„Cum transformi un poliţist în onanist, doar pentru senzaţie“. Reacţie dură a EUROPOL faţă de ştirea despre poliţistul acuzat că s-ar fi masturbat la mall

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Informaţiile vehiculate în presă sunt false, susţin sindicaliştii din EUROPOL. FOTO: EUROPOL
Informaţiile vehiculate în presă sunt false, susţin sindicaliştii din EUROPOL. FOTO: EUROPOL

Sindicatul poliţiştilor EUROPOL a reacţionat dur la ştirea cu privire la un ofiţer de la Combaterea Crimei Organizate din Satu Mare care ar fi fost surprins masturbându-se într-un mall din Cluj-Napoca. Sindicaliştii susţin că informaţia este falsă şi tendenţioasă şi au prezentat versiunea poliţistului.

„În aceste zile a circulat în toată mass-media o mizerie pe care jurnaliştii o prezentau ca fiind o certitudine. Este vorba despre faptul că un poliţist de la crimă organizată din Satu Mare ar fi fost prins în timp ce practica onanismul într-o cabină de probă a unui magazin dintr-un mall din Cluj. Pai cum să nu fi dat presa o astfel de ştire, chiar dacă nu exista nici cea mai mică dovadă că ar fi reală, în condiţiile în care asistăm în ultima perioadă la un asalt la adresa poliţiştilor, pe care presa are grijă să îi scoată „ţapi ispăşitori” pentru orice element cu tentă senzaţionalo-negativă”- astfel începe comunicatul de presă al sindicatului EUROPOL. 

„Şi mai dureros de atât este faptul că instituţia în numele căreia ne riscam viaţa zi de zi nu a avut nicio reacţie”

Sindicaliştii mai susţin: „Şi mai dureros de atât este faptul că instituţia în numele căreia ne riscam viaţa zi de zi nu a avut nicio reacţie, nicio luare de atitudine şi nicio dorinţă de a cenzura sau a combate informaţiile false şi tendenţioase din media.”

În comunicat se mai arată că poliţistul lucrează de 20 de ani în acest sistem şi a avut un parcurs profesioal ireproşabil: de la şef de post într-o comună, „el în urma cu 4 ani a promovat un concurs de trecere în corpul ofiţerilor, unde a luat una dintre cele mai bune note, în condiţii de concurenţă acerbă, cu zeci de candidaţi pe un loc”.

Ce s-a întâmplat. Varianta poliţistului

Sindicatul prezintă versiunea poliţistului în legătură cu ceea ce s-a întâmplat:

„Colegul nostru care îşi desfăşoară activitatea în cadrul structurii de combatere a crimei organizate, s-a aflat în data de 12 februarie în municipiul Cluj Napoca, desfăşurând activităţi specifice acestei structuri. La un moment dat a intrat într-un magazin de haine şi s-a îndreptat către zona cabinelor de probă unde a şi intrat cu câteva obiecte de vestimentaţie. După câteva minute, un agent de pază i-a tras perdeaua şi l-a întrebat ce face. El a fost surprins de gestul agentului şi i-a spus ca a probat nişte haine şi că tocmai ce se pregătea să iasă din cabină, îmbrăcat fiind. Agentul de securitate i-a smuls hainele din mână şi i-a cerut să iasă din magazin.

După ce poliţistul a cerut explicaţii agentului de pază pentru comportamentul lui, au apărut încă doi agenţi de securitate care s-au năpustit asupra lui şi au încercat să-l imobilizeze şi să îl lovească. În acel moment, colegul nostru a cerut insistent alertarea organele de poliţie, pentru că nu înţelegea ce se întâmplă şi de ce este agresat. În tot acest timp, unul dintre agenţii de pază i-a spus că l-a mai văzut şi în alte zile, confundându-l cu un hoţ de haine. Ulterior, după ce s-au prezentat agenţii de ordine publică, l-au condus la sediul poliţiei, unde colegul nostru şi-a declinat identitatea pentru prima oară, afirmând că este poliţist la structura de combatere a criminalităţii organizate.

Agenţii de poliţie au cerut lămuriri suplimentare agenţilor de pază, care au confirmat că nu l-au văzut pe colegul nostru în niciun fel de ipostază care să trezească suspiciuni, el fiind îmbrăcat. Mai mult, pretinsa sesizare ar fi fost făcută de trei fete ce aveau vârsta cuprinsă între 15-16 ani despre care agenţii de pază susţin că le-au spus că într-una din cabinele din magazin este un bărbat care se masturbează. Ciudat este faptul că cele trei fete au „dispărut” din peisaj şi cu toate că erau cabinele pline şi erau însoţitori care aşteptau în afara, fără să-l fi văzut pe colegul nostru.”

Ştirea iniţială

Vă prezentăm ştirea iniţială apărută pe adevărul.ro

„Un poliţist din Satu Mare a fost prins în timp ce se masturba într-o cabină de probă de la un mall din Cluj, notează stiridecluj.ro. Cazul a fost semnalat de către clienţii magazinului, care au apelat la serviciul de pază  după ce au auzit zgomote suspecte dintr-o cabină.  „La data de 12 februarie a.c., am fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat, care se află într-un magazin dintr-un complex comercial din Cluj-Napoca, ar fi avut un comportament indecent în cabina de probă.  Acesta ar fi fost observat de către persoane care se aflau în zonă şi care au anunţat agentul de securitate al magazinului. Acesta din urmă a intrat în cabină şi nu ar fi observat ceva în neregulă, însă a alertat organele de poliţie pentru investigaţii şi stabilirea veridicităţii celor sesizate. O patrulă din cadrul Secţiei 3 Poliţie a mers la faţă locului, l-a preluat pe bărbat şi au întocmit un proces-verbal cu aspectele sesizate. Documentul a fost  înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj pentru continuarea verificărilor, întrucât bărbatul are calitatea de poliţist”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Cluj.

Redăm mai jos întregul comunicat al Sindicatului EUROPOL: 

„În aceste zile a circulat în toată mass-media o mizerie pe care jurnaliştii o prezentau ca fiind o certitudine. Este vorba despre faptul că un poliţist de la crimă organizată din Satu Mare ar fi fost prins în timp ce practica onanismul într-o cabină de probă a unui magazin dintr-un mall din Cluj. Pai cum să nu fi dat presa o astfel de ştire, chiar dacă nu exista nici cea mai mică dovadă că ar fi reală, în condiţiile în care asistăm în ultima perioadă la un asalt la adresa poliţiştilor, pe care presa are grijă să îi scoată „ţapi ispăşitori” pentru orice element cu tentă senzaţionalo-negativă.

De exemplu, cazul intens mediatizat al pretinsei erori a mascaţilor de la Braşov, care ar fi greşit adresa, dar în realitate ei au executat mandatul adresei indicate în el de către magistrat sau cum e cazul de faţă, când reputaţia unui poliţist a fost terfelită doar pentru dorinţa de „breaking news”.

Şi mai dureros de atât este faptul că instituţia în numele căreia ne riscam viaţa zi de zi nu a avut nicio reacţie, nicio luare de atitudine şi nicio dorinţă de a cenzura sau a combate informaţiile false şi tendenţioase din media. Şi asta pentru că „poliţistul onanist” lucrează de 20 de ani în acest sistem. A pornit drept agent de poliţie, s-a specializat constant şi a marcat rezultate lăudabile, a fost şef de post 8 ani într-o comună cu situaţie operativă complexă, iar în urma cu 4 ani a promovat un concurs de trecere în corpul ofiţerilor, unde a luat una dintre cele mai bune note, în condiţii de concurenţă acerbă, cu zeci de candidaţi pe un loc.

Însă acest lucru nu interesează pe nimeni şi nici presa nu avea vreun interes să ceară o reacţie, un punct de vedere din partea colegului, pentru că pur şi simplu era „prea senzaţional” să ne mai gândim şi la etica şi deontologia jurnalistului sau la faptul că viaţa lui personală/profesională va fi terfelită.

Iar pentru că rolul nostru este de a ne proteja membrii, credem că este important să vă prezentăm pe scurt realitatea acestei poveşti. Colegul nostru care îşi desfăşoară activitatea în cadrul structurii de combatere a crimei organizate, s-a aflat în data de 12 februarie în municipiul Cluj Napoca, desfăşurând activităţi specifice acestei structuri. La un moment dat a intrat într-un magazin de haine şi s-a îndreptat către zona cabinelor de probă unde a şi intrat cu câteva obiecte de vestimentaţie. După câteva minute, un agent de pază i-a tras perdeaua şi l-a întrebat ce face. El a fost surprins de gestul agentului şi i-a spus ca a probat nişte haine şi că tocmai ce se pregătea să iasă din cabină, îmbrăcat fiind. Agentul de securitate i-a smuls hainele din mână şi i-a cerut să iasă din magazin.

După ce poliţistul a cerut explicaţii agentului de pază pentru comportamentul lui, au apărut încă doi agenţi de securitate care s-au năpustit asupra lui şi au încercat să-l imobilizeze şi să îl lovească. În acel moment, colegul nostru a cerut insistent alertarea organele de poliţie, pentru că nu înţelegea ce se întâmplă şi de ce este agresat. În tot acest timp, unul dintre agenţii de pază i-a spus că l-a mai văzut şi în alte zile, confundându-l cu un hoţ de haine. Ulterior, după ce s-au prezentat agenţii de ordine publică, l-au condus la sediul poliţiei, unde colegul nostru şi-a declinat identitatea pentru prima oară, afirmând că este poliţist la structura de combatere a criminalităţii organizate.

Agenţii de poliţie au cerut lămuriri suplimentare agenţilor de pază, care au confirmat că nu l-au văzut pe colegul nostru în niciun fel de ipostază care să trezească suspiciuni, el fiind îmbrăcat. Mai mult, pretinsa sesizare ar fi fost făcută de trei fete ce aveau vârsta cuprinsă între 15-16 ani despre care agenţii de pază susţin că le-au spus că într-una din cabinele din magazin este un bărbat care se masturbează. Ciudat este faptul că cele trei fete au „dispărut” din peisaj şi cu toate că erau cabinele pline şi erau însoţitori care aşteptau în afara, fără să-l fi văzut pe colegul nostru.

Cam aceasta este realitatea în care oricare altul dintre noi se putea afla, pentru că prin natura serviciului nostru suntem expuşi şi vulnerabili în faţa unor asemenea scenarii în care oricine ne poate plasa, fără să avem nicio apărare. Cert este că până la finalizarea cercetărilor, colegului nostru i-a fost prejudiciată iremediabil viaţa personală cât şi cea profesională. Vă provocăm să vă puneţi în locul colegului nostru şi să vă imaginaţi cum aţi fi reacţionat în faţa unor asemenea acuzaţii mincinoase şi poate chiar premeditate.”

Citeşte şi

Poliţist din Satu Mare, surprins în timp ce s-ar fi masturbat într-un centru comercial din Cluj-Napoca

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite