Epaminonda Tiotiu: Maestrul păpuşar cu nume de general

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clujeanul a conceput şi a desenat de peste douăzeci de ani păpuşile Teatrului Puck. El are în comun cu generalul grec din antichitate, Epaminonda, pasiunea pentru muzică, filosofie şi frumos.

Epaminonda Tiotiu a conceput şi a desenat păpuşile de la toate spectacolele Teatrului de Păpuşi Puck. Grafician şi scenograf de peste douăzeci de ani, acesta poartă numele unui general grec din antichitate, Epaminonda din cetatea Teba, care aprecia muzica, filosofia şi frumosul, domenii de care şi clujeanul este atras. Epaminonda Tiotiu a desenat păpuşile pe care clujenii, mici şi mari, le-au văzut la spectacole, şi pe care le-au putut atinge după reprezentaţii sau în expoziţii la muzeu. Printre „copiii" săi se numără: pinguinul Apolodor, care se află şi de pe afişul expoziţiei care poate fi văzută până la sfârşitul lunii august la Muzeul de Artă, animalele din piesa „Povestea Munţilor Albaştri" şi „Regele Cerb", romii din basmul ţigănesc „Zurinka".

Teatru pentru trecători la 4 ani

Personajele din spectacole se nasc pornind de la scenariu. Graficianul îl întreabă pe regizor ce trăsături vrea să aibă acestea. Apoi se aşează în faţa foii albe de hârtie şi desenează. La o păpuşă se poate lucra şi două săptămâni. Tot Epaminonda Tiotiu gândeşte costumele păpuşilor de la fiecare reprezentaţie. „Am nevoie de o zi-două ca să gândesc cum să arate păpuşa. Îi cer regizorului trei cuvinte despre fiecare personaj ca să ştiu ce expresie şi caracter să-i dau păpuşii. Poţi să lucrezi mult la o păpuşă şi să nu-ţi iasă cum doreşti, dar şi invers", afirmă Tiotiu. Acesta susţine că teatrul de păpuşi e unul special pentru că scenograful creează personajul, el îl gândeşte şi îi dă personalitate, în timp ce dincolo, în teatrul normal, personajul există deja, fiind creat de dramaturg.

„Aceasta e diferenţa esenţială între teatru şi teatru de păpuşi. Dacă actorul poate trece de la o expresie la alta, o păpuşă are o expresie fixă. Ea e fie personaj pozitiv, fie negativ", adaugă graficianul.

Lui îi plac păpuşile pentru că nu mint, ca oamenii. „Păpuşile sunt mai cinstite decât oamenii. Toţi suntem câteodată păpuşi", crede graficianul. Clujean de loc, Epaminonda Tiotiu se juca de-a teatrul de păpuşi când avea 4 ani. Avea un elefant mic, din pluş, cu care le ţinea trecătorilor, de la geamul camerei, mici „reprezentaţii".

„Doream luna de pe cer"

A făcut Liceul de Arte din Cluj-Napoca, unde a fost şef de promoţie, iar apoi s-a înscris la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu", actuala Universitate de Arte şi Design din Cluj. Ca orice tânăr avea multe vise. Cânta folk la cenaclul Păunescu, era nelipsit de la cineclubul Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj şi îmi plăcea să facă fotografii. „Doream luna de pe cer, dar era departe, ca şi acum de altfel", spune ironic scenograful Tiotiu despre visele sale din tinereţe.

După ce a absolvit facultatea a mers la Oradea, unde a lucrat zece ani, între 1973 şi 1983, ca scenograf la teatrul de păpuşi de acolo. Până să revină la Cluj-Napoca, în 1988, a avut numeroase expoziţii de grafică. „Ca artist plastic am avut şansa, bucuria şi plăcerea de a merge până în câteva oraşe din Kazahstan, printre care şi Alma Ata, cea mai mare localitate a acestui stat", povesteşte graficianul. Apoi a revenit, în 1988, la Cluj, unde a ajuns la concluzia că, indiferent de vremuri, teatrul de păpuşi rămâne o artă şi că, indiferent de vârstă, oamenii ştiu aprecia un lucru bine făcut.

ÎNTREBARE şi RĂSPUNS

Ce anume regretaţi?

Cred că nu am făcut destulă grafică faţă de cât ar fi trebuit, dar, cine ştie, poate de acum înainte. Pentru cine lucrează în teatru, cea mai mare bucurie e când vezi că spectatorii sunt mulţumiţi şi fericiţi. Teatrul e o artă colectivă unde fiecare contribuie cu ceva.

PROFIL

Născut: Cluj-Napoca, octombrie 1950

Studii: Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu" Cluj-Napoca

Familie: divorţat, 3 copii

Ce-i place:

Crede că marile cărţi trebuie recitite din 10 în 10 ani şi că omul are mereu ceva de învăţat. „Îmi place să spun ce fac şi să fac ce spun, dar nu se poate întotdeauna. Dacă s-ar putea, lucrurile ar fi prea simple", afirmă Epaminonda Tiotiu. Acestuia îi mai place filosofia şi e fascinat de Orient.

Ce nu-i place:

Graficianul susţine că toate relele pornesc de la banala minciuna pe care toţi spun că o detestă, însă mulţi o practică. „E caragialesc tot ce se întâmplă în ţară", zice cu regret artistul.

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite