Poliţiştii clujeni au dat amenzi de 20.000 de euro într-o zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au derulat o acţiune de control în tot judeţul. FOTO: Arhivă
Poliţiştii au derulat o acţiune de control în tot judeţul. FOTO: Arhivă

Aproape 400 de poliţişti au participat, ieri, la o acţiune de control în tot judeţul. Au fost aplicate 476 de sancţiuni contravenţionale, au fost reţinute 11 de permise de conducere şi au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

Ieri, 01 februarie, 382 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj au desfăşurat acţiuni în locurile şi zonele de interes operativ din mediul urban şi rural pentru creşterea gradului de siguranţă publică a cetăţenilor din judeţul Cluj. Au fost depistate 16 infracţiuni, dintre care 9 în flagrant delict. Dintre acestea 7 de natură judiciară, 5 au fost constatate la regimul rutier şi 4 economico-financiare.  Ieri, poliţiştii  clujeni au aplicat 476 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 332 prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 71 prevăzute de Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică şi 27 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.

20.000 de euro într-o zi

La nivel judeţean, poliţiştii au controlat 107 de unităţi comerciale şi au instituit 14 de filtre rutiere. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate se ridică la 83.618 de lei, adică circa 20.000 de euro, iar a bunurilor confiscate la 2340 de lei. Poliţiştii au reţinut 11 de permise de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite