Sfaturi de la IGSU. Ce trebuie să facă oamenii când plouă abundent, măsuri în cadrul unor situaţii de urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atenţionarea meteo cod galben de averse însemnate şi instabilitate atmosferică, care vizează cea mai mare parte a ţării, a mobilizat salvatorii care sunt pregătiţi să intervină în sprijinul cetăţenilor.

La nivelul tuturor judeţelor aflate sub incidenţa fenomenelor meteorologice periculoase, sunt mobilizaţi peste 3.200 de salvatori IGSU cu 1.400 de autospeciale şi mijloace de intervenţie la inundaţii. În funcţie de evoluţia vremii, dispozitivele pot fi redimensionate şi adaptate nevoilor operative, prin suplimentarea cu forţe din judeţele care nu se află sub avertizări. Pe fondul căderilor de precipitaţii, în cursul nopţii nu fost înregistrate situaţii deosebite care să impună intervenţia efectivelor ISU.

Evoluţia situaţiei din teren este atent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. "Recomandăm populaţiei din judeţele în care sunt prognozate ploi abundente să asigure scurgerea apelor pluviale prin curăţarea şanţurilor şi a rigolelor, iar pe timpul manifestării fenomenelor să limiteze activităţile în aer liber. Totodată, avertizăm cetăţenii ca în cazul producerii viiturilor, să nu se deplaseze prin curenţii de apă şi să se adăpostească în zone înalte şi sigure. Informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obţinute prin intermediul aplicaţiei DSU şi a Platformei Naţionale de Pregătire pentru Situaţii de Urgenţă "Fiipregatit.ro"", a anunţat IGSU.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite