Sfaturi de afaceri. Seminar pentru instruirea beneficiarilor de fonduri structurale
0Toţi potenţiali beneficiari ai fondurilor structurale şi de investiţii din judeţul Călăraşi sunt aşteptaţi, miercuri, 3 septembrie, la un seminar de informare.
Dezbaterea cu tema „ Oportunităţi de finanţare a proiectelor de dezvoltare economică în judeţul Călăraşi, în contextul noii perioade de programare 2014-2020” urmăreşte să clarifice cât mai multe dintre întrebările şi problemele potenţialilor beneficiari de fonduri structurale. La discuţii au fost invitaţi reprezentaţi ai autorităţilor, persoane avizate a prezenta oportunităţile de finanţare, printre care reprezentanţi ai Ministerelor de resort şi Autorităţilor de Management pentru POR, POIM, POCA, PNDR şi POC.
Dezbateri şi la ADR Sud Muntenia
În urmă cu o săptămână, aproximativ 150 de oameni de afaceri şi consultanţi, care au obţinut fonduri nerambursabile de 100% din FEDR şi de la bugetul de stat, au fost instruiţi la ADR Sud Muntenia. Sfaturile au venit de la profesionişti în domeniu care i-au îndrumat pe antreprenori cum să acţioneze pentru a-şi pune în aplicare strategiile de dezvoltare. Opt instruiri au avut loc la Călăraşi şi au fost destinate celor care au semnat contractele de finanţare în luna iunie, în cadrul celui de-al treilea apel de depunere de proiecte al programului Regio 2007 - 2013, Axa prioritară 4 „Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local”, Domeniul major de intervenţie 4.3 „Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor” (20 martie – 17 aprilie 2014).
Întâlnirile de lucru, ce s-au desfăşurat la sediul Agenţiei în lunile iulie şi august, au avut ca scop oferirea de asistenţă noilor beneficiari Regio, prin informarea lor cu privire la modul cum trebuie să realizeze implementarea corectă a proiectelor.
Vă recomandăm şi:
Bani europeni. ADR Sud Muntenia semneză primele contracte de finanţare pentru microîntreprinderi
ADR Sud Muntenia a semnat primele 13 contracte de finanţare pentru investiţii mari în cadrul POS CCE
Centrul de zi pentru persoane cu dizabilităţi, modernizat cu fonduri europene
Farmville de Ialomiţa. Ferme fictive de vaci pe fonduri europene
Modernizare. Peste 140 milioane de lei din fonduri europene pentru colectarea selectivă a deşeurilor