Hală oferită gratuit celor care fac echipamente medicale de protecţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
hala

O companie din Cluj anunţă că pune la dispoziţie, în mod gratuit, un spaţiu de lucru pentru firmele care fabrică echipamente de protecţie medicale.

Compania clujeană Transilvania Construcţii anunţă că pune la dispoziţie, în mod gratuit, un spaţiu de lucru pentru cei care confecţionează echipamente de protecţie destinate luptei împotriva coronavirusului: de la măşti şi viziere la combinezoane ori aparate de ventilat.

„Ne adresăm tuturor companiilor, asociaţiilor şi grupurilor din Cluj care se implică activ în lupta împotriva coronavirusului prin confecţionarea de echipamente de protecţie atât de necesare personalului medical şi nu numai. Oferim un spaţiu gratuit, cu toate dotările necesare şi care poate fi ocupat imediat. Pe lângă parteneriatul cu asociaţia Beard Brothers, ne-am gândit şi la această acţiune deoarece credem că prin punerea în comun a resurselor de care dispunem cu toţii putem să contribuim la limitarea efectelor epidemiei în ţara noastră”, a declarat Andrei Timofte, directorul general al Transilvania Construcţii.

Spaţiul care poate fi folosit în acest mod însumează câteva sute de metri pătraţi şi este situat în TRC Park Transilvania din cartierul Someşeni. Beneficiază de toate utilităţile necesare activităţii de producţie, precum şi de supraveghere video, pază şi servicii de mentenanţă din partea echipei parcului logistic. 

Cei interesaţi sunt rugaţi să-l contacteze pentru mai multe informaţii pe Remus Cîrlan, la adresa de email remus.c@transilvaniaconstructii.ro. Spaţiul va rămâne la dispoziţia celor care realizează echipamente de protecţie pe toată perioada situaţiei de urgenţă, conform deciziilor autorităţilor.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite