FOTO VIDEO  The Prodigy, show incendiar la Untold. Legendara trupă britanică a umplut Cluj Arena

0
0

Concertul celor de la The Prodigy a fost cel mai aşteptat moment al serii de sâmbătă, astfel că peste 55.000 de fani au asistat la acest eveniment. Alţi 50.000 de tineri au ales scenele din Sala Polivalentă şi din Parcul Central, în cea de-a treia seară a festivalului.

Încă de la primele acorduri, din momentul urcării pe scenă, Keith Flint şi colegii săi au fost întâmpinaţi cu ovaţii de zecile de mii de fani care au ţinut să-i revadă  la Cluj, după ce britanicii mai concertaseră aici, în urmă cu trei ani, dar la celălalt mare festival al oraşului, Electric Castle. 

Imagine indisponibilă

Vechile hituri ale trupei, „World's on Fire”, „Firestarter” sau „Smack My Bitch up” au încins atmosfera pe stadion, chiar dacă o bună parte dintre cei prezenţi nici măcar nu erau născuţi pe vremea când The Prodigy lansa aceste piese pe MTV şi vindea milioane de albume. 

Comunicativi şi atenţi la reacţiile fanilor, au lăsat şi de această dată o impresie excelentă, în ciuda trecerii timpului. Şi chiar dacă nu mai sunt la prima tinereţe, britanicii au rezonat perfect cu publicul, impresionând cu energia şi cu prestaţia lor de pe scenă. 

Imagine indisponibilă

Danny Avila, Alesso şi Dimitri Vegas & Like Mike le-au urmat celor de la The Prodigy pe scena principală a festivalului, până spre dimineaţă. Duminică, 5 august, în ultima zi de Untold, cei mai aşteptaţi artişti sunt americanii de la Black Eyed Peas şi celebrul DJ olandez Armin van Buuren. 

Cluj-Napoca


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri