Şi frumoasă, şi deşteaptă. Oana Dragu, singura elevă cu 10 la Bac 2017: „Am avut emoţii, dar totul s-a terminat perfect”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oana Dragu, o elevă de nota 10 FOTO: Facebook/Oana Dragu
Oana Dragu, o elevă de nota 10 FOTO: Facebook/Oana Dragu

O singură elevă din judeţul Călăraşi a reuşit performanţa de a obţine media 10 la examenul de Bacalaureat 2017. Oana Dragu, de la Colegiul Naţional „Barbu Ştirbei” , în vârstă de 19 ani, este unul dintre cei mai buni elevi din Călăraşi. Olimpică la matematică, fizică, lingvistică şi limba română, tânăra spune că reuşita la examen este rezultatul unei munci serioase din ultimii ani.


„M-am pregătit tot timpul, am învătat câteva ore pe zi. Am avut vreme şi pentru relaxare, însă prioritară a fost şcoala. Mă bucură acest rezultat, nu mă aşteptam chiar la media 10. Ce pot să spun, sunt foarte fericită pentru acestă realizare. Visez să ajung inginer automatist”, povesteşte tânăra.

Oana Dragu, pasionată de informatică, a muncit zilnic pentru această performanţă. Pregătirea a început-o încă din copilărie când şi-a dat seama că o carieră se construieşte în timp. „Am intrat cu media 10 la liceu, apoi în fiecare an am avut numai medii mari. Am terminat liceul cu media 9,99, pentru că în clasa a XI-a am avut o singură medie de 9. Am muncit mult, am avut ambiţia de a fi mereu în top”, spune Oana Dragu.

Susţinută moral şi financiar de familie, călărăşeanca a învăţat fără nicio obligaţie. „Pur şi simplu mi-a plăcut ceea ce fac. Examenul de bacalaureat a fost solicitant, însă am dovedit că se poate. La matematică şi fizică văzusem baremul, eram sigură de 10, la română totul putea fi intrepretat la corectură. Am avut emoţii, dar totul s-a terminat perfect”, spune tânăra, care peste două săptămâni va susţine examenul de admitere la Politehnică.

Vă recomandăm şi:

UPDATE Rezultatele Bac 2017 Călăraşi: s-au afişat notele, o singură elevă cu media 10. Rata de promovare este de 62,28%

BAC 2017 Călăraşi. Subiectele la Română de la examenul de Bacalaureat: Marin Preda la Uman, Slavici sau Rebreanu la Real

BAC 2017. Elev, la ieşirea de la examen: „Ion, normal, pe cine puteam să alegem? Era însetat de pământ şi o iubea pe-aia... Cum îi zice?“

Rezultate BAC 2017: câţi candidaţi au obţinut certificatul de utilizator experimentat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice

VIDEO „Adevărul te meditează pentru BAC” la Adevărul Live: sfaturi pentru a trece cu bine de emoţiile examenului

Începe febra examenului de Bacalaureat. Marţi, 6 iunie, are loc proba orală la limba şi literatura română. Olimpicii vor susţine prima probă scrisă

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite