Transilvania, nu au supravieţuit războiului.
Şi din partea mamei dumneavoastră?
Din partea mamei, bunicii mei au emigrat în Uruguay în 1930-31. Dar mulţi membri ai familiei care au rămas la Satu Mare se zice că ar fi fost deportaţi la Auschwitz. Am găsit certificatul de deces doar pentru una dintre surorile bunicii mele.
În numele tatălui
Între timp, aţi decis să deveniţi cetăţean român, iar de curând aţi început demersurile. Ce v-a determinat?
Mă simt mai aproape cultural de România şi am decis să devin cetăţean, în special pentru a-l onora pe tatăl meu, care a murit în 2015. Am început să mă gândesc la asta cât era încă în viaţă, dar mai întâi a existat o problemă din cauza ortografiilor alternative ale numelor nostru de familie în diferite documente şi apoi din cauza absenţei unor documente oficiale vechi.
Dar complicaţiile nu se opresc aici.
Aşa e, pentru procesul standard de cerere de cetăţenie, ar trebui să demonstrez că nu şi-a pierdut niciodată cetăţenia română. Ştiu că nu a pierdut-o niciodată, dar cum o pot dovedi? Cererea pentru recâştigarea cetăţeniei pare mult mai complicată.
Aţi ajuns vreodată în România?
Părinţii mei, fratele meu şi cu mine am făcut o călătorie foarte frumoasă în România şi Ungaria în 2004. Am petrecut câteva săptămâni cu maşina şi ne-am distrat minunat. Tatăl meu s-a mai întors în România doar o singură dată, în vizită la tatăl său, în anii '80. În ciuda vremurilor foarte grele pe care le-a trăit crescând acolo, s-a simţit foarte nostalgic şi s-a bucurat mai ales de vizita noastră la Bucureşti.
Dacă veţi reuşi să obţineţi cetăţenia, aţi putea fi pe viitor unul dintre puţinii români care au primit premiul Nobel. Ce ne-aţi putea spune despre şansele dumneavoastră?
Nu pot să comentez propriile mele perspective de a câştiga un Premiu Nobel. În acest caz eu nu pot decât să spun că nimeni nu poate fi vreodată încrezător că va câştiga Nobel.
Revenind la zecile de premii academice câştigate de-a lungul anilor, care consideraţi că sunt cele mai mari realizări profesionale ale dumneavoastră?
Cele mai mari realizări profesionale: dezvoltarea Spinraza, începând cu studii de bază ale mecanismelor biochimice şi genetice şi culminând cu un medicament care salvează vieţile copiilor şi le îmbunătăţeşte calitatea vieţii, ajutând la formarea şi motivarea următoarei generaţii de oameni de ştiinţă, inclusiv stagiari din mai mult de 20 de ţări.
Cum a salvat zeci de mii de pacienţi
Ce a însemnat pentru dumneavoastră câştigarea premiului Breakthrough şi câţi ani aţi muncit la proiectul care v-a adus această recunoaştere?
Am primit o serie de premii ştiinţifice, care au recunoscut cu generozitate cercetările făcute în laboratorul meu şi cu colaboratorii noştri. Premiul Breakthrough, pe care l-am împărtăşit cu Frank Bennett, este deosebit de semnificativ, deoarece încearcă să concentreze atenţia societăţii asupra importanţei ştiinţei. Laboratorul meu a început să lucreze asupra atrofiei musculare spinale (AMS) în 2000, concentrându-se iniţial pe mecanismele de bază care stau la baza bolii.
În 2004, am început o colaborare productivă cu Frank, la Ionis Pharmaceuticals, pentru a dezvolta un medicament nou. Am publicat detalii despre nusinersen începând cu 2008, iar studiile clinice au început la sfârşitul anului 2011. Aprobarea FDA a venit la sfârşitul anului 2016, iar nusinersen a devenit primul medicament aprobat pentru tratarea AMS, precum şi primul medicament care a schimbat cursul unei boli neurodegenerative. Pe parcurs, am fost optimişti, deoarece am obţinut rezultate uimitoare la şoarecii model de AMS, dar a fost întotdeauna posibil să putem întâlni un obstacol de netrecut.
Din fericire, rezultatele a două studii clinice de fază 3 s-au dovedit la fel de bune sau mai bune decât am îndrăznit să sperăm şi, în acel moment, ne puteam permite să ne simţim încrezători. Într-adevăr, aprobarea de reglementare a venit foarte repede după aceea. Până acum, peste 11.000 de pacienţi din întreaga lume au fost trataţi cu Spinraza.
La ce proiecte lucraţi în prezent?
Continuăm să studiem mecanismele fundamentale ale splicingului ARN-ului, să investigăm modalităţile prin care defectele acestui proces cauzează sau contribuie la boli genetice şi cancer şi să încercăm să valorificăm aceste observaţii pentru a dezvolta noi terapii. Pe frontul ştiinţei de bază, nu ştim niciodată ce am putea descoperi; pe planul terapiei, există multe obstacole, dar sperăm să dezvoltăm medicamente eficiente pentru alte tulburări neurodegenerative şi pentru cancer.
O companie de biotehnologie pe care am cofondat-o, Stoke Therapeutics, face progrese excelente către o terapie pentru sindromul Dravet, o epilepsie genetică severă. În zona cancerului, laboratorul meu se concentrează în prezent asupra cancerelor de ficat, creier, pancreas şi sânge şi avem câteva rezultate interesante şi încurajatoare.
Românii laureaţi ai Premiului Nobel
România are până în acest moment patru laureaţi ai Premiului Nobel. Este vorba despre medicul George Emil Palade, activistul în domeniul drepturilor omului Elie Wiesel, scriitoarea Herta Muller şi cercetătorul Stefan W. Hell. Neoficial, pe lângă aceştia avem şi un caz aparte. Este vorba despre Ioan Moraru, care ar fi fost distins cu Premiul Nobel pentru pace în anul 1985. În acel an, Moraru era co-preşedintele organizaţiei „Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear”, alături de rusul Mihail Kuzin şi americanul Bernard Lown. În 1985, organizaţia a fost distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace. Regimul comunist nu i-a permis să iasă din România nici măcar pentru a participa la ceremonia decernării Premiului Nobel.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Româncă de la Harvard: „Mă aştept la o primăvară grea, din cauza noilor tulpini ale coronavirusului“