Expoziţie cu obiecte rare, mistice la Cluj. Cum se făceau farmece în satul tradiţional românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Amulete, monede pentru deochi, obiecte pentru vrăjit şi multe alte obiecte vor fi expuse curioşilor de mâine, 17 decembrie, de la ora 14.00, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Expoziţia inedită poartă numele „Practici magice în spaţiul rural tradiţional din Transilvania” şi va fi deschisă publicului până pe 10 ianuarie 2016.

Expoziţia aduce în faţa publicului, în premieră, obiecte rare şi foarte puţin cunoscute din vechile colecţii ale Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Este vorba de pietre magice, amulete, obiecte pentru vrăjit, monede pentru deochi, leacuri de întărire. Acestea au fost aranjate într-o expoziţie numită ”Practici magice în spaţiul rural tradiţional din Transilvania” de către muzeograful, totodată curatorul expoziţiei, Silvestru Petac.

„A pune magia în centrul unui demers muzeografic, aşa cum este cel de faţă, poate părea o întreprindere curajoasă dată fiind natura celor două aspecte care, volens-nolens, trebuie să se întrepătrundă şi să se completeze aici: anume, pe de-o parte, actul magic, act care de cele mai multe ori este unul imaterial, un act care apelează la cuvânt sau gest  şi, pe de altă parte, obiectul ca element fundamental al unui demers de tip expoziţional.
Având în faţă acestă provocare, expoziţia Practici magice în spaţiul rural tradiţional din Transilvania caută să pună în evidenţă o gândirea mitico-magică care subîntinde o întreagă sintaxă ritual-ceremonială vie încă pe alocuri în acest areal etnografic. În cadrul expoziţiei se pot regăsi deopotrivă obiecte care au fost utilizate exclusiv în practici magice cât şi obiecte obişnuite (specifice vieţii ţărăneşti) dar care, puse în diferite contexte ritual-ceremoniale, devin fie purtătoare de semnificaţii magice, fie instrumente prin care se realizează un rit cu semnificaţii magice”, este de părere Silvestru Petac, citat într-un comunicat trimis de muzeu.

Mai puteţi citi:

Zece lucruri ciudate despre Crucea de pe Caraiman: comuniştii au vrut să-i taie braţele, cum a fost urcată în vârf de munte şi ce nume trebuia să poarte

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite