Clientul unui club clujean, unde în urmă cu două săptămâni a avut loc o bătaie ca-n Vestul sălbatic, a fost lovit în cap cu crosa de golf
0Poliţiştii au fost anunţaţi telefonic că duminică dimineaţa, 8 decembrie, un tânăr de 32 de ani a lovit un client al unui club din apropierea Gării Cluj-Napoca cu o crosă de golf.
Duminică dimineaţa, pe la ora 3.00, poliţiştii clujeni au primit un telefon prin care erau anunţaţi că la un bar situat pe strada Bucuresti este scandal şi că ar fi implicate mai multe persoane.
Acolo au mers două patrule de siguranţă publică, iar în urma verificărilor făcute s-a stabilit că, în jurul orei 3.00, în bar au intrat trei persoane, iar una dintre acestea a scos o crosă de golf cu care l-a lovit pe un client al localului. Alte persoane au intervenit ca să-i despartă pe cei doi.
Poliţiştii au identificat cele trei persoane, stabilind că aceştia au venit la solicitarea unui angajat al barului, cu intenţia de a discuta cu trei clienţi, ca să aplaneze un conflict. Agresorul are 32 de ani, iar victima, 30.
Victima a fost dusă UPU 1 pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar medicul legist de serviciu a stabilit că părţii vătămate i-ar fi fost pusă viaţa în pericol.
„Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale sub supravegherea procurorilor din cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, iar în funcţie de concluziile raportului de expertiză medico-legală şi de probele administrate în cauză se va stabili cu exactitate încadrarea juridică a faptei.
Având în vedere actele de tulburare a ordinii şi liniştii publice înregistrate în zona barului, au fost formulate două solicitări scrise pentru suspendarea activităţii acestuia. În 25 noiembrie a.c. Primăria municipiului Cluj-Napoca a emis dispoziţie de suspendare a activităţii barului, în prezent decizia fiind contestată în instanţă“, afirmă purtătorul de cuvânt al poliţiei clujene, Daniel Graur.
Asta după ce în urmă cu două săptămâni, duminică, 24 noiembrie, a avut loc un scandal. Potrivit unor surse judiciare, între doi tineri a izbucnit o ceartă care s-a transformat în bătaie.
"Cel care a pornit scandalul se numeşte Dan Argheluş. A plecat din club şi a mers acasă de unde a revenit înarmat cu o sabie şi un cuţit, cu care a început să îi atace pe cei prezenţi", spune un poliţist clujean, citat de evz.ro.
Poliţiştii susţin că Dan Argheluş a fost ajutat de fratele lui, Liviu Argheluş, şi că împreună i-au pus pe fugă pe toţi cei prezenţi, lovind în stânga şi în dreapta, cu sabia şi cuţitul. Aceleaşi surse judiciare susţin că una dintre victime, un tânăr care se afla în zona respectivă a fost lovit de mai multe ori cu cuţitul în zona gâtului suferind răni grave care au necesitat intervenţie medicală.
Pe imaginile video se poate observa cum cei doi fraţi lovesc fără milă cu sabia şi cuţitul pe cine le-a ieşit în cale. La un moment dat, unul dintre agresori se poate observa cum îl loveşte de mai multe ori, cu cuţitul, pe un alt tânăr, în zona gâtului.
La faţa locului au ajuns mai mulţi agenţi ai unei firme de pază care l-au imobilizat pe unul dintre atacatori. Pe aceleaşi imagini înregistrate se poate observa cum oamenii de ordine au fost atacaţi de Liviu Argheluş, care a ridicat sabia de pe jos şi a început să îi lovească pe cei prezenţi.
Cei doi fraţi au fost arestaţi preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, după ce un judecător de la Judecătoria Cluj Napoca, a ajuns la concluzia că cei doi constituie un pericol social.
Mai puteţi citi:
Bătaie cu săbii şi cutiţe în Cluj, pe o stradă din apropierea Gării