Doi dintre militarii morţi în tragedia de la Sibiu, îngropaţi cu salve de puşcă. Comandorul Arthur Palfi, înmormântat cu un elicopter de jucărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi dintre cei opt militari morţi în tragedia aviatică de la Sibiu au fost îngropaţi, luni, 24 noiembrie, la Cimitirul Militar din Cluj-Napoca cu onoruri militare şi salve de puşcă.

„Piloţii nu mor  - scria cineva pe un blog - ei zboară mai departe spre cer, spre bunul Dumnezeu“, aşa a început predica preotul reformat care a oficiat slujba de înmormântare a comandorului Arthur-Grigore Palfi (46 de ani). Sute de oameni, rude, prieteni, cunoştinţe au venit să-şi ia rămas bun, ieri, de la acesta şi de la camaradul său, căpitanul-medic Rareş-Cosmin Moldovan (34 de ani), doi dintre militarii morţi în accidentul aviatic din judeţul Sibiu.

Clopotul bisericii din Cimitirul Militar din Cluj-Napoca a sunat în jurul orei 11.00 şi vestea că prima ceremonie religioasă e pe cale să înceapă. Pe sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Arthur Palfi (foto mai jos), în faţa fotografiei cu el în haină militară, stătea aşezat un elicopter verde, de jucărie, semn că pasiunea pentru zbor era mare.

„Va zbura ca un vis şi nu-l vor mai găsi...“, continuă preotul care a oficiat slujba în limbile maghiară şi română. După predica părintelui, camarazii acestuia de la Baza Aeriană 71 de lângă Câmpia Turzii i-au transmis un ultim mesaj prin comandorul Marian Petruş, locţiitorul comandantului Flotilei 71 Aeriene Câmpia Turzii: „Vom fi colegi până la capăt“.

image
cluj
image

Vorbele lui Palfi către un fost coleg de şcoală: „Ştii că-mi place să zbor“

La ceremonie au participat şi foşti colegi de şcoală, militari de la Forţele Terestre, vecini, cunoştinţe. 

„Am fost coleg de clasă până într-a opta cu Arthur Palfi şi chiar luni (n.r. 17 noiembrie) ne-am întâlnit şi am discutat pentru ultima oară. L-am întrebat de ce nu s-a pensionat încă pentru că avea ocazia. Nu am apucat să vorbim mai multe, mi-a zis doar: «ştii că-mi place să zbor». Îmi pare foarte rău pentru el, era un tip extraordinar, un om glumeţ, de treabă. Era devotat, făcea tot din suflet“, a spus un fost coleg de şcoală, Levente Kerstesz, care-l descrie drept un om glumeţ şi pasionat de zbor încă din liceu.

„A fost un om nemaipomenit, un bun profesionist“, spune Vasile Lupşe, fost militar, care l-a cunoscut pe comandorul Palfi.
Arthur-Grigore Palfi avea 46 de ani, era căsătorit şi are un copil în clasa a IX-a.

cluj

Un medic perfecţionist

După ce sicriul acestuia a fost coborât în groapă, alături de elicopterul de jucărie, a început ceremonia religioasă pentru colegul lui Palfi, căpitanul-medic Rareş-Cosmin Moldovan (foto mai jos). Slujba ortodoxă a fost oficiată de 6 preoţi, printre care şi Mitropolitul Clujului, Andrei.
„Izvorâm ca apa şi plecăm ca vântul. (...) Viaţa nu e decât o picătură între acum şi mâine.  (...) Dumnezeu să vă mângâie şi să ne dea putere să trecem peste aceste clipe grele“, a spus mitropolitul.
Rareş-Cosmin Moldovan avea 34 de ani, era căsătorit şi are o fetiţă de circa 4 anişori. Cei care l-au cunoscut spun despre el că era un om blând, cinstit şi un bun profesionit. „Un coleg extraordinar, un medic extraordinar. Am fost în misiuni împreună. Era un tip perfecţionist atât pe partea de zbor, cât şi pe cea medicală“, afirmă un coleg de-al defunctului.
„A început să simtă medicina de urgenţă cu adevărat. Am pierdut un coleg adevărat, un om foarte bun. Mi-e foarte greu să vorbesc acum“, a spus Marius Buiu, medicul şef al Flotilei 71 de la Baza Aeriană de lângă Câmpia Turzii.

cluj
cluj
cluj
cluj

Opt militari morţi, opt tragedii

Un tragic accident de elicopter, în timpul unui exerciţiu, de vinerea trecută, a lăsat opt familii fără soţi, taţi,  fii şi prieteni.

Cei  opt militari care şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic sunt: comandorul Artur-Grigore Palfi (46 de ani, căsătorit, tatăl unui copil, din Cluj-Napoca), căpitanul medic Rareş-Cosmin Moldovan (de 34 ani, căsătorit, tatăl unui copil, din Cluj-Napoca), căpitanul Răzvan-Aurel Moldovan (29 de ani, căsătorit, Alba Iulia), sublocotenentul Andrei-Cătălin Apostol (25 de ani, necăsătorit, din Enoşeşti, judeţul Olt), maistrul militar cls. I Paul Bădescu (41 ani, necăsătorit, judeţul Argeş), maistrul militar cls. II Dorin Fodor (de 43 de ani, căsătorit, tatăl a doi copii, comuna clujeană Ţaga), maistrul militar cls. III Vasile-Marian Gădălean (33 de ani, necăsătorit, tatăl unui copil, comuna clujeană Bonţida), şi maistrul militar cls. III Constantin-Dorin Filip (30 ani, necăsătorit).
Marţi, 25 noiembrie, vor fi îngropaţi alţi patru militari, doi din comunele clujene Ţaga şi Bonţida, unul din Alba Iulia şi unul din localitatea mureşeană Târnăveni.

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO UPDATE Cinci militari, morţi în accidentul din Sibiu, s-au întors "acasă" la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii

Cumnatul lui Valentin Bora, unul dintre militarii răniţi în accidentul aviatic: „Văd schimbări în bine de la o zi la alta. Dumnezeu i-a dat de lucru aici şi nu l-a luat la El“

Epava elicopterului prăbuşit a fost dusă la Câmpia Turzii
 

Povestea lui Marian, militarul care a renunţat la misiuni în Afganistan şi în Irak pentru a-şi creşte copilul, dar a murit în accidentul aviatic din Sibiu

 FOTO VIDEO Doliu la Câmpia Turzii de Vinerea Neagră: „Parcă ar fi blestemată această bază aeriană”

Mărturiile ciobanului care a salvat doi militari din accidentul de elicopter de la Sibiu: „Unii erau afară din elicopter, ardeau. Alţii erau carbonizaţi deja“
 

Unul dintre răniţii în accidentul de elicopter din Sibiu, dus la spitalul din Târgu Mureş cu elicopterul SMURD. Al doilea rănit, adus la spital cu maşina de descarcerare

Un elicopter militar s-a prăbuşit. Opt persoane au murit, alte două sunt transportate la spital. Una dintre victime era un mecanic de la Baza Aeriană Câmpia Turzii

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite