Cum a fost distrusă democrația românească. Pașii urmați de „salvatorii poporului” pentru eliminarea ultimilor mari lideri ai țării
0Acum 78 de ani democrația era decapitată complet în România. Ultimii politicieni de calibru ai țării erau trimiși să înfunde pușcăriile iar mulți dintre ei nu au mai ieșit niciodată. A fost momentul eliminării elitei politice românești, când țara era condamnată la totalitarism.
În anul 1947, democrația românească se prăbușea complet. România avea să rămână în gheara totalitarismului timp de 45 de ani suferind transformări care i-au modelat definitiv destinul și care ne influențează și astăzi. Partidul Comunist, o formațiune politică insignifiantă care nici măcar nu era pe placul românilor a reușit să se cațere la putere cu ajutorul tancurilor sovietice, prin fraudă, violențe și compromiterea liderilor politici democratici. De altfel, comuniștii au distrus democrația românească eliminând două dintre elementele sale esențiale: pluripartitismul și libertatea de expresie. Acțiunea de compromitere a ultimilor politicieni pur-sânge ai României s-a făcut într-un mod meschin, propagandistic, prin care comuniștii s-au erijat în salvatori ai națiunii, de „trădătorii”, de „dușmanii poporului” și „clasa exploatatoare”.
„Un partid scheletic prin efective”, atentat la democrație
După momentul 23 august 1944, prin întoarcerea armelor împotriva Germaniei Naziste și arestarea mareșalului Antonescu, România intra sub asaltul totalitarismului. Propriu-zis, în mod dramatic, înlocuise o dictatură cu o alta. „A fost una dintre multiplele tragedii din istoria românilor faptul că principalii arhitecţi ai loviturii de stat de la 23 august 1944,regele Mihai şi liderii democraţi au răsturnat o dictatură militară doar pentru fi practic răsturnaţi ei înşişi, în descurs de şase luni de un alt regim totalitar incipient”, preciza Dennis Deletant în ”România sub regimul comunist”. Mai precis, Partidul Comunist, o formațiune politică obscură, o agentură a Uniunii Sovietice, cu puțini simpatizanți în rândul românilor începuse munca de stalinizare cu ajutorul Armatei Roșii care se instalase pe teritoriul țării noastre și nu a mai părăsit-o până în 1958. Un partid format în mare parte dintr-un mozaic etnic, cu evrei, ruși, maghiari și ucraineni, mulți agenți sovietici infliltrați, a devenit principalul agent de sovietizare a României cu ordine precise de la Kremlin.
„În momentul când a intrat Armata Roşie în România şi a oferit PCdR şansa nesperată de a lua puterea, el era un partid scheletic prin efective”, preciza istoricul Florin Constantiniu în ”Studii şi articole de istorie” din 2009. Așa cum arată și istoricii, Partidul Comunist nu ar fi avut nicio șansă fără susținerea Armatei Roșii. „Tovarăşi, puneţi mâna pe piept şi vorbiţi drept. Dacă, ferească Dumnezeu, la tine la Constanţa, la tine la Galaţi, şi la tine la Iaşi ar pleca ultimul soldat roşu, ce ar deveni organizaţia de partid de acolo şi ce ar deveni toţi prefecţii şi toţi poliţiştii (n.r. - cei puşi de comunişti). Norocul nostru este că Armata Roşie va mai sta o bucată de vreme aici”, spunea Ana Pauker într-un discurs adresat delegaţilor regionalelor de partid la 14 decembrie 1944. Practic, Partidul Comunist a fost impus de Stalin în mod artificial. Nu avea nici capacitatea de a conduce, nici cadrele necesare.
A reușit însă prin fraudă, intimidare și mașinațiuni demagogice, plus dezinformare să mai recupereze din teren. Abia după anii 50, Partidul Comunist a început să devină o formațiune politică de masă în România și să acumuleze adepți numeroși. Evident, tot cu oblăduirea și sprijinul Moscovei. „În România, regimul comunist a fost impus de Stalin la 6 martie 1945, în urma acordului de procentaj Churchill-Stalin din 9 octombrie 1944, iniţial sub forma unei coaliţii controlate de comunişti - ”guvernul de largă concetrare democratică dr. Petru Groza” - apoi, din 1948, sub forma monopolului deţinut de comunişti. În momentul propulsării la vârful puterii, comuniştii nu dispuneau de cadrele necesare pentru a exercita autoritatea”, preciza în Florin Constantiniu în aceeași lucrare.
Metodele staliniste pentru România: iluzii, inflitrare, propagandă, demoagogie
Spre deosebire de celelalte țări care au intrat în sfera de influență sovietică după acordul de procentaj, România avea o situație diferită. În timp ce în Polonia și Germania de Est structurile politice erau deja desființate, comuniștii români, un partid fără reprezentare, s-au confruntat cu formațiuni politice tradiționale, bine consolidate și susținute de mulți oameni. Era vorba mai ales despre PNȚ și PNL, reprezentantele democrației politice românești. În plus, România nu a fost cucerită prin război, ci întorsese armele devenind aliata URSS, o chestiune delicată pentru Stalin, dar nu imposibilă, mai ales că sovieticii nu aveau scrupule.
„În zona sovietică a Germaniei şi a Poloniei, unde pustiirile războiului înlăturaseră toate structurile politice, lui Stalin i-a fost simplu să-şi aducă la putere partidele politice comunist clientelare, dar în România impunerea unui nou regim necesita înlăturarea structurilor care mai supravieţuiau. Lovitura regelui Mihai a preîntâmpinat orice mişcare sovietică de a pune mâna pe putere şi atunci când,opt zile mai târziu, trupele sovietice au intrat în Bucureşti, au găsit un Guvern român fără vreo reprezentare semnificativă comunistă, dispusă să negocieze şi să ţină alegeri. Lovitura de stat a avut un impact crucial asupra cursului proiectat de Stalin pentru Partidul Comunist Român”, scria Deletant în aceeași lucrare.
Dacă ar fi avut mână liberă, structurile democratice ar fi fost epurate într-un timp record, dar sovieticii trebuiau să mențină aparențele în fața Marilor Puteri, mai ales fiindcă Stalin se angajase să respecte opțiunile electorale, prin alegeri libere, ale popoarelor din sfera de influență rusească. Așa că „tovarășii” au trecut la treabă: stalinizarea României cu mănuși, prin destabilizarea democrației, compromiterea partidelor politice democratice dar și a monarhiei. În paralel desfășurau o amplă acțiune de propagandă mai ales în rândul categoriilor sociale vulnerabile. Un obiectiv era inflitrarea de formațiuni politice marionetă care să rupă din voturile partidelor democratice, în vederea organizării alegerilor.
„Fragil din punct de vedere organizatoric şi lipsit de susţinere populară, Partidul Comunist Român a fost obligat în perioada 1944-1947 să adapteze strategia de front naţional, acceptând să funcţioneze în cadrul unui sistem politic multipartidist. Spre deosebire de celelalte state est-europene, în care competiţia politică era dezvoltată între forţele de stânga şi opoziţie într-un cadru strict circumscris unui sistem politic cu partid hegemonic, România a avut o situaţie diferită, care îşi are originea esenţială, în reuşita actului de la 23 august 1944. Ca urmare, comuniştii s-au văzut obligaţi să accepte proliferarea grupărilor politice şi să creeze un propriu front, renunţând a mai coabita cu formaţiunile politice democratice în Blocul Naţional Democrat.(...) Altele(n.r. partide politice) au fost create şi sponsorizate de către PCR, pentru a rupe din susţinerea şi electoratul acestor partide. Acestea au proliferat în perioada preelectorală şi au funcţionat ca supape pentru tactica electorală a PCR.(...) Toate aceste partide au funcţionat doar în perioada electorală, ele dispărând imediat după alegeri. Obligaţi să accepte până la alegeri funcţionarea într-un sistem politic multipartidist, în care au asumat un rol hegemonic, comuniştii au declanşat o acţiune brutală de suprimare a partidelor politice democratice”, se arată în Raportul Final al lui Vladimir Tismăneanu.
Nu mai vorbim de guvernul pro-comunist Petru Groza destinat de fapt acaparării funcțiilor cheie în stat dar și a suprimării treptate a libertății presei dar și a altor drepturi democratice fundamentale.
Cea mai mare fraudă electorală din istoria României
Toate eforturile comuniștilor de a păstra aparențele, mai ales în plan internațional, ar fi fost zadarnice dacă nu reușeau să se legitimeze ca formațiune politică prin alegeri organizate democratic, așa cum s-a angajat Stalin la Ialta. Acestea au fost organizate pe 19 noiembrie 1946. Evident, Partidul Comunist nu avea nicio șansă să câștige în fața partidelor istorice, mai ales a PNȚ-ului. Culmea, comuniștii au candidat în cadrul unui Bloc Democratic, erijându-se, conform rețetei totalitariste la alegeri, în „salvatori ai patriei”, amenințată de „dușmanii poporului” și „clasele exploatatoare”.
Ca să asigure că vor câștiga și în felul acesta se vor legitima ca reprezentanți ai voinței poporului, comuniștii ajutați de sovietici au stârnit haos în România. Blocul Partidelor Democratice din care făceau parte PCR dar și marionetele lor electorale, au făcut campanie prin teroare şi fals. Au fost şi acţiuni populiste prin care ţăranii au fost împroprietăriţi.
Liderii partidelor din opoziţie era atacaţi virulent şi împroşcaţi cu noroi, iar presa era aservită comuniștilor. Au fost arestări, condamnări ilegale şi chiar asasinate. Regele Mihai a protestat şi adresat numerose memorii Marilor Puteri.
Cu toate protestele americane în special către URSS privind situaţia alegerilor din România, voinţa sovieticior s-a impus.
Petru Groza şi comuniştii au făcut ce-au vrut. I-au ameninţat pe ţărani să nu meargă la vot sau să voteze cu comuniştii. Au avut loc arestări înaintea sau în ziua alegerilor, cu oameni închişi în ziua votului fără să ştie de ce.
Chiar și așa, PNȚ a câștigat detașat. Numărătoarea paralelă, cea care a și contat, a fost făcută însă de comuniști. Iar aceștia au falsificat grosolan rezultatul alegerilor în favoarea lor.
Astfel, Blocul Partidelor Democratice a câştigat zdrobitor cu 84% în timp ce PNŢ a obţinut doar 800.000 de voturi iar PNL 300.000 de voturi. Comuniștii s-au legitimat ca partid ales de popor în mod „democratic”. Rezultatul a scandalizat însă pe plan internațional.
„După opinia diplomaţilor şi a corespondenţilor de presă occidentali, rezultatele au fost falsificate. În consecinţă Dean Achenson, Secretarul de Stat american în exerciţiu,a declarat că Guvernul său nu le recunoaşte. În Camera Comunelor, Hector Mc Neal, Subsecretarul pentru Afaceri Externe, a spus că alegerile nu au fost nici libere, nici corecte”, scria Dennis Deletant. Cu toate acestea nimeni nu a intervenit, nici măcar americanii sau englezii.
Compromitere în stil KGB-ist și legitimarea epurărilor
Deșii Parlamentul unicameral era dominat de oameni ai comuniștilor, opoziția exista încă în România. Legitimați de „popor” prin alegeri falsificate, comuniștii au trecut la epurarea directă a adversarilor politici. În primul rând trebuiau anihilați liderii PNȚ, formațiunea politică care câștigase în realitate alegerile din 1946, dar și cei care îl îndemnau pe regele Mihai să nu recunoască rezultatul alegerilor. Pentru a nu da impresia de epurare directă, comuniștii au apelat la metode KGB-iste. Mai precis le-au înscenat liderilor PNȚ o fugă din țară.
De altfel, încă de pe data de 6 iulie 1947, Grigore Gafencu, om politic, diplomat și ziarist român, a enunțat ideea emigrării în Marea Britanie. În Anglia, țărăniștii ar fi expus situația reală din România și mașinațiunile comuniștilor. Se presupune că oameni infiltrați din Poliția Secretă a lui Teohari Georgescu ar fi profitat de aceste idei și ar fi aranjat chiar un transport cu avioane particulare, o plecare către Turcia, iar de acolo în Marea Britanie.
În dimineața zilei de 14 iulie 1947, la ora 6.30, Ion Mihalache, vicepreședinte PNȚ, Nicolae Caradino, directorul ziarului „Dreptatea”, Nicolae Penescu, secretar general PNȚ, alături de soții, dar și alți fruntași țărăniști, au încercat să se îmbarce în două avioane IAR 39 pe câmpul de la Tămădău, la 46 de kilometri de București. În momentul îmbarcării, au tăbărât forțele de ordine și i-au arestat pentru încercarea ilegală de părăsire a țării. Totul a fost fotografiat și dat presei de partid. Imaginile au făcut înconjurul țării pentru ca românii să vadă cum „trădătorii” încearcă să fugă. A fost o înscenare pentru a justifica desființarea PNȚ și arestarea membrilor partidului. Din grupul prins lipsea însă Iuliu Maniu, liderul partidului, care se considera „prea bătrân” pentru asemenea aventuri și a refuzat să plece.
Decapitarea democrației românești
După înscenarea de la Tămădău a urmat un proces-spectacol în care liderii țărăniști au fost condamnați pe viață. Iar partidul a fost desființat. Între 29 octombrie și 11 noiembrie a avut loc procesul lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache și altor fruntași țărăniști acuzați de „trădare și conspirație”, sprijinită de „cercurile imperialiste”.
Cu alte cuvinte acuzați că erau „vânduți” străinilor și că încercau să „vândă” și țara. Mai mult decât atât comuniștii spuneau că apără democrația în fața celor (n.r. țărăniștii) care doreau „răsturnarea prin violență a Guvernului democratic instaurat legal".
PNȚ a fost acuzat că se constituise într-o organizație clandestină subversivă pentru a răsturna puterea legală de stat. Prin sentința dată la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu era condamnat la închisoare pe viață. Avea 74 de ani și a fost trimis la penitenciarul din Galați, pe baza ordinului de arestare 105.515/27 noiembrie 1947. Ultimul mare politician român din perioada interbelică a murit în temnițele comuniste. La fel și Ion Mihalache. Au urmat PNL și PSD dar și toate celelalte formațiuni democratice. Elita politică democratică a fost arestată, anchetată 12 ore pe zi și în cele din urmă băgată în pușcăriile comuniste.
„După dizolvarea PNŢ, prin înscenarea unui nou proces al marii trădări naţionale, au urmat presiuni asupra Partidului Naţional Liberal. Ambele formaţiuni liberale au fost puse mai întâi în imposibilitatea de a funcţiona. Cea tradiţională, condusă de Constantin Dinu Brătianu, a fost afectată de valurile de arestări şi a decis să îşi înceteze pentru o perioadă activitatea politică, în condiţiile în care, lipsiţi de posibilitatea de a se manifesta public, prin presă sau întruniri, orice iniţiativă punea în pericol integritatea membrilor săi(...) Procesul de eliminare din viaţa publică a personalităţilor liberale a continuat şi în următorii ani, apogeul fiind atins în noaptea de 5-6 mai 1950, când majoritatea demnitarilor români din perioada interbelică au fost arestaţi. Această barbară acţiune represivă a fost întreprinsă împotriva unor persoane în vârstă, lipsite de posibilităţi economice, pedepsite prin numeroase măsuri administrative şi care erau de multă vreme sub supravegherea strictă a organelor de Securitate”, se arată în raportul Tismăneanu.
Se încarcă comentariile...
