Pornografie infantilă la Cluj. Distribuiau imagini pe rețelele de socializare

0
Publicat:

Trei persoane sunt cercetate pentru pornografie infantilă în formă continuată de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Cluj.

Polițiștii au ridicat laptopuri și telefoane
Polițiștii au ridicat laptopuri și telefoane Foto Shutterstock

"La data de 23.11.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Cluj Napoca efectuează 3 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Cluj, Alba şi Arad, în 3 cauze penale, în care se efectuează cercetări privind săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă, în formă continuată. Din cercetările efectuate, a rezultat că cei trei făptuitori, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au stocat şi distribuit mai multe materiale pornografice cu minori, prin intermediul reţelelor de socializare", se arată într-un comunicat transmis de DIICOT, citat de Agerpres.

Potrivit IPJ Cluj, în urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate trei laptopuri, un HDD şi 4 telefoane mobile. Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul inspectoratului de poliţie judeţene Alba şi Arad, precum şi al jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Cluj.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite