Clujul scumpeşte tariful la parcările din centru. De când intră în vigoare decizia primăriei
0
Tarifele la parcările publice cu plata orară din centrul Clujului se majorează de săptămâna viitoare. Dacă până la sfârşitul lui 2016 costa 2 lei parcarea maşinii preţ de o oră pe o stradă din zona I, din 1 ianuarie, tariful se dublează.
Pe lângă creşterea tarifelor parcărilor din zona centrală, reprezentanţii administraţiei clujene anunţă că noile reglementări se referă şi la eliminarea abonamentelor de pe străzile aferente zonei tarifare I, cu excepţia abonamentelor pentru riverani persoane fizice. Zona I înseamnă 26 de străzi din centrul Clujului, adică: Baba Novac, Bolyai, E. de Martonne, Emil Isac, Eroilor, I.C. Brătianu, I. Maniu, M. Kogălniceanu, O. Petrovici, Piaţa Unirii (inclusiv parkingul cu bariere), S. Micu, St. O. Iosif, H. Oberth, Universităţii, V. Fulicea, C. Daicoviciu, Paul Chinezu, V. Alecsandri, Brassai, David Ferenc, Emil Zola, Gaal Gabor, Tipografiei, Cotită, Sindicatelor, F.D. Roosevelt.
În celelalte zone ale oraşului, tarifele de parcare şi de la garaje rămân neschimbate.
Preţurile parcărilor pentru anul 2017 apar în anexa nr. VI din HCL nr. 649/2016 şi puteţi să le vedeţi AICI.
„Prin aceste măsuri, Primăria Cluj-Napoca îşi propune eficientizarea sistemului de parcare şi descurajarea traficului rutier din zona centrală“, susţin reprezentanţii primăriei Cluj-Napoca într-un comunicat.
De marţi, 3 ianuarie 2017, se pot depune solicitări pentru eliberarea abonamentelor de parcare, în timp ce taxa abonamentelor de parcare se poate achita începând de joi, 5 ianuarie 2017 şi până la sfârşitul lunii martie 2017.
Mai puteţi citi: