Institutul condus de actualul ministru al Sănătăţii avea cele mai multe contracte cu Hexi Pharma dintre spitalele clujene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patriciu Achimaş Cadariu a condus Institutul Oncologic din Cluj între 2012 şi 2015. FOTO: Eduard Enea
Patriciu Achimaş Cadariu a condus Institutul Oncologic din Cluj între 2012 şi 2015. FOTO: Eduard Enea

Institutului Oncologic din Cluj a fost unul dintre clienţii controversatei firme Hexi Pharma în perioada 2012-2015, în mandatul de manager al actualului ministrul al Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu. Firma a încheiat un număr de 8 contracte cu Institutul, în valoare de 44.446 de lei.

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, a declarat că la Institutul Oncologic din Cluj a fost suspendată folosirea unui biocid produs de Hexi Pharma, fiind una din cele 150 de probe neconforme.  Potrivit ministrului Sănătăţii, utilizarea biocidului a fost suspendată, fiind una din cele 150 de probe care au ieşit neconforme din cele 3.526 de probe recoltate din spitale în ultima săptămână. 

Opt contracte cu Hexi Pharma

Tot ministrul a declarat referitor la informaţiile care au apărut în presă, cu privire la Institutul Oncologic "Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca care a încheiat, în perioada 2012 – 2015, în mandatul său de manager, un număr de opt contracte cu compania Hexi Pharma, pentru furnizarea de dezinfectanţi, detergenţi şi produse de curăţenie că "din 2012- 2015, institutul a achiziţionat prin procedruă de licitaţie deschisă doi dezinfectanţi". 

"Practic au fost trei acorduri cadru şi consecutiv 12 contracte consecvente. Suma totală a achiziţiilor de dezinfectanţi reală, nu cea din contracte, a fost de 44.446,56 lei " a mai declarat Achimaş, citat de Mediafax. Totodată acesta a mai spus că în septembrie 2015 Institutul Oncologic din Cluj a avut auditul Curţii de Conturi "şi opinia a fost fără rezerve".

Cele mai multe contracte

Mişcarea Civică Iniţiativă România a realizat o analiză proprie privind situaţia contractelor cu statul ale companiei Hexi Pharma în perioada 2012-2015, folosind surse guvernamentale deschise. Dintre spitalele din Cluj, compania Hexi Pharma ar fi avut cele mai multe contracte, dar nu şi cele mai mari, cu Spitalul Oncologic în valoare de 160.150 lei. 


20.07.2012: Furnizare dezinfectanţi şi detergenţi – valoare 68.250 lei

14.07.2012: Detergenţi, dezinfectanţi – valoare 38.500 lei

3.02.2014: Acord cadru furnizare detergenţi, dezinfectanţi, produse de curăţenie – valoare 20.160 lei

20.07.2012: Furnizare dezinfectanţi şi detergenţi – valoare 9720 lei

19.02.2015: Acord cadru furnizare dezinfectanţi – valoare 7200 lei

20.07.2012: Furnizare dezinfectanţi şi detergenţi – valoare 7200 lei

20.07.2012: Furnizare dezinfectanţi şi detergenţi – valoare 6960 lei

3.02.2014: Acord cadru furnizare detergenţi, dezinfectanţi, produse de curăţenie – valoare 2160 lei

Spitalul de Urgente, contractele cele mai valoroase

Pe locul II, ca număr de contracte se află  SPITALUL UNIVERSITAR CF CLUJ-NAPOCA, care a încheiat cinci contracte în valoare de 45.480 de lei. Spitalul Clinic de Urgenţă a încheiat patru contracte , însă suma este cea mai mare: circa 1 milion de lei. Compania Hexi Pharma livra produse chiar la  Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" Cluj-Napoca, în valoare de circa 2.000 de lei. 

  

Citeşte şi

Spitalele din Cluj care au avut contracte cu Hexi Pharma în perioada 2012-2015

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite