Cum au ajuns românii delăsători şi leneşi. Efectul devastator al nepotismului în România: „Unde profesiunile se ocupă fără selecţie, avem neperseverenţă“

0
0
Constantin Rădulescu-Motru.
Constantin Rădulescu-Motru.

Lipsa de perseverenţă la lucrul început este una dintre caracteristicile sufletului românesc, spunea Constantin Rădulescu-Motru, în cartea „Psihologia poporului român”. Această trăsătură nu este una „ereditară”, ci provocată de instituţiile statului. Motru crede că ocuparea funcţiilor fără o selecţie concurenţială a avut efecte devastatoare.

„O caracteristică a sufletului românesc, care se poate constata iarăşi de la o primă privire comparativă, este neperseverenţa la lucrul început. Românul este greu până se apucă de ceva, că de lăsat se lasă uşor, zice un scriitor popular. Activitatea românului o compară mulţi cu un foc de paie. În Apus, omul se înfige adânc cu munca sa în natură; românul rămâne la suprafaţă. Omul din Apus face opere durabile, pe când românul improvizează. Şi cu toate acestea, tot despre român se afirmă, cu aceeaşi dreptate, că este îndelung răbdător, că este conservator şi tradiţionalist. Cum se împacă aceste caracteristici, care sunt opuse? Cine este fără perseverenţă este şi fără răbdare. Cine improvizează nu este conservator”, scrie Constantin Rădulescu-Motru (n. 15 februarie, 1868, Butoieşti, judeţul Mehedinţi - 6 martie, 1957, Bucureşti) în „Psihologia poporului român“, publicată în 1937.

Autorul a fost o personalitate marcantă a României primei jumătăţi a secolului al XX-lea, un om de cultură cu structură enciclopedistă, filozof, psiholog, pedagog, om politic, dramaturg, director de teatru român, academician şi preşedinte al Academiei Române între 1938 - 1941. 

Perseverenţa la lucru

Rădulescu-Motru ţine să nuanţeze afirmaţiile în legătură cu trăsătura românului de a nu fi perseverent.

„Să examinăm mai de aproape neperseverenţa la lucru. Ea este în adevăr reală la român, dar cu condiţia să nu o extindem la orice fel de lucru. Sunt lucruri pe care românul le începe cu greu şi le lasă uşor, dar sunt lucruri pe care românul, dacă le începe, nu le mai lasă niciodată. Un român proprietar de pământ este cel mai perseverent muncitor agricol. Fie câştigul lui cât de mic, el nu se îndură să-şi părăsească ogorul. Această perseverenţă a muncitorului român de a nu se despărţi de lotul său de pământ chiar când lotul este mic şi nu-i asigură subzistenţa este, pentru propăşirea economiei naţionale, o piedică serioasă, după părerea unora. Alături de perseverenţă la lucrul din agricultură, s-ar mai putea cita şi alte cazuri de perseverenţă la populaţia românească. Este drept însă că astăzi aceste cazuri sunt mai puţin numeroase ca în trecut”.

Perseverenţa la lucru se susţine la toate popoarele printr-un singur mijloc. Prin selecţia candidaţilor la profesiune. Selecţia s-a operat în trecut prin tradiţia de familie. Astăzi ea se operează prin voinţă, în mod raţional. Unde profesiunile se ocupă fără selecţie, avem neperseverenţă la lucru”

Constantin Rădulescu-Motru, psiholog  

Neperseverenţa a apărut în secolul al XIX-lea

 „În trecutul românesc, chiar cel mai apropiat, se întâlnesc regiuni întregi dedate la ocupaţii profesionale continuate din tată în fiu. Cum erau satele de agricultori, erau sate de pescari, rotari, ciobani, căruţaşi, viticultori etc., care în majoritatea locuitorilor lor nu schimbau de ocupaţie. Aşa cum îmbrăcămintea era fixată pe regiuni şi nimeni nu avea curajul să o modifice, aşa era şi cu felul de muncă. Un bănăţean, un ungurean, un muntean, un moldovean etc. nu erau în trecutul nostru simple denumiri geografice, ci erau caracterizări de port şi de ocupaţie; erau tipuri sociale. Neperseverenţa la lucru şi-a făcut apariţia de-abia în secolul al XIX-lea, deodată cu înnoirea organizaţiei statului român”, explică Motru originea fenomenului.

Psihologul leagă apariţia neperseverenţei de transformarea politicii în „slujbă”. „Aceste înnoiri de organizare au deschis drum mulţimii de politicieni şi de slujbaşi la stat. S-au făcut, din «politică» şi din «slujbă», profesiuni de muncă uşoară, care în scurtă vreme au concurat cu succes pe toate celelalte profesiuni. Politicienilor şi slujbaşilor le trebuia însă o specialitate. Pe aceasta nu le-o putea impune tradiţia statului român, care tocmai se înnoia. Specialitatea trebuia organizată prin imitaţie după alte state străine. Astfel începe epoca improvizaţiilor profesionale”, explică academicianul. 

„Unde profesiunile se ocupă fără selecţie, avem neperseverenţă la lucru”

„Pentru a-şi găsi o întrebuinţare şi deci o justificare la plata pe care şi-o lua din bugetul statului,  doritorul de politică şi de slujbă trebuia el însuşi să-şi definească rostul activităţii. El nu putea să facă aceasta mai bine decât invocând ceea ce se face aiurea. Aşa se face în Franţa, deci aşa trebuie să se facă şi în România. Perseverenţa la lucru se susţine la toate popoarele printr-un singur mijloc. Prin selecţia candidaţilor la profesiune. Selecţia s-a operat în trecut prin tradiţia de familie. Astăzi ea se operează prin voinţă, în mod raţional. Unde profesiunile se ocupă fără selecţie, avem neperseverenţă la lucru”, detealiază psihologul.

Din păcate, în România s-a întâmplat exact acest lucru: „Cele mai râvnite profesiuni, slujbele de stat, s-au ocupat fără selecţie, pentru motivul că ele, în cea mai mare parte, erau improvizaţii sugerate de ceea ce se făcea aiurea în Europa. Improvizaţiile au trebuit să sufere apoi corectări, adică improvizaţii au trebuit să schimbe din ocupaţii. Cum slujbele la stat erau cele mai dorite dintre profesiuni, este uşor de înţeles pentru ce neperseverenţa s-a lăţit în munca românească”.

Românul este, prin natura sa, perseverent

„Găsim aşadar şi la această caracteristică ceea ce am găsit mai înainte la individualism. O nepotrivire între factorul ereditar şi factorul instituţional. Românul este, prin natura sa ereditară, perseverent la lucru, cum este şi răbdător, conservator, tradiţionalist, dar această natură ereditară a lui a fost pervertită de o greşită viaţă instituţională, imitată după străini. El este neperseverent fiindcă instituţiile statului l-au obligat la improvizaţii”, a concluzionat Constantin Rădulescu-Motru. 

Citeşte şi:

Cum erau românii acum o sută de ani: „Imităm ca oile ce este în jurul nostru. Fiecare îşi face casă ca lumea, mănâncă ca lumea, se îmbracă ca lumea“

STUDIU Cum s-a schimbat poporul român în ultimul secol: de la spiritul de turmă la complexul de inferioritate

Mituri desfiinţate: românii nu sunt nici prietenoşi, nici ospitalieri. Profilul psihologic al românilor, realizat de psihologul Daniel David

Mai multe - Cluj-Napoca

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite