Tradiţii de Dragobete, ziua dragostei la români. Ce e interzis să faci pe 24 februarie
0
Sărbătoarea populară a iubirii, Dragobetele, este celebrată de români în fiecare an la 24 februarie. Pe de altă parte, data de 24 februarie marchează şi începutul anului agricol, momentul în care întreaga natură renaşte.
Dragobetele, patron al dragostei, este sărbătorit de spiritualitatea populară pe 24 februarie. Sărbătoarea are o tradiţie milenară şi marchează începutul primăverii, renaşterea naturii. Este specifică zonei de sud a ţării : Oltenia, Muntenia şi parţial Dobrogea.
Ce nu ai voie să faci
La fel ca în cazul celor mai multe sărbători româneşti se spune că de Dragobete nu e bine să coşi, să speli rufe sau să calci. În schimb, este de preferat să faci curăţenie în casă pentru ca zilele ce vor urma să fie spornice. Despre cei care participă la sărbătoarea de Dragobete se spune că vor fi feriţi de boli şi că acest lucru îi ajută să aibă un an îmbelşugat. În plus, pentru noroc şi voie bună nu e bine să te cerţi în această zi.
În vechime, pe 24 februarie, tinerii ieşeau la pădure, făceau o horă şi se sărutau. Fetele adunau flori pe care le foloseau pentru descântecele de dragoste. Viorelele şi tămâioarele erau păstrate până la Sânziene, pe 24 iunie, când erau aruncate pe o apă curgătoare. Exista credinţa că cele care nu făceau acest lucru rămâneau nelogodite
Zeul peţitor
În unele legende, Dragobetele era fiul Babei Dochia, în alte tradiţii apuse, din vremea dacilor, tânărul era un zeu al dragostei. Pe vremuri, susţin specialiştii în Etnografie, această sărbătoare nu era prezentă în toate regiunile ţării. Potrivit atestarilor, ea era cunoscută în zona de sud a României şi este una dintre sărbătorile ce prevesteşte începutul primăverii. Românii numeau sărbătoarea Dragobetelui şi "Logodna păsărilor", deoarece în această zi păsările se împerecheau şi îşi făceau cuib.
În lumea satelor, această presupusă logodnă a păsărilor a fost adoptată simbolic de către oameni. Se credea ca păsările neîmperecheate în această zi rămâneau stinghere până la Dragobetele din anul viitor, ceea ce era valabil şi în lumea oamenilor, notează profesorul Ion Ghinoiu în lucrara “Sărbătorile la români”.
Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu peţitor şi ca un naş ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor românii au transformat Dragobetele, acesta ajungând să fie considerat “zânul dragostei”, zeitate ce îi ocroteşte şi le poartă noroc îndrăgostiţilor. A devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ţine tot anul, precum cea a păsărilor ce “se logodesc” în această zi.
Se culeg viorele
În dimineaţa zilei de 24 februarie, pe vremea bunicilor, tinerii ieşeau din sat la pădure, făceau o horă, se sărutau şi se strângeau în braţe. Fetele adunau flori de primăvară pe care le foloseau pentru descântecele de dragoste. Viorelele şi tămâioarele erau păstrate până la Sânziene, pe 24 iunie, când erau aruncate pe o apă curgătoare. Exista credinţa că cele care nu făceau acest lucru, rămâneau nelogodite. Pretutindeni se auzea zicala: "Dragobetele sărută fetele!".
Din zăpada netopită până la Dragobete, fetele şi nevestele tinere îşi făceau rezerve de apă cu care se spălau în anumite zile ale anului, pentru păstrarea frumuseţii. Dragobetele trebuia ţinut cu orice preţ: dacă nu se făcea cumva Dragobetele, se credea că tinerii nu se vor îndrăgosti în anul care urma.
Ultima lună de iarnă
În vechile calendare, explică etnologul Doina Işfanoni, cercetător ştiinţific la Muzeul Satului din Capitală, luna februarie era considerată ultima de iarnă, iar ziua de 24, numită şi „cap de primăvară”, marca începutul anului agricol şi ieşirea ursului din bârlog. Prin câteva obiceiuri se anunţa sfârşitul iernii şi reînnoirea timpului. La 24 februarie se sărbătoreşte şi Dragobetele, considerat sărbătoarea iubirii, o tradiţie cu rădăcini în istoria tracilor. Această zi şi-a păstrat simbolistica şi în zilele noastre, devenind sărbătoarea românească a dragostei.
Feciorul Babei Dochia
Începând cu 24 februarie, până după „zilele babelor”, asistăm la practicarea mai multor ritualuri. „Sărbătoarea este puternic legată de pragul trecerii dintr-un anotimp în celălalt. Prin obiceiurile şi practicile caracteristice acestei zile, Dragobetele atrage în special tinerii. În credinţa populară, Dragobetele este feciorul Babei Dochia. El reprezintă un element pozitiv în relaţia cu negativul simbolizat de Dochia. Ea reprezintă timpul care a îmbătrânit şi trebuie să moară. Este, de asemenea, şi un element aflat în neconcordanţă cu vremurile noi, cu timpul cel tânăr ce aşteaptă să renască. În literatura de specialitate, Dragobetele este comparat cu Eros sau Cupidon, fiind un simbol al iubirii în Panteonul românesc. Este vesel, iubitor şi reprezintă energia, vitalitatea şi tinereţea”, explică Doina Işfănoni.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Care sunt românii care vor fi încorporaţi în caz de război. Ce riscă persoanele care refuză
Se încarcă comentariile...
