Accident oribil la Cluj. Doi bebeluşi şi trei adulţi au fost duşi de urgenţă la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul a avut loc în apropiere de Făget, pe drumul Sfântul Ion, vineri, 24 august, în jurul orei 15.10. Potrivit martorilor, trei maşini ar fi fost implicate în accident, iar printre răniţi se află şi doi copii.

UPDATE: Trei adulţi şi doi gemeni în vârstă de 3 luni au fost duşi la spital pentru investigaţii. Toţi cei trei răniţi se aflau în stare stabilă în momentul în care au fost transportaţi spre spital. 

„Un şofer în vârstă de 30 de ani din judeţul Alba care circula pe strada Sfântul Ion din Cluj nu ar fi adaptat viteza la carosabilul umed şi a pierdut controlul asupra maşinii. În acel moment, autoturismul său a intrat pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, care venea din sensul opus. Ulterior, s-a rotit pe axul drumului şi a lovit încă o maşină care venea din sens opus. Şoferul din Alba a fost rănit şi dus la spital, la fel şi şoferul primei maşini lovite, un bărbat de 30 de ani din Cluj, şi o pasageră de 31 de ani, tot din Cluj. În aceeaşi maşină se mai aflau şi doi gemeni de 3 luni. Din fericire, toţi sunt în stare stabilă, dar au fost duşi la un spital pentru investigaţii amănunţite”, a declarat pentru „Adevărul” Carmen Jucan, reprezentantul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Conform aceloraşi martori, care au postat imagini pe pagina de Facebook Info Trafic jud. Cluj, un autoturism ar fi derapat şi ar fi intrat în coliziune cu o alte două maşini. La faţa locului se află un echipaj al SMURD şi unul de Poliţie. Cel puţin doi copii şi doi adulţi au fost duşi de urgenţă la spital. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite