Ardealul va avea Spitalul Regional de Urgenţă în cea mai mare comună din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sală de operaţii  FOTO Shutterstock
Sală de operaţii  FOTO Shutterstock

Viitorul Spital Regional de Urgenţă se va ridica în judeţul Cluj, pe un teren de circa 14 hectare din Floreşti, comună situată la câţiva kilometri de Cluj-Napoca, precizează reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj. Floreşti este comuna cu cel mai mare număr de locuitori din ţară.

Clujul va avea un spital regional de urgenţă. Informaţia a fost anunţată oficial de reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj: 

„Consiliul Judeţean Cluj anunţă că în Monitorul Oficial nr. 796/2017 a fost publicată Hotărârea de Guvern nr. 720/2017 prin care Guvernul a aprobat înscrierea terenului în suprafaţă de 14,3064 hectare, situat în localitatea Floreşti, strada Avram Iancu nr. 370 – 374, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea lui în administrarea Ministerului Sănătăţii în scopul construirii Spitalului Regional de Urgenţă Cluj“.

Potrivit Hotărârii de Guvern, predarea-preluarea terenului, cu o valoare de inventar de 25.760.295 lei, se va realiza în 30 de zile în baza unui protocol semnat între Consiliul Judeţean Cluj şi Ministerul Sănătăţii.

„Pentru a se putea ajunge în această etapă finală, Consiliul Judeţean a derulat o procedură laborioasă prin intermediul căreia a dezmembrat terenul în cauză şi s-a ocupat de evaluarea suprafeţei care se transmite în vederea construirii spitalului, comunicând raportul de evaluare Ministerului Sănătăţii. Totodată, a adoptat hotărârea 167/26.07.2017 de modificare a HCJ nr. 258/29.11.2016 prin care terenul a fost transferat din domeniul public al judeţului Cluj în domeniul public al Statului Român. Ulterior, Consiliul Judeţean a acţionat pentru înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate asupra terenului Statului Român şi a întreprins demersurile necesare în vederea casării şi, respectiv demolării construcţiilor dezafectate existente pe terenul în cauză“, se mai arată în comunicatul celor de la CJ Cluj.

Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, a subliniat, la începutul lunii octombrie, că instituţia pe care o conduce a finalizat toate demersurile care intrau în atribuţiile sale privind realizarea proiectului şi că „Consiliul Judeţean Cluj a fost primul dintre autorităţile din ţară vizate de construirea unui spital regional“. Iniţiativa construirii unui Spitalului Regional de Urgenţă în judeţul Cluj a fost pusă pe hârtie în 2004, când preşedinte de CJ era Marius Nicoară (PNL). 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite