Stimulente financiare pentru angajatori. Cât primeşte o firmă de la stat pentru fiecare absolvent încadrat
0Angajatorii care încadrează absolvenţi promoţia 2012, pe o perioadă nederminată, sunt stimulaţi financiar de stat. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă(AJOFM) din Călăraşi le reaminteşte acestora că pot beneficia de scutirea, pe o perioadã de 12 luni, de la plata contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj.
De asemenea, ei pot primi lunar pentru fiecare absolvent o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă, pentru absolvenţii ciclului inferior al liceului sau ai şcolilor de arte şi meserii. Pentru angajarea persoanelor care au absolvit o formă de învăţământ secundar superior sau învăţământ postliceal primesc o sumă egală cu de 1,2 ori valoarea indicatorului social, iar pentru cei cu studii superioare, o sumă egală cu de 1,5 ori.
500 de lei, indicatorul social de referinţă
În prezent, indicatorul social de referinţă este de 500 lei, valoarea acestuia putându-se modifica prin Hotărâre a Guvernului. Pentru a beneficia de facilităţile şi stimulentele fiscale menţionate, este necesar ca angajatorul să încheie o convenţie cu AJOFM Călăraşi. “Este important de reţinut faptul că angajatorii pot beneficia de subvenţia pentru încadrarea în muncă a absolvenţilor, prevăzută de art. 80 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, indiferent dacă tinerii se află sau nu înregistraţi în evidenţa AJOFM Călăraşi”, a precizat Simona Donciu, purtător de cuvânt al AJOFM Călăraşi.