FRF a dezlegat misterul tricourilor cu calcule matematice ale fotbaliştilor naţionalei. Manual alternativ de matematică şi fotbal VIDEO
0
Federaţia Română de Fotbal a dezlegat duminică misterul echipamentelor cu calcule matematice cu care tricolorii au efectuat antrenamentul oficial şi a anunţat lansarea unui proiect educativ.
Duminică la prânz, în prefaţa meciului amical România - Spania, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunţat că Federaţia lansează un manual auxiliar de matematică pentru clasa a IV-a, prin intermediul căruia elevii îşi vor putea însuşi calcule cu ajutorul unor noţiuni din fotbal. Cu o zi înainte tricolorii au efectuat antrenamentul oficial cu treninguri şi tricouri cu formule matematice inscripţionate.
„Vrem să ne implicăm şi în educaţie şi dorim să prevenim abandonul şcolar. Manualul va fi disponibil în librării din toamnă, însă va exista un prototip încă din aceste primăvară. Vă vom susprinde şi cu alte proiecte, unul dintre ele este cantonamentul de matematică”, a declarat Răzvan Burleanu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Claudiu Keşeru, atacantul naţionalei, fost olimpic la matematică, a declarat că s-a alăturat din start campaniei: „Am observat la alte acţiuni pe care le-am făcut pentru copii că aceştia spunc că parcă parcă dacă şi profesorii ar preda puţin mai diferit ar învăţa mai uşor. Manualul acesta îi va ajuta în acest sens, sper şi cred că va fi o îmbinare fericită între matematică şi fotbal”, a declarat Keşeru.

Anunţul lansării manualului auxiliar este inclus într-o campanie de imagine a FRF şi este realizat în parteneriat cu Editura Niculescu, al cărei reprezentant s-a arătat încântat de proiect.
Iniţiativa FRF a fost anunţată în preziua meciului România – Spania programat duminică, 27 martie, de la 21.45, pe Cluj Arena.