Zilele Europene ale patrimoniului, sărbătorite cu expoziţii de cusături populare, filme documentare şi picturi
0O serie de evenimente culturale vor fi organizate la Călăraşi şi Olteniţa pe 19 septembrie sub “umbrela” Zilelor Europene ale Patrimoniului, ediţie ajunsă la cea de-a XXIII-a aniversare.
Astfel, Direcţia Judeţeană pentru Cultură (DJC) organizează, începând cu ora 10.00, „Ziua Porţilor Deschise”, unde călărăşenii se vor putea delecta cu picturi şi obiecte vechi făcând turul monumentului „Casa Ana şi Marinache Popescu”, „Casa Expoziţiilor” şi şantierul în curs de restaurare a picturii murale.
De asemenea, aceştia pot afla istoria uneia dintre cele mai frumoase şi preţioase case din Călăraşi, urmărind filmul „Istoria unei restaurări reuşite”. În aceeaşi zi, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru Odobescu” pot fi văzute filmele documentare: „Cusături populare din România” şi „Puncte şi cusături ornamentale”.
Atelier de cusături populare
La bibliotecă va fi organizat şi un atelier de „Cusături populare- Tradiţie vs. Modernitate”, dar şi o expoziţie de goblenuri. Spre seară, începând cu ora 18.00, Centrul Cultural Judeţean va organiza, în sala „Barbu Ştirbei” Călăraşi, un spectacol artistic. La secţia de Etnografie şi Artă Populară de la Muzeul Dunării de Jos Călăraşi pot fi vizitată expoziţia „Gospodăria ţărănească din Valea Dunării”, o incursiune fascinantă în satul dunărean de acum un secol. La Muzeul Civilizaţiei „Gumelniţa” Olteniţa se va putea viziona o expoziţie care are ca scop promovarea patrimoniului muzeului, dar şi a turismului cultural.
Vă recomandăm şi: