Bugetarea participativă în România, „preluată ca element de PR, iar restul ţării a dat copy paste după Cluj”
0
Bugetarea participativă presupune ca cetăţenii să decidă, la nivel local, proiecte pentru care să fie alocaţi banii publici. Activistul civic Adrian Dohotaru a analizat această bugetare participativă, conchizând că a fost preluată ca element de PR, fără intenţia reală de a da cetăţenilor o parte din puterea decizonală.
Unul dintre cele mai de succes proiecte de bugetare participativă - mecanism care permite cetăţenilor să propună diferite investiţii pentru oraş - din Cluj-Napoca este cel privind autobuzele şcolare. Iniţiat ca proiect pilot cu 5 trasee, în 2018, acum funcţionează în mare partea a oraşului. La Cluj-Napoca, oraş care - spune activistul civic Adrian Dohotaru - a inspirat şi alte localităţi din ţară, sistemul funcţionează astfel: la primărie se depun o serie proiecte de către cetăţeni, cu condiţia ca finanţarea necesară să nu depăşească suma de 150.000 de euro; o comisie a primăriei le evaluează şi, spune Dohotaru, elimină 80% dintre acestea; apoi sunt supuse votului public, iar cele mai votate ajung să fie finanţate.
În teorie, sună foarte bine, dar în realitate bugetarea participativă în România este mai mult un element de PR, decât un mecanism care dă cu adevărat posibilitatea cetăţenilor de a alege în ce proiecte să fie investiţi banii publici, explică Adrian Dohotaru (activist civic şi fost parlamentar USR, apoi independent), care a publicat, zilele trecute, o carte pe acest subiect - „Bugetarea participativă între emancipare şi deturnare” (cartea postă fi descărcată gratuit aici).
Dohotaru a explicat pentru „Adevărul” ce nu funcţionează şi cum trebuie să „reparăm” bugetarea participativă în România.
Adevărul: Cât de mult se implică românii din oraşele studiate în procesul bugetării participative (bp)? De ce ar trebui să le pese românilor de bugetarea participativă (poate ne dai, pe scurt, exemple, interne şi externe, în care bp a făcut diferenţa)?
Adrian Dohotaru: Ca să te implici într-un proces de bugetare participativă trebuie să ştii că tu, ca cetăţean, poţi să te implici şi să fii parte a deciziei de cheltuire a banului public. Interesul autorităţilor adesea e să ne spună doar să ne implicăm o dată la patru ani, la vot. După ce ştii că există o astfel de posibilitate de implicare, e necesar să ai încredere în autorităţile locale că îţi pot livra rezultate. Până acum, autorităţile din spaţiul românesc au construit în mică măsură această încredere.
La Cluj, cei mai mulţi participanţi au fost la prima ediţie digitală, sub 10.000 de oameni, care au distribuit 40.000 de voturi pe proiecte de investiţii în 2017, pentru ca participarea să scadă în 2021 la sub 3.500 de voturi.
Există o criză de încredere că autorităţile pot livra acele proiecte, pentru că sunt zeci de proiecte votate care nu au fost implementate, iar dacă au fost implementate, asta s-a întâmplat foarte parţial. La Bucureşti, Iaşi ori Sibiu participarea e mult mai scăzută.
Chiar şi cu problemele actuale de implementare, am văzut destule proiecte de succes. Sunt investiţii de care mii de oameni se bucură. Ar fi extinderea skate-parkului în Cluj, în Parcul Rozelor, toalete pentru persoane cu dizabilităţi, cu spălare automată, pe care se pot aşeza pe wc fără probleme şi copiii, o pistă de alergare în Oradea, un loc de joacă nou într-o şcoală din comuna Ciugud şi destule altele.
În America Latină, de unde vine mecanismul, rezultatele în anii 1990 şi începutul anilor 2000 au fost încurajatoare. La Porto Alegre, la o populaţie de 1 milion de locuitori, au participat şi 100.000 de oameni care decideau împreună, prin dezbatere, ce investiţii prioritare să se facă, aşa că s-au pavat străzi ori s-au îmbunătăţit şcoli. În Vallejo, California, rezidenţii au acceptat chiar să plătească în plus la taxele locale, dacă o parte din bani merg spre bugetare participativă. S-au axat de banii aceia să creeze, printre altele, grădini comunitare. În Polonia, am văzut curţi de şcoli reabilitate prin bugetare participativă, iar spaţiul respectiv era folosit nu doar de elevi, ci şi de rezidenţi în afara orelor de program.
Românii ar trebui să ceară bugetare participativă pentru că e dreptul lor să vadă cum se cheltuieşte banul public cu mai multă transparenţă, folosind expertiza locală pe care o au locuitorii, dar şi prin dezbateri pentru a lua cele mai bune decizii.
„Bugetarea participativă a fost preluată ca element de PR”
Cum înţeleg politicienii din administraţia publică bugetarea participativă şi care crezi că ar trebui să fie perspectiva acestora, dacă vrem o bugetare participativă eficientă?
E clar că bugetarea participativă a fost preluat ca element de PR, fără intenţia reală de a da o parte din puterea decizonală către cetăţeni. În România, nu se merge în profunzime, nu se fac dezbateri, sumele sunt mici raportat la bugetul local, nici nu se comunică eficient dinspre autorităţi cum pot oamenii să participe.
Pentru ca bugetarea participativă, să meargă în profunzime, aşa cum arăt şi în carte, e necesar să includă procente mai mari din bugetul local, neapărat dezbateri pe proiecte, să comunice atât cu publicul larg mai bine, dar şi cu iniţiatorii de proiecte.
Trebuie ieşit şi din logica de proiecte punctuale mici, pentru că se pot dezbate şi priorităţi bugetare, apoi pot fi introduse astfel de elemente de co-decizie şi când se fac planuri urbanistice, planuri de mobilitate, strategii locale. Ca participarea să nu scadă, trebuie explicat mai bine de ce un proiect durează mai mult în faza de proiectare, apoi de execuţie, dar şi să fie implicaţi rezidenţii în toate aceste etape, ceea ce acum nu se întâmplă.
Cea mai mare problemă e că autorităţile nu au încredere în oameni
Care este cea mai mare problemă legată de bugetarea participativă în România?
Cea mai mare problemă e că autorităţile nu au încredere în oameni că pot lua decizii raţional, iar oamenii nu au încredere în autorităţi că pot livra ceea ce promit. Marea problemă în societatea românească e de încredere, iar impresia mea este că fiecare caută scurtături, de la manipulare politică la nivel colectiv, la descurcăreală în plan individual. Dar asta e problemă a democraţiei în general, nu doar la noi.
Într-o vreme, nu era încurajată participarea femeilor pentru că se considera că nu sunt îndeajuns de inteligente să ia parte la treburile publice. S-a întâmplat şi cu ţăranii şi muncitorii, de aceea la final de secol XIX, s-a marşat conceptual pe democraţii electorale, cuvânt care vine de la elite. Pentru a face democraţia mai largă, e o bătălie continuă, iar acum noi trăim de câşiva ani într-o diminuare temporară a democraţiei, nu doar la noi, ci şi în alte locuri din lume.
Crezi că ar fi oportună o lege a bugetării participative? De ce?
Unde există lege, ca în Polonia sau Portugalia ori alte ţări din afara Europei, bugetarea participativă se multiplică de zeci de ori. Riscul este de a avea o lege, dar care nu se respectă, ori se bifează doar procesul. În carte, arăt, folosind mai multe exemple de bune practici, un design aprofundat al bugetării participative la concluzii, iar în prima anexă cum ar putea arăta un proiect legislativ al bugetării participative.
Care sunt paşii esenţiali de făcut pentru „repararea” bugetării participative în România
E clar că trebuie un alt design prin care se renunţă la această variantă online superficială, în care nici măcar nu poţi comenta proiectele unui iniţiator. Întâlnirile publice sunt esenţiale, iar ele pot fi îmbinate şi cu întâlniri digitale, mai uşor de organizat. Un alt lucru esenţial este să ai un departament de bugetare participativă în Primărie, ceea ce acum nu există. Fundamental apoi este criteriul teritorial pentru investiţii, astfel încât alocarea să fie invers proporţională cu calitatea vieţii într-un cartier. Altfel, riscul e ca cei mai avuţi, carismatici şi cu studii superioare să participe şi să câştige la vot.
PR-ul Primăriei Cluj a luat faţa informaţiei relevante, restul au dat copy paste după Cluj
Cum ai descrie bugetarea participativă practicată la Cluj-Napoca?
Ce m-a uimit când discutam cu diverşi funcţionari din primării din ţară e cât de puţine ştiau despre bugetare participativă, citiseră câteva declaraţii ale primarului Boc şi cum e descris procesul la Cluj pe site. Dar există deja mii de articole academice şi civice despre bugetare participativă, puteau alege alt design. PR-ul Primăriei Cluj a luat faţa informaţiei relevante, restul au dat copy paste după Cluj. Chiar şi în plan academic, cele mai circulate articole de limbă engleză despre bugetare participativă (BP) sunt ale primarului Emil Boc, iar acolo e o perspectivă foarte laudativă privind procesele participative din Cluj, nicidecum nuanţată ori critică cu privire la BP.
Când ai o participare care a scăzut de peste zece ori doar în câţiva ani şi zeci de proiecte nerealizate, e clar că trebuie schimbat ceva. Sigur că PR-ul Clujului poate să circule în continuare, fără o bază factuală reală, dar de la un punct încolo realitatea te prinde din urmă.
Nu te poţi lăuda că oamenii au propus la Cluj reabilitări în Parcul Primăverii în 2013, apoi să faci altă reabilitare generală a parcului câţiva ani mai târziu. Nu te poţi mândri că oamenii propun schimbări minore în Piaţa Mărăşti la un trotuar, ca acel trotuar să fie reproiectat din nou într-un proiect de regenerare urbană în Piaţa Mărăşti, cu fonduri mai consistente. Înr-o astfel de situaţie, nu mai bine organizezi participarea publicului pentru întreg procesul de reabilitare decât să îi pui să voteze proiecte mici, de maxim 150.000 de euro?
Nu poţi să le răspunzi unor oameni care vor parc în Bună Ziua, cartier construit haotic fără parcuri, că ce au cerut ei e deja realizat printr-un loc de joacă de 100 de metri pătraţi. Nu poţi răspunde că un parc public cerut de clujeni, inclusiv prin bugetare participativă, ca Parcul Est, e un aquapark privat, dar apoi să renunţi la decizia privind aquaparkul după proteste.
Modelul Chişinău, mai eficient
Fă-ne o comparaţie, pe scurt, între bugetarea participativă la Cluj, Bucureşti, Chişinău, Alba (care administraţie este cea mai apropiată de o bp eficientă/ideală şi de ce)?
Interesant la Chişinău e că au gândit o comisie mixtă, primărie – societate civilă, care filtrează propunerile cetăţenilor. La Cluj, 80% dintre propuneri sunt declarate neeligibile de către o comisie de funcţionari. Am analizat motivele funcţionarilor clujeni şi mi-am dat seamă că uneori pot fi greşite, nu au bază legală, decizia e discreţionară.
La Bucureşti, mi se pare că ediţiile succesive, atât la nivel de primărie generală, cât şi la nivel de sector, s-au desfăşurat cu cele mai mari probleme, indiferent de culoarea politică a administraţiei. Participarea e scăzută în raport cu mărimea capitalei, cred că e şi mai dificil să coagulezi oamenii. Ce mi se pare interesant e ce încearcă primăria Ciugud, să implice elevii la o bugetare participativă tematică, în şcoală. Se face asta şi în alte şcoli din lume, aş generaliza în România ca bugetarea participativă să devină o şcoală a democraţiei. Dar nu doar o şcoală abstractă a democraţiei, strict legată de principii, ci în care te activezi pe bugete reale şi investiţii decise de elevi.
Un sfat pentru cetăţeni, ce pot face pentru a pune presiune pe administraţia locală pentru un proces de bp eficient care să facă cu adevărat diferenţa?
I-aş sfătui să se organizeze civic şi asociativ şi să ceară alt model de bugetare participativă. Lucrez la un site de bugetare participativă în care cetăţenii pot trimite o sesizare către primărie în care cer un anumit design de bugetare participativă, aşa cum îl descriu în carte. Studiul poate ajuta, sper eu, la informarea cetăţenilor, ca apoi să ştie ce să ceară autorităţilor.
Vă recomandăm să mai citiţi:
Cum arată o primă propunere de buget participativ din ţară. Un cartier al Clujului îl va experimenta
Se încarcă comentariile...
