Mădălina Paula Lăcan „cercetează” munţii de la 11 ani | adevarul.ro

Mădălina Paula Lăcan „cercetează” munţii de la 11 ani

Publicat:
Ultima actualizare:
0

A petrecut până acum peste 250 de ore în drumeţii montane. Clujeanca este şi una din iniţiatoarele proiectului de refacere a traseului turistic Cluj-Cheile Turzii

„Acum că s-au «inventat” mallurile, fetele, mai ales, sunt toată ziua la cumpărături, în loc să facă ceva util”, este de părere Mădălina Lăcan, care preferă să-şi dedice aproape tot timpul liber voluntariatului. Mădălina este din 2003, încă de la vârsta de 11 ani, membră a asociaţiei non-profit „Cercetaşii Munţilor”, care promovează educaţia non-formală, prin activităţi care se desfăşoară de genere în zona montană.

250 de ore de drumeţii montane

A fost adusă pentru a fi membră a asociaţiei, la fel ca ceilalţi trei fraţi ai ei, de părinţi, însă, la scurt timp muntele a devenit pentru Mădălina un microb. De atunci, a petrecut zeci de zile şi a parcurs peste 250 de ore de drumeţii montante, cea mai lungă fiind de 30 de ore, în munţii Retezat. „A meritat pe deplin efortul, pentru că odată ajunsă acolo am văzut că am reuşit. Asta e şi scopul activităţilor pe care le desfăşurăm în cadrul asociaţiei, acela de a-ţi depăşi propriile limite”, povesteşte clujeanca. Acum, ea se ocupă ca voluntar de membrii mai mici ai asociaţiei, pentru care organizează tabere şi drumeţii montante:„Urmărim ca fiecare participant să aibă un progres de la începutul drumeţiei, până la final. Pentru cei foarte mici organizăm drumeţii mai scurte, în jurul Clujului. Practic îi învăţăm să se descurce în situaţii noi”.

Fascinată de lumea munţilor

Tânăra este fascinată de lumea mai puţin „comodă” pe care a regăsit-o în cei opt ani de drumeţii montante. A dormit de multe ori pe lemne sau pietre.  „Abia atunci îţi dai seama ce mult înseamnă să ai un duş în casă, un pat în locul unor lemne sub tine, de multe ori, sau ce înseamnă să ai un aragaz pe care să găteşti”, explică tânăra.
Majoritatea prietenilor apropiaţi sunt şi ei membrii ai Asociaţiei „Cercetaşii Munţilor”, dar câţiva dintre apropiaţi nu văd cu ochi buni pasiunea şi preocupările clujencei: „Mulţi zic că-mi ocupă prea mult timp, dar dacă asta îmi place mie să fac...; ei zic că nu ar renunţa la comoditate”. 

Opt ore cu folos

Mădălina Paula Lăcan este şi una dintre iniţiatoarele proiectului de remarcare a traseului turistic Cluj-Napoca - Cabana Făget- Cheile Turzii. Traseul a fost remarcat alături de alţi şapte elevi clujeni, la care s-au alăturat 22 de voluntari.
Ea şi-a motivat demersul prin faptul că traseul turistic era aproape inexistent, iar persoanele care încercau să-l parcurgă riscau să se piardă la jumătatea traseului, din lipsa totală a marcajului. Ea a parcurs alături de un grup de pasionaţi de drumeţii traseul remarcat la sfârşitul lunii trecute, drumeţie ce a durat aproximativ opt ore.

Profil:
Data naşterii: 23. 07.1991, Cluj-Napoca
Educaţie: A absolvit Colegiul Naţional „George Coşbuc” din Cluj
Starea civilă: Necăsătorită

Ce-i place: „Îmi place să ptrec mult timp alături de copii. Cânt la chitară de un an. Aveam nevoie de chitară seară la foc şi m-am ambiţionat, ca să învăţ să cânt”

Ce nu-i place: „Nu îmi place că, deşi societatea le oferă multe posibilităţi, există o varietate mare de activităţi pentru timpul liber din care au de învăţat şi pot face ceva util pentru societate, tinerele preferă să stea ore întregi în mallurile clujene”.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite