Dubarbier, transferat la Lorient
0
Atacantul formaţiei CFR Cluj, Sebastian Dubarbier, a fost transferat la gruparea franceză Lorient, anunţă site-ul oficial al formaţiei din „Hexagon", iar informaţia a fost confirmată şi de preşedintele CFR, Iuliu Mureşan
Seebastian Dubarbier nu mai este jucătorul lui CFR Cluj. Acesta a fost transferat la Lorient, formaţie care ocupă locul 9 în clasamentul din Ligue 1. Mutarea a fost confirmată de preşedintele CFR, Iuliu Mureşan, în aeroport, la plecarea echipei spre al doilea stagiu de pregătire al iernii, din Antalya.
"A avut mai multe oferte, dar noi am considerat că cea mai bună a fost de la Lorient. El deja se află în Franţa şi îşi negociază contractul. Nu ne facem probleme, are cine să joace, deoarece pe postul său sunt şase jucători de valori apropiate", a spus acesta.























































