FOTO Bolid de lux ridicat de Poliţia Locală. Proprietarul maşinii parcase în plină stradă, chiar dacă avea un parking la numai câţiva metri distanţă
0
FOTO: Arhivă Adevărul
Un Bentley a fost ridicat de Poliţia Locală din Cluj, vineri, 15 martie, după ce proprietarul parcase pe stradă, fără să-i pese că bloca o bandă de circulaţie.
Potrivit Ştiri de Cluj, bolidul a fost ridicat de Poliţia Locală şi îi aparţine lui Gicu Buzdugan, supranumit „Regele betoanelor”. Acesta şi-a lăsat fără nicio jenă maşina pe stradă, deşi la mai puţin de 20 de metri avea o parcare la dispoziţie. De altfel, el a blocat şi o bandă întreagă de circulaţie, în condiţiile în care se afla în aproapierea unui semafor.
