Facultatea de Drept din Cluj, despre OUG 7: „Este un demers menit să rezolve conflicte personale între deţinătorii vremelnici ai unor funcţii de conducere“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decanul Facultăţii de Drept din cadrul UBB Cluj, Florin Streteanu, semnează un comunicat dat publicităţii potrivit căruia se manifestă solidaritatea faţă de gestul magistraţilor, dar se cere şi aprogarea OUG 7/2019. Streteanu aminteşte punctual şi prevederile din ordonanţă cu care nu este de acord.

„Facultatea de Drept a UBB îşi exprimă dezaprobarea cu privire la modalitatea de adoptare şi la unele dinter dispoziţiile recentei Ordonaţe de Urgenţă nr. 7/2019, de natură să aducă atingere independenţei magistraţilor şi normalei funcţionări a sistemului judiciar“, aşa începe un comunicat dat publicităţii de conducerea Facultăţii de Drept a UBB Cluj şi semnat de decanul Florin Streteanu. 

Se precizează explicit acele prevederi care atrag dezaprobarea, dar se şi semnalează că această OUG ar putea crea blocaje instituţionale.

„Toate aceste modificări creează apartenenţa unui demers menit să subordoneze Ministerul Public unor interese care nu au nimic în comun cu funcţionarea sa într-un stat de drept, să rezolve conflcite personale între deţinătorii vremelnici ai unor funcţii de conducere şi, ceea ce este mult mai grav, să creeze premise pentur exercitarea de presiuni asupra judecătorilor şi procurorilor în legătură cu instrumentarea unor cauze“, se mai arată în comunicat.

La final, conducerea Facultăţii de Drept se arată solidară cu demersul magistraţilor şi susţine că singura soluţie pentru „ieşirea din situaţia creată o reprezintă abrogarea neîntârziată a dispoziţiilor menţionate din curpinsul OUB nr. 7/2019“.   

Întregul comunicat al Facultăţii de Drept din cadrul UBB, postat pe site-ul facultăţii:

 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite