Premieră naţională: proprietarii „construcţiilor verzi” din Cluj vor plăti jumătate din impozit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proprietarii de clădiri „verzi" vor plăti doar jumătate din impozitul pe clădiri, începând cu anul fiscal 2013, au decis, joi, consilierii locali. Proiectul de hotărâre este o premieră pentru România şi se va aplica doar imobilelor care se încadrează în standardele impuse de trei sisteme recunoscute la nivel mondial.

Sistemele de certificare recunoscute pe plan mondial sunt LEED (Leadership in Energy and Environmental Design), BREEAM (Building Research Establishment and Environmental Assessment Method) şi DGNB (Deutsche Gesellschaft fur Nachhaltiges Bauen).

Pentru persoanele juridice, Consiliul Local a stabilit cota minimă de impozitare în conformitate cu Codul Fiscal, pentru clădirea aflată în clasa energetică A şi care deţine o certificare oficială recunoscută la nivel mondial ca şi clădire "verde" începând cu anul fiscal 2013. Pentru persoanele fizice, Consiliul Local acordă o reducere cu 50% de la plata impozitului pe clădirea folosită ca domiciliu aflată în clasa energetică A şi care deţine o certificare oficială recunoscută la nivel mondial ca şi clădire "verde" începând cu anul fiscal 2013. Acordarea facilităţilor se face la cerere însoţită de: procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor eliberat de serviciul de urbanism, certificatul de performanţă energetică, certificatul internaţional clădire „verde" recunoscut la nivel mondial LEED. BREEAM sau DGNB, declaraţia de conformitate eliberată de Consiliul Român pentru Clădiri Verzi.

„Sectorul clădirilor este unul dintre marile consumatoare de energie (40%) şi responsabil pentru cantitatea de emisii de CO2 la nivel global. În condiţiile în care resursele energetice se reduc devenind tot mai scumpe, clădirile eficiente din punct de vedere energetic, denumite şi clădiri «verzi» sunt o soluţie excelentă pentru reducerea costurilor în timpul folosinţei şi pentru protejarea mediului înconjurător. Clădirile «verzi» folosesc soluţii tehnice moderne pentru izolaţii, contorizare eficientă a consumurilor, instalaţii neconvenţionale pentru producerea energiei, sisteme de încălzire, de tratare a aerului", se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

Proiectul a fost propus de consilierii UDMR Irsay Miklos, Laszlo Attila, Csoma Botond, Somogyi Gyula şi Molnos Lajos. Municipiul Cluj-Napoca nu are deocamdată o clădire verde certificată oficial internaţional, iar în curs de certificare se află doar două proiecte private.

Clădirile sustenabile sau clădirile „verzi" sunt clădiri performante, cu un înalt grad de eficienţă energetică proiectate în aşa fel încât să conserve apa şi energia, să folosească materialele şi resursele în mod eficient, să reducă la minimum reziduurile rezultate din construirea lor şi să creeze un spaţiu interior sănătos.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite