Şi primar, şi agent de asigurări. Edilul din comuna Şoldanu, declarat incompatibil de ANI
0Actualul primar al comunei Şoldanu are probleme cu legea. Agenţia Naţională de Integritate(ANI) l-a declarat incompatibil pe edil, după ce a constatat că în perioada celor două mandate a fost şi agent de asigurări în cadrul Societăţii “Astra”.
Astfel, primul gospodar al localităţii din judeţul Călăraşi este acuzat că a primit leafă şi de la Primărie, dar şi de la Societatea de Asigurare reasigurare “Astra” SA, desfăşurând activitate remunerată de agent de asigurări. El este acuzat de încălcarea mai multor legi, ceea ce ar putea să-I pună în pericol o eventuală candidatură la viitoarele alegeri locale. Primarul a candidat în 2012 şi a câştigat alegerile pe listele PNL.
Conform ANI, Iulian Geambaşu “s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatelor de primar, întrucât, simultan cu funcţia de primar, a desfăşurat şi activitatea remunerată de agent de asigurări în cadrul Societăţii de Asigurare Reasigurare ASTRA S.A., încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003”.
Ce spune legea
Acesta a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, depunând déjà la dosar un punct de vedere pentru apărarea sa. Legea 161/2003 spune că „Funcţia de primar […] este incompatibilă cu […] funcţia de [...] membru al consiliului de administraţie [...] la instituţiile publice […]; orice alte funcţii publice sau activităţi remunerate[…]”;
„Persoana […] faţă de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.
Vă recomandăm şi:
Vicepreşedintele CJ, declarat incompatibil de ANI. Cum poate pierde funcţia Bogdan Georgescu