Călătorie în jurul lumii în familie, cu un copil mic. „Mai greu a fost cu părinţii. Nu au putut înţelege de ce dăm cu piciorul la tot ce am construit până atunci“
0Sătui să muncească de dimineaţa până seara şi să piardă momente importante din viaţa băieţelului lor care acum are 3 ani, doi tineri din Cluj, Alina şi Andrei Ceclan, au decis să facă o schimbare importantă în viaţa lor. Ea şi-a dat demisia din funcţia de manager la o corporaţie importantă, în timp ce el şi-a închis, cel puţin temporar, cabinetul de stomatologie şi au pornit într-o vacanţă prelungită în jurul lumii.
Alina şi Andrei Ceclan (34 de ani) obişnuiau să călătorească dinainte de a avea un copil, însă la scurt timp după naşterea micuţului Eric (3 ani) şi-au transformat acest hobby într-un adevărat stil de viaţă. S-au bucurat de viaţă, de peisaje de vis, de plaje fierbinţi şi de oceane limpezi ca izvorul de munte, câştigând în acelaşi timp ceva bani prin blogul lor.
Dar, mai presus de orice, au călătorit timp de un an în jurul lumii, prilej să facă şi cunoştinţă şi să ia pulsul unor culturi şi civilizaţii din alte părţi ale globului, din zone cărora europenii le spun „exotice“, aflate la mii de kilometri de România. De departe cel mai important lucru este că în acest fel au avut ocazia să-şi petreacă tot timpul alături de băieţelul lor.
„Mai greu a fost cu părinţii“
„În urmă cu un an şi jumătate-doi ani, eram foarte nemulţumiţi de direcţia în care mergeam şi de timpul extrem de puţin pe care îl aveam pentru Eric, în special. A fost cumva o decizie la care am ajuns treptat. Într-una dintre seri, după ce Andrei îl văzuse pe Eric doar dormind timp de câteva zile, a fost ideea lui să facem o schimbare, să luăm o pauză. Eu am fost reticentă la început, recunosc că îmi era puţin frică de necunoscut şi de luat decizii radicale“, rememorează Alina.
Şi, chiar dacă unora dintre apropiaţii lor li s-a părut o adevărată nebunie ca o familie cu un copil mic să plece practic într-o călătorie în jurul lumii, Alina şi Andrei nu au ţinut cont de opiniile altora şi şi-au urmat visul. Şi părinţii celor doi au primit cu rezerve decizia cuplului, însă au fost nevoiţi să o accepte. Şi colegii de la muncă au fost surprinşi, cei mai deschişi s-au dovedit a fi prietenii celor doi.
Alina şi micuţul Eric la Bonaire
„Când le-am povestit celor din jur ce urmează să facem, majoritatea au reacţionat cu un soi de neîncredere. «Cine călătoreşte timp de un an?!?» Prietenii apropiaţi ne-au încurajat, s-au bucurat pentru noi. Mai greu a fost cu părinţii. Ei au total altă mentalitate şi nu au putut înţelege de ce «dăm cu piciorul» la tot ce am construit până atunci, ba chiar s-au supărat pe noi pentru că «ne rupem de familie»“, povesteşte Alina.
Şi totuşi, cei trei au pornit în marea aventură în iunie 2018. Timp de aproape un an, până în mai 2019, au vizitat o mulţime de ţări. În unele dintre ele au petrecut chiar luni, în timp ce în altele au stat mult mai puţin timp.
3 luni în Caraibe
Itinerariul a fost descris de Alina, în principalele puncte. Primul pas a fost să traverseze Atlanticul spre Caraibe, având doar bilete dus, nu şi întors. Asta pentru că acolo puteau petrece legal 90 de zile, ceea ce au şi făcut.
Familia Ceclan la Bonaire
„Am plecat în iunie în Bonaire, o insulă aparţinând Olandei, situată în sudul Caraibelor, în afara zonei de uragane, unde am stat timp de trei luni. În septembrie, am zburat în America de Sud, în Columbia, Peru şi Chile, apoi în Cuba, Mexic şi SUA. În decembrie ne-am mutat spre est. Am făcut o scurtă oprire «logistică» în Dubai, apoi am mers în Sri Lanka şi în alte câteva ţări din Asia de Sud-Est. Am văzut cu ocazia asta Thailanda, Vietnam, Singapore, Indonezia, Malaysia şi Cambodgia, în total 17 ţări diferite“, enumeră Alina.
Andrei şi micuţul Eric în Atacama
Din America în Asia, prin Dubai
Deşi a fost vorba inclusiv de zboruri transoceanice, în general foarte scumpe, cuplul s-a orientat foarte bine. Aşa se face că cei doi au realizat economii importante, planificându-şi cu grijă fiecare detaliu. Pentru asta, au apelat inclusiv la companii low cost. Iar pentru a face o trecere cât mai uşoară de la fusul orar din America de Nord la cel din Asia, şi-au împărţit zborul în două. Astfel, într-o primă fază, ei au zburat până în Dubai, unde au şi petrecut câteva zile.
Alina şi Eric la Chichen Itza (Mexic)
„Când am zburat din America spre Dubai, noi am mizat pe un zbor foarte ieftin. Am ales o companie norvegiană low cost, ale cărei servicii ne-au mulţumit. Am făcut acest pas spre Dubai pentru o acomodare mai uşoară cu diferenţa de fus orar“, a explicat Alina.
„Am cheltuit mai puţin decât acasă“
Alina şi Andrei Ceclan au limitat pe cât posibil şi celelalte costuri. Atenţi la detalii, cei doi au reuşit să reducă foarte mult din cheltuieli şi să le elimine pe cele inutile. De altfel, o parte din sejur a fost realizată în sistem barter, ceea ce înseamnă că Alina şi Andrei au scris şi publicat materiale pe blogul lor, The happy kid, obţinând astfel reduceri şi chiar şi gratuităţi la unele hoteluri.
Alina şi Eric în paradisul din Bali
„N-a fost aşa de scump pe cât ar crede lumea, chiar dacă am bifat atâtea ţări şi am petrecut un an departe de casă. De fapt, am cheltuit mai puţin decât dacă stăteam acasă, la Cluj. Serios! Iar în parte am mizat pe faptul că negociasem şi ne-am înţeles cu anumite hoteluri care, în schimbul unor recenzii pe blog, ne-au oferit preţuri foarte bune sau chiar gratuitate“, a mai spus Alina.Să călătoreşti pe termen lung e mult mai accesibil decât pare, consideră ea şi nu e doar despre locurile pe care le vizitezi. E, în primul rând, despre cum să te cunoşti mai bine pe tine şi pe cel de lângă tine. „Stând 24 de ore pe zi cu familia, departe de stres şi orice influenţe exterioare se creează o legătură extrem de puternică“, subliniază tânăra.
Secretul: o planificare riguroasă
În plus, ea vine şi cu câteva recomandări pentru cei care ar fi tentaţi să plece în astfel de călătorii. Pentru că detaliile fac diferenţa, clujeanca recomandă din start o planificare riguroasă. Nu în ultimul rând, cei care se aventurează în astfel de călătorii trebuie să ştie totul, până în cele mai mici detalii, despre ţările în care urmează să ajungă. De la specificul zonei, preţuri, variante mai ieftine, totul trebuie luat în calcul.
Viaţa e roz ca turist în Havana
„Ca să cheltuim mai puţin, ne-am organizat în aşa fel încât să parcurgem distanţe cât mai mici între locurile vizitate. Asta şi pentru a nu ne da peste cap cu fusul orar diferit. Plus că mai toate ţările în care am fost implică în general costuri mai mici decât cele din România, dacă ştii cum să cauţi şi să găseşti ofertele speciale, ceea ce este foarte important atunci când plănuieşti un astfel de traseu care se întinde pe luni sau chiar pe un an întreg“, mai spune Alina.
„În Singapore parcă faci o călătorie în viitor“
Fiecare ţară i-a impresionat şi peste tot s-au simţit bine, însă, aşa cum este şi normal, au avut şi favoritele lor. Singapore, Sri Lanka şi Columbia au fost printre ţările care le-au lăsat cea mai bună impresie. La fel, Bali este locul în care Alina şi Andrei s-ar întoarce oricând cu mare plăcere. Şi o vor face în mod sigur.
Alina şi Eric la Chiang Rai, în Thailanda
„Am vizitat în acest timp 17 ţări pe patru continente. Fiecare ne-a impresionat într-un anumit mod şi în fiecare loc am găsit ceva special. Dacă ar fi să menţionăm câteva favorite, ar fi Sri Lanka şi Columbia, pentru natura deosebit de frumoasă şi locuitorii foarte prietenoşi, dar şi pentru că nu sunt încă destinaţii superturistice. Şi Singapore ne-a plăcut foarte mult, este extrem de dezvoltat, de parcă faci o călătorie în viitor. Şi ar mai fi şi Bali, unde am stat o perioadă puţin mai lungă şi unde ne-am întoarce oricând cu mare drag“, enumeră bloggeriţa.
Eric faţă în faţă cu istoria la Angkor Wat, în Cambodgia
În toate aceste ţări, cei trei membri ai familiei Ceclan s-au bucurat de natură, de mâncare şi de specificul fiecărei zone. Poate părea surprinzător, ţinând cont de prostul renume al Columbiei, dar ţara cu o istorie recentă atât de sângeroasă i-a fascinat pe soţii Ceclan.
„Am fost în zona plantaţiilor de cafea, am fost şi la Medellin, ne-a lăsat o impresie profundă şi foarte bună. Columbia este o ţară cu oameni prietenoşi şi ni s-a părut cât se poate de sigură. Bineînţeles că am evitat favelele şi am ales zonele normale. Şi, că tot aminteam de Medellin, e un oraş incredibil, cu o infrastructură de excepţie. Nu vezi aşa ceva în România, nu se compară nici măcar cu Clujul sau cu Bucureştiul. Au un metrou foarte bine făcut şi o infrastructură fantastică“, surprinde Alina atmosfera locului.
Până acum au evitat Africa
Deşi călătoria a fost lungă, iar timp de un an au stat departe de părinţi şi de prieteni, Alina şi Andrei nu au avut niciun regret. Din contră, cei doi cred că aceasta a fost cea mai bună decizie pe care o puteau lua: de a călători doar ei împreună cu băieţelul, şi asta pe termen lung. Au evitat deocamdată Africa, cel puţin până acum, dintr-un motiv bine întemeiat, însă în curând va urma şi „Continentul negru“.
Dată fiind vârsta lui Eric, Alina şi Andrei au vrut să evite riscul unor îmbolnăviri. De altfel, când şi-au planificat călătoria, ei au exclus din start ţările cu riscuri de boli tropicale şi destinaţiile care presupuneau mai multe vaccinări sau prezentau orice alt fel de risc.
În safari la Udawalawe National Park, în Sri Lanka
„Mami nu mai melge la selvici... şi nici tati“
Eric, micuţul acum în vârstă de 3 ani al cuplului Alina şi Andrei Ceclan, a reacţionat foarte bine la toate călătoriile, în pofida vârstei sale fragede. Chiar dacă nu a înţeles chiar tot ce s-a petrecut în jurul său, băieţelul a trăit momente plăcute, iar de unele dintre ele îşi va aminti, probabil, peste ani. Şi a mai contat enorm şi faptul că a putut să-şi petreacă tot timpul alături de părinţi.
„Pentru pitic a fost nemaipomenită această experienţă şi s-a dezvoltat extrem de mult în acest an. La început a fost destul de uimit că suntem împreună tot timpul, nu înţelegea exact ce se întâmplă. Îmi amintesc că, în prima lună, de fiecare dată când se trezea dimineaţă şi ne vedea pe amândoi lângă el, prima lui replică era: „Mami nu mai melge la selvici... şi nici tati“, susţine Alina.
La Cocora Valley, Columbia
De-a lungul „vacanţei mari“, Alina şi Andrei şi-au făcut şi câteva cunoştinţe, iar cu unii dintre cei pe care i-au cunoscut păstrează legătura. De altfel, cei doi şi-au propus să-i invite pe aceştia să viziteze şi România.
„Am cunoscut mulţi oameni în acest an, în toate colţurile lumii. Călătorind relaxat şi fără un program strict, te bucuri mai mult de ce e în jurul tău şi eşti mult mai receptiv. Astfel că am interacţionat mult cu localnicii şi încă păstrăm legătură cu fermieri din zona plantaţiilor de cafea din Columbia, de exemplu. De asemenea, am cunoscut alţi călători, din Marea Britanie sau Australia, cu care povestim frecvent, iar unii din ei îşi fac planuri să viziteze România în următoarele luni“, spune Alina.
Admirând peisajul superb de la Guatape (Columbia)
Vor să străbată şi România
Acum, după ce s-au întors în ţară, Alina şi Andrei îşi plănuiesc deja următoarea aventură turistică. „Nu plănuim să ne întoarcem la joburile anterioare şi încă suntem la stadiul de planificare a ceea ce urmează să facem“, spune Alina. Pentru început, în această vară, ei vor vizita mai multe locuri din România. „Vrem să ne vizităm ţara, să ne bucurăm de ea, pentru că este una dintre cele mai frumoase ţări. Să ne bucurăm de natură, de frumuseţea locurilor, să ne umplem de energie pozitivă“, punctează Alina.
Iar după România, urmează Marocul şi probabil şi alte ţări africane. „În Africa n-am mai ajuns, dar o vom face în curând. Maroc e prima pe listă, vrem să vizităm această ţară despre care am auzit multe lucruri frumoase. Apoi, vom continua cu alte ţări, dar deocamdată nu ne-am stabilit noul itinerariu. Cu siguranţă va fi o nouă vacanţă lungă“, a încheiat Alina.
Micuţul Eric a văzut 26 de ţări până la 3 ani
Până acum, micuţul Eric a văzut nu mai puţin de 26 de ţări în mai puţin de trei ani. Astfel, băieţelul Alinei şi al lui Andrei Ceclan a „bifat“ până acum Ungaria, Slovenia, Italia, San Marino, Turcia, Serbia, Macedonia, Grecia, Spania, Olanda, Bonaire, Curacao, Columbia, Peru, Chile, Cuba, Mexic, SUA, Emiratele Arabe Unite, Sri Lanka, Thailanda, Vietnam, Singapore, Indonezia, Malaysia şi Cambodgia.
Într-o altfel de lume, la Longneck Tribe, în Thailanda
Călătoriile au reprezentat o mare provocare pentru el, stimulându-l şi dându-i ocazia să acumuleze cunoştinţe la care altfel ar fi avut cu greu acces.
Pe insula Manukan în fascinanta Malaezia
„În cazul lui Eric, călătoriile îi stimulează foarte mult curiozitatea şi inteligenţa. Dată fiind vârsta lui, scopul călătoriilor noastre nu a fost neapărat ca el să-şi amintească toate locurile pe unde a fost şi ce a văzut şi făcut. Deocamdată, la vârsta pe care o are, sistemul său nervos e în plină formare, iar lucrurile cu care interacţionează în tot acest timp sunt extrem de importante, la fel cum e şi mediul în care trăieşte. Iar dacă peste câţiva ani nu-şi va aminti multe nu e nicio problemă, important e că va şti că am fost împreună în lumea asta mare şi că am văzut o mulţime de lucruri frumoase“, subliniază Alina.