Reacția lui Florin Piersic la incidentul din Cluj: „N-am jignit în viața mea pe nimeni, cu atât mai puțin cum scrie presa că l-am înjurat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Aflu cu tristețe, că de câteva zile sunt pus la zid în presă pentru un episod petrecut la Zilele Clujului”, a scris îndrăgitul actor Florin Piersic. El precizează că nu a înjurat și nici nu a jignit pe nimeni.

Momentul de la Zilele Clujului a fost înregistrat. FOTO: captura video
Momentul de la Zilele Clujului a fost înregistrat. FOTO: captura video

În timp ce Florin Piersic susținea un program artistic cu ocazia Zilelor Clujului, a fost întrerupt de un cerșetor care și-a pus șapca pe scările scenei.

În momentul în care bărbatul și-a pus șapca pe o treaptă a scenei, Florin Piersic și-a întrerupt programul și i-a adresat câteva cuvinte.

„Îți pui șapca acolo să îți dau bani? Păi ce să-ți dau? Dă-mi tu mie bani, că vă fac program, fir-ai al dracului de vagabond. Mută ursul, nu auzi că am program artistic aici?”, i-a spus Florin Piersic.

Chiar dacă cerșetorul s-a îndepărtat de scenă, actorul a continuat

Bravo domnule, îmi place de ăsta! Un așa personaj aș putea juca eu. Și cred că a tras și ăsta ceva țuicomicină. Ia uite, își pune și sacul aici... Noapte bună, culcă-te! Fii atent! Acum trebuie să fii cuminte, pentru că urmez eu. Până acum nu am vorbit eu, a vorbit altul. Gura!”

 „Nu l-am înjurat”

„Aflu cu tristețe, că de câteva zile sunt pus la zid în presă pentru un episod petrecut la “Zilele Clujului”, în Piața Mare. De ce “cu tristețe”? Pentru că încă odată nevoia de senzațional, de titluri pompoase în fața cititorilor, nu are limite. Cine ar revedea -fară intenții rele- momentul respectiv- în care mă adresez unui om al străzii apărut la marginea scenei, ar auzi tonul cu care i-am vorbit și anume în gluma. N-am jignit în viață mea pe nimeni, cu atât mai puțin cum scrie presa că ”l-am înjurat”, dovada fiind că publicul prezent s-a și amuzat”, a postat îndrăgitul actor, în urmă cu câteva ore pe rețelele sociale. 

Piersic a susținut că de nenumărate ori a dat bani oamenilor necăjiți de pe stradă.

„Dacă am putut să fac bine cuiva în viața asta, am făcut. Cine mă cunoaște cât de cât, știe că n-am tratat niciodată pe nimeni cu superioritate și am dat tuturor aceeași atenție, fie că era vorba de o femeie de serviciu, academician, măturător de strada, sau șef de stat”, a mai precizat actorul. 

„Nu toată lumea mă iubește și nici nu trebuie”

Piersic vorbește despre dificultățile pe care le întâmpină actorii atunci când sunt întrerupți și despre diferitele lor reacții. 

„În general, este greu pentru un actor când trebuie să se prezinte în fata publicului, să fie bruiat, fie că e vorba de un telefon mobil sau de un personaj ca cel la care face presa referire. Mulți colegi de ai mei, într-o asemenea situație, opresc pur și simplu spectacolul. Nu e genul meu să fac asta și consider că felul în care a fost prezentat, exagerat fie spus, “incidentul”, este făcut cu rea voință”, a mai precizat îndrăgitul actor.

Piersic a cooncluzionat că rămâne un naiv și crede că oamenii au rămas „buni”:

Știu că nu toată lumea mă iubește și nici nu trebuie, dar aflând de toată aceasta tevatură, mă gândesc din nou la femeia aceea în vârstă, țăranca pe care am luat-o în mașină și care mi-a spus:”Dom’ Florin, așa s-o făcut lumea de re’, că mă mir că se mai face ziua”. Poate că trăiesc eu în niște timpuri în care, uneori, cu atâta schimbare în jur, parca nu-mi mai găsesc locul. Poate că o să-mi spuneți că am rămas un naiv, un visător, dar nu vreau să renunț, vreau să cred că așa este, că oamenii au rămas buni.”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite