Drama actriţei Eva Ionesco, primul copil expus în Playboy chiar de mama sa. „Au fost ani mizerabili pentru mine, ani care m-au marcat“
0
Deopotrivă actriţă, regizoare şi scriitoare, artista franceză cu origini româneşti Eva Ionesco (54 de ani) s-a aflat printre invitaţii de marcă ai TIFF 2019. Franţuzoaica are o poveste dramatică: a fost abuzată de mama ei, artista fotografă Irina Ionesco, care i-a exploatat imaginea în copilărie şi adolescenţă.
Eva Ionesco cunoaşte puţine despre România şi absolut deloc limba română. Ştie doar că originile ei se află aici, în România, însă toate încercările de a-şi găsi eventualele rude au dat greş. „Am mai fost în România, am văzut, printre altele, Sibiul şi Braşovul. Căutările mele aici nu au dat roade, cel puţin până acum”, explică actriţa, care a venit la Institutul francez din Cluj însoţită de fiul său, Lucas (24 de ani), şi el actor. Cei doi seamănă izbitor. „M-a moştenit”, zâmbeşte Eva, după care adaugă: „Nu fiindcă e copilul meu, dar chiar are talent. Pe viitor se va vorbi mult despre el”, punctează actriţa.
Primul copil expus în Playboy
De aici, discuţia plonjează adânc în trecut, oprindu-se undeva în 1976. În acel an, la numai 11 ani, mica Eva apărea în revista Playboy, ediţia de Italia, iar fotografiile ei au provocat nenumărate controverse. A intrat în istorie ca primul copil a cărui poze au fost publicate în cunoscuta revistă. Autoarea fotografiilor, Irina Ionesco, însăşi mama Evei, nu era la prima ispravă.
Considerată un geniu al fotografiilor cu tentă erotică, Irina Ionesco îşi făcuse un renume tocmai pentru temele pe care le aborda, provocând nu o dată scandaluri. De fapt, ea şi-a expus fiica pe coperţile unor reviste încă de când aceasta avea abia 5 ani. Astfel, micuţa Eva a fost chiar subiectul unei expoziţii la Paris cu tema „Eloge de ma fille” (Elogiu fiicei mele), iar fotografiile ei, în ţinute sumare şi cu tentă provocatoare, au apărut, printre altele, şi în Penthouse şi Der Spiegel.

Şi tot în 1976, anul în care a apărut în Playboy, Eva îşi făcea debutul în cinematografie, la 11 ani, în „Le locataire” (Locatarul), un film regizat de celebrul Roman Polanski. Şi totuşi, amintirile cele mai intense sunt cele legate de presiunea la care a fost supusă de mama ei. Acceptă cu greu să vorbească despre acest subiect şi despre procesul pe care îl are şi în prezent cu mama sa.
„Au fost ani dificili. Am simţit presiunea, deşi eram doar un copil. Au fost ani mizerabili pentru mine, ani care m-au marcat”, rememorează actriţa. În prezent, între ea şi mama sa există un litigiu, la Paris. Cele două, mamă şi fiică, nu sunt la primul conflict care urmează să fie tranşat în justiţie.
În 2012, Eva a câştigat un prim proces cu mama ei, care a fost acuzată că a atentat la drepturile şi la viaţa privată a fiicei sale. Trei ani mai târziu, în 2015, artista şi soţul ei, scriitorul Simon Liberati, au câştigat un alt litigiu, iar în prezent un alt proces este în derulare. „Mama nu mi-a spus că mai are negativele pozelor pe care mi le-a făcut pe vremuri. Am aflat însă că le mai are, plus că are unele de care nici măcar nu ştiam. I-am cerut să mi le dea, dar nu a vrut, aşa că urmează să decidă justiţia”, a adăugat actriţa franceză.
Copilăria chinuită, subiect de carte şi de film
Deşi trecutul a afectat-o, iar ani de zile a luptat cu depresia, fiind chiar la un pas de suicid, Eva Ionesco a reuşit să treacă peste aceste probleme. Şi pentru a-şi dovedi ei însăşi acest lucru, nu a ezitat să-şi expună viaţa, cu accent pe perioada copilăriei şi a adolescenţei, într-o carte şi într-un film.
Filmul „My Little Princess” (Micuţa mea prinţesă), al doilea regizat de Eva, a reprezentat un succes la Festivalul de la Cannes, în 2011. O coproducţie franco-germano-română, filmul are în distribuţie şi două actriţe românce, Anamaria Vartolomei şi Georgetta Leahu. Prima dintre ele a jucat chiar rolul Violettei Giurgiu, o fetiţă de 10 ani şi a făcut-o excelent, susţin criticii. Pentru rolul inspirat de viaţa Evei, Anamaria a fost nominalizată la premiul Lumieres, iar în 2012 a fost selectată să apară chiar pe afişul secţiunii „Semaine de la critique”.
„Am lucrat cu mai mulţi actori români, îi apreciez foarte mult, iar colaborarea a fost prolifică. Mă gândesc acum la Anamaria Vartolomei, pe care am ales-o dintre câteva sute de fetiţe şi i-am dat un rol în filmul meu. Era micuţă, i-a fost greu, dar s-a descurcat excepţional. Când am făcut selecţia, am fost foarte exigentă. În amintesc că Anamaria avea chiar şi tenul pe care stabilisem în sinea mea că trebuie să-l aibă cea care va juca acel rol, avea şi o anumită paloare, s-a încadrat perfect şi fizic, dar şi artistic”, a povestit Eva Ionesco.
Ea spune că are în plan o nouă colaborare cu actori români. „Nu pot spune încă exact despre ce e vorba, abia acum voi începe să lucrez la proiect. Cert e că cinematografia românească îmi place şi îi apreciez pe actorii români”, susţine regizoarea.
Eva a vorbit şi despre filmul cu care a venit la TIFF, „Une jeunesse dorée” (Vârsta de aur). „E un film care prezintă povestea unor adolescenţi, primejdiile care îi pândesc şi riscurile care le apar în cale. A apărut chiar la începutul anului şi pentru că va rula la TIFF, nu voi spune mai multe, pentru a nu răpi plăcerea spectatorilor”, a încheiat Eva Ionesco.
Citeşte şi