O şcoală privată din Cluj acordă burse pe toată durata liceului pentru 3 elevi din ţară. Bursele sunt în valoare de circa 37.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaţia Transylvania College din Cluj-Napoca anunţă că acordă burse pentru trei elevi cu rezultate foarte bune la învăţătură din România. Bursele, cu o valoare anuală de 37.500 euro, se adresează celor care vor absolvi clasa a VII-a. Elevii, care pot să studieze în orice oraş din ţară, dar îşi doresc să facă liceul la Transylvania College se pot înscrie până pe 6 mai. Selectarea se va face prin o serie de teste.

Bursele de excelenţă se acordă pentru anul şcolar 2016-2017 prin intermediul unui nou program lansat în acest an de Fundaţia Transylvania College din Cluj-Napoca. Bursele, vor acoperi pentru cei trei elevi selectaţi cursurile în Liceul Internaţional Cambridge din cadrul Transylvania College, cu predare în limba engleză, anunţă reprezentanţii şcolii. Bursele vor fi acordate pentru întreg ciclul şcolar (patru ani), în condiţiile unei evaluări anuale a elevilor respectivi.

„Candidaţii pentru bursele oferite de Transylvania College Scholarship Society pot fi elevi din orice instituţie de învăţământ, din orice oraş din ţară. Bursele sunt oferite pentru întreaga perioadă a studiilor liceale şi includ integral taxa anuală de şcolarizare, iar în cazul elevilor din alte localităţi, cazarea în internatul şcolii“, mai precizează aceştia.

Condiţii

Ca să câştige bursa, elevii terbuie să parcurgă trei etape, fiecare fiind obligatorie. Prima: depunerea până pe data de 6 mai a unui dosar ce trebuie să conţină cererea de bursă, scrisoarea de motivaţie a elevului, o scrisoare de motivaţie din partea părintelui şi una de recomandare din partea unui cadru didactic (tipizată). Toate documentele vor fi solicitate prin e-mail la adresa: scholarship-society@transylvania-college.ro.
A doua etapă: susţinerea testelor de admitere la Engleză şi Matematică. Probele vor fi scrise şi se vor susţine pe 16 mai la Liceul Internaţional Cambridge.
A treia etapă: interviul cu comisia de burse în perioada 30 mai – 3 iunie. Din comisie vor face parte reprezentaţi ai şcolii, ai părinţilor din comunitatea Transylvania College, reprezentanţi ai universităţilor locale şi specialişti din mediul de afaceri.

Rezultatele se vor anunţa pe 10 iulie.

„Noul program Transylvania College Scholarship Society le oferă elevilor oportunitatea de a începe studiile liceale într-un sistem bazat pe curriculum-ul naţional al Marii Britanii, centrat pe elev şi adaptat conform abilităţilor şi aspiraţiilor fiecăruia. Această personalizare este dată de faptul că, la Transylvania College, fiind şcoală britanică, elevii au posibilitatea de a-şi alege o parte dintre disciplinele pe care le studiază, asumându-şi astfel un traseu educaţional relevant în raport cu viitoarea lor carieră. În plus, elevii beneficiază pe parcursul liceului de consiliere şi orientare în carieră, fiind sprijiniţi să formuleze aplicaţii pentru universităţi de top din întreaga lume“, se arată în comunicatul reprezentanţilor şcolii.

La Transylvania College, elevii susţin examene IGCSE şi A-Levels la toate disciplinele studiate. Examenele A-Levels sunt echivalente ale Bacalaureatului şi sunt recunoscute pentru admitere la facultăţile din România şi din 150 de ţări din lume. 

Mai puteţi citi:

„Doamna de Fier“ a învăţământului britanic. Înainte să vină în Ardeal, se întreba: „Transilvania? Chiar există?“

FOTO Celălalt BAC. Şcoala unde se dă Bacalaureatul fără stres, ca-n Anglia

FOTO-VIDEO Prima şcoală “verde”  din România: Transylvania College din Cluj. O investiţie de circa 650.000 de euro

Şcoală condusă ca o afacere. Modelul de succes al unei şcoli din Cluj va fi pus în practică în oraşe din România şi Europa

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite