Poliţişti, pe urmele comercianţilor de petarde

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petardele şi artificiile vor fi confiscate de oamenii legii
Petardele şi artificiile vor fi confiscate de oamenii legii

Comerţul ilegal cu obiecte artizanale pe bază de amestecuri pirotehnice precum şi folosirea ilegală a acestor obiecte vor fi sancţionate foarte sever de poliţie, declară, marţi, inspectorul Gina Pop din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj.

Oficialul IPJC reaminteşte că în sezonul de iarnă 2008-2009, persoane care nu au respectat legea au comis 69 infracţiuni şi 14 contravenţii la legea care reglementează regimul materialelor explozive, numărul acestor fapte penale fiind mult mai mare decât în anii precedenţi.

În următoarele zile, echipe ale IPJ vor efectua controale la agenţii economici care comercializează astfel de obiecte, iar locurile în care se organizează focuri de artificii, chiar şi cu respectarea normelor legale, vor fi supravegheate. Măsurile vizează atât evitarea producerii unor incendii, cât şi a accidentărilor care pot surveni în astfel de situaţii.

Inspectorul Gina Pop atenţionează, totodată, că numai persoanele juridice autorizate pot comercializa obiecte pirotehnice, iar vânzarea acestora tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 6.000 de lei. De asemenea, persoanele fizice nu au dreptul să lanseze de la sol amestecuri care produc efecte luminoase în atmosferă şi nici petarde. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite