Seminar de instruire a beneficiarilor de fonduri Regio la ADR Sud Muntenia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia a organizat, joi, 8 august, la sediul central din Călăraşi, o nouă sesiune de instruire destinată beneficiarilor Programului Operaţional Regional 2014-2020.

La seminar au participat reprezentanţi ai administraţiilor publice locale şi judeţene, precum şi ai mediului de afaceri care au primit recomandări privind întocmirea cererilor de rambursare, efectuarea achiziţiilor prevăzute potrivit prevederilor legale, măsuri privind procesul de monitorizare a proiectelor, precum şi realizarea materialelor de informare şi publicitate în conformitate cu instrucţiunile din Manualul de identitate vizuală, în vigoare şi a contractului de finanţare.

Evenimentul, dedicat beneficiarilor de fonduri Regio din regiune care au semnat contracte de finanţare în cadrul diferitelor axe prioritare, a vizat aspecte referitoare la modul de implementare a proiectelor ce au ca obiectiv: îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii (Axa prioritară 2), tranziţia către o economie cu emisii scăzute de carbon (Axa prioritară 3), dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale (Axa prioritară 8), precum şi îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale (Axa prioritară 10).

ADR Sud-Muntenia continuă astfel activitatea de informare şi instruire a beneficiarilor de fonduri europene nerambursabile, astfel încât implementarea şi monitorizarea proiectelor depuse de către aceştia să decurgă în cele mai bune condiţii.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite