Oraşul din România inclus de CNN în topul celor mai frumoase localităţi europene, alături de Anvers, Haga sau Torino

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anvers (Belgia), Haga (Olanda), Malmo (Suedia), Aberdeen (Scoţia), Berna (Elveţia), Wroclaw (Polonia) şi Torino (Italia) sunt doar o parte dintre cele 20 de localităţi incluse de jurnaliştii americani într-un top al celor mai frumoase oraşe europene, dar care nu reprezintă, de regulă, destinaţii importante turistice.

Clujul a fost inclus de CNN într-un top 20 al unora dintre cele mai frumoase oraşe din Europa. Americanii scriu despre Cluj că este al doilea oraş al României şi că reprezintă un punct de oprire inclusiv pentru turiştii care caută aventuriîn Munţii Apuseni sau pentru cei interesaţi să descopere vestigiile istorice ale Transilvaniei.

„Cluj-Napoca este al doilea oraş ca mărime din România şi este adesea văzut ca o oprire pentru călătorii care caută aventuri în aer liber în Munţii Apuseni sau pentru cei dornici să viziteze atracţiile istorice ale Transilvaniei. Biserica Sfântul Mihail şi fascinanta Fabrică de Pensule, o galerie de lucru şi un spaţiu de artă într-o fostă fabrica de pensule, sunt doar două dintre atracţiile care îi fac pe turişti să îşi dorească să stea mai mult. Adăugaţi numeroasele cafenele, baruri şi piaţete frumoase, iar Cluj-Napoca are tot ce trebuie pentru a fi o destinaţie ideală pentru un city break”, consideră jurnaliştii de la CNN. 

Numărul turiştilor străini, care au vizitat anul trecut judeţul Cluj este în creşter cu cu 4,6%, faţă de 2017. Potrivit INS, peste 650.000 de străini au vizitat oraşul în 2018, cei mai mulţi dintre ei provenind din ţari ca Germania, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Franţa, Ungaria şi SUA.

Celelalte oraşe recomandate de CNN în acest top sunt Anvers (Belgia), Haga (Olanda), Malmo (Suedia), Aberdeen (Scoţia), Berna (Elveţia), Wroclaw (Polonia) şi Torino (Italia), Orange (Franţa), Norwich (Anglia), Aarhus (Danemarca), Sarajevo (Bosnia), Pristina (Kosovo), Tbilisi (Georgia), Minsk (Belarus), Erevan (Armenia), Debrecen (Ungaria), Ankara (Turcia), Plovdiv (Bulgaria) şi Trondheim (Norvegia).

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite