Porumboiu, ironic la adresa lui Mureşan: „Mă amuz când îl aud. Noi trebuia să jucăm Supercupa, nu Urziceni“
Patronul celor de la FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a comentat aseară afirmaţia lui Iuliu Mureşan, conform căreia CFR este favorită indiferent cu ce echipă ar juca. Vasluianul spune că echipa sa trebuie să joace Supercupa
Războiul declaraţiilor între conducătorii din prima ligă a început chiar înainte ca această competiţie să debuteze în noul sezon. Aseară, în direct la Gsptv, Adrian Porumboiu a vorbit ironic despre faptul că CFR este cea mai bună echipă de campionat, după cum a spus Iuliu Mureşan:
„CFR nu a luat decât un punct din şase în meciurile jucate cu noi. Clujul joacă Supercupa doar pentru că aşa a vrut Mureşan. Poate el a vorbit serios când a spus că sunt favoriţi în orice meci, dar eu nu pot decât să iau în glumă aceste lucruri. Unii spun aşa ceva pentru a-şi ascunde teama. Lor le tremură genunchii şi de asta spun că vor spulbera tot, puteţi întreba un psiholog şi vă va confirma. Nu a spus cumva şi amin la final?", s-a distrat Porumboiu.
De asemenea, acesta a spus că echipa sa ar fi meritat să joace această finală: „"Mie mi se pare normal ca noi să jucăm Supercupa României. Poate că e normal să nu joace cu noi CFR Cluj, pentru că au luat doar un punct cu noi din şase posibile, în timp ce cu Unirea Urziceni le-au luat pe toate. Unirea Urziceni nu avea ce caută în Supercupă. Această compeţie s-a organizat doar pentru că a vrut CFR Cluj. Ei şi-au ales adversarul"




















































